Ion SIUGARIU, poetul-erou - ca stare de spirit... 2005 - comemorare 60 de ani de eternitate

Azi, la 17 ani de la eveniment, publicarea filmarii acesteia reprezinta si „In Memoriam” Augustin COZMUTA, Stefan BELLU, Petre LESIU, Stefan RUSU, Ion BOGDAN (Dumitru IUGA), Ion M. MIHAI, Ion BURNAR, Dragomir IGNAT, Nicu REMETEAN, Paul ANTONIU, Nicolae PETRICEC, Vasile DOBRA, Mihail I. VLAD, Claudian COSOI si altii... -

cenaclisti in „Arta” si „Nord”ul Maramuresului, alaturi de ceilalti participanti la Sedinta de lucru, in 29 ianuarie 2005 pe scena, atunci consacratului „Camin cultural din Tautii-Magherauș”, azi de nerecunoscut... dupa „trecerea la alt nivel”, si sub toate aspectele, in 2008, respectiv in Casa Oraseneasca de Cultura (la min. 27 vedeti „ambientul” interior general)! Insa... „Societatea oamenilor cu pareri”, din pacate, s-a transformat invers fata de vremea cand intr-un „cocteil” veritabil incapeau toate parerile, si se regaseau si cele contrare - fara a se leza, si se armonizau - adica... era vremea cand inca oamenii mai aveau rabdare sa se asculte si unii pe altii... ca sa nu zic si ca se frecventau regulat, raspundeau invitatiilor cu interes si asteptau chiar ocaziile acestea! PS: cu cat sunetu-i mai deficitar - cu-atat poate-i mai provocatoare reflectia :)

Casa memorială a poetului-erou Ion ȘIUGARIU: locul unde a răsărit Soarele în 6 iunie 1914…

 În 1976 Floarea ȘUGAR donează statului casa (din care se retrăsese si ea, cu mulți ani în urmă), casa în care a văzut lumina zilei poetul Ion ȘIUGARIU – erou în Cehoslovacia anilor 1945 la doar 31 de ani. „Soarele” cum îi spuneau cei apropiați, „însetat de lumină” cum scria despre sine că este – sufletul poetului peregrin poate adăsta acum și pe pragul casei sale memoriale care-i poartă numele, la Băița, sub aceiași codri adumbriți de Pietroasa, privind aceeași grădină care i-a inspirat atâtea incantații… „Copilul acesta singuratic e poet” își spunea adeseori și chiar plăpând și firav cum era – a putut să-și descopere și vocația de… erou: uneori se juca cu moartea-n texte, alteori il învăluia frica, deznădejdea sau disprețul. Încă înainte să meargă în întâmpinarea războiului și-a morții – în publicistică își vărsa și cauzele și năduful…

Muzeul Județean Maramureș a avut casa în patrimoniu și ani mulți a fost loc de întâlnire, inspirație și creație pentru mai multe generații de scriitori, artiști și ziariști. Comemorările de regulă au fost anuale, au rămas așa și constau ca de obicei în întâlniri ale scriitorilor cu fii satului, elevi, cadre didactice și Administrația orașului – care le și organizează acum.

Din anul 2008, casa cu fundație din piatră de vale, stâlpi din stejar, pereți din bârne crăpate lipiți cu pământ și pământ pe jos, acoperită cu șindrilă, compusă din două camere și prispă – intră în administrarea Consiliului Local al orașului Tăuții-Măgherăuș printr-un protocol semnat între Consiliul Județean Maramureș și Primăria orașului Tăuții-Măgherăuș. Urmează investiții majore pentru consolidarea imobilului și reparație capitală; se alocă fonduri și pentru drum – astfel că poteca scobită și bătucită secole cu pasul de-alungul coamei „Curăturilor” din „Dâmbuʼ Luncii” devine… Strada 80 – cu asfalt, rigole, canalizare și parapeți!

În 2013, cu un an înaintea Centenarului, a (re)născut și în Slovacia: am exportat acolo un mit, o legendă, o poveste; am împărțit cu ei nu doar eroul (pe care-l aveau deja) ci și poetul; am dus spiritul creației sale lângă trupul său împământenit, la (a)casa de veci – și acestei jertfe găsesc slovacii potrivit să i se incline mereu, mulțumindu-i că asemenea ofrandă și celelaltele 11 mii de soldați români au fost prețul eliberării lor. Frații noștri, cum ne spun – așa se și poartă: smeriți și recunoscători sinceri unui spirit cultivat și erudit care și-a sacrificat conștient viața și visul… nu fără regrete, dar care știa cel mai bine că trebuie mai întâi să (te) eliberezi ca să fii și liber! Și a trait precum a scris… Pe tot teritoriul Slovaciei, de unde-au relocat eroi în Cimitirul Militar al Armatei Române din Zvolen – slovacii au înălțat monumente în memoria acestora, astfel că Slovacia este un altar de jertfă și pioșenie.

Poetul de-acum are tot timpul: „Sunt singur, departe… Pe aici sunt munți, e zăpadă multă, ca la noi acasă. Mă gândesc la copilărie, la părinți… Îmi pare rău că n-am putut merge până acasă… Am scris mai multe scrisori dar n-am primit niciun răspuns… Adresa noastră de acasă este: Ion SOREANU, com. Băița, Of. poștal Tăuții-Măgherăuș. Dacă poți încearcă să le scrii și tu. Să știi că mie acasă îmi spun Ion. Nu-mi spune nimeni Soare…” (fragment din corespondența de pe front, 26.01.1945)

Soția poetului, Lucia – mai întâi muză, apoi reflexia Soarelui... – a fost neobosită în a-i „risipi” razele surprinse în cuvinte, până dincolo de secol… Lucia SOREANU-ȘIUGARIU (n.1920) a trăit în Aachen, Germania, până în 2015.

„N-ar mai trebui să moară nimeni…” – ultimul rând scris de poet în jurnalul său de front.

Date bio-bibliografice despre poetul-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU (n.06.06.1914 – d.01.02.1945) – caută:

Album bilingv româno-slovac „Ion SIUGARIU”

Ion SIUGARIU - Agenda CENTENAR (Subiecte-Dezbateri-Invitati)

„Bolnav de aurora” - Ion SIUGARIU (SOREANU) / volum de poezii

și „Progresia SIUGARIU” aici https://www.youtube.com/results?search_query=progresia+siugariu 

și aici http://casadecultura-tautiimagheraus.blogspot.com/search/label/ion%20siugariu 

Gheorghe Crișan: „să-i trimit din gândurile ce-l privesc...”

„să-i trimit din gândurile ce-l privesc, mai ales că eu, știe el bine, 

nu-s umblat în lume nici în putință de vre-un fel să umblu cândva...”

Scumpa noastră prietenă, Luci

Ne-am întors acum, în zori, de la Băița și Baia Mare. Noaptea petrecută în tren n-a reușit să șteargă din anturajul nostru decorul strălucitor al razelor soarelui proiectat peste rugina pădurilor întinse de jur-împrejurul crestei de deal unde stăruie în tăcere și lumină casa memorială. 11 octombrie 1986 s-a repetat cu același aspect de suflet la 11 octombrie 1987 și, surprinzător, cu aceeași vreme de soare. Ca să cunoști mai real împrejurările, copiez aici din caietul program: 

˂˂Ora 13.00 CASA MEMORIALĂ ION ȘIUGARIU BĂIȚA, Evocare istorică. Contribuția României la victoria asupra Germaniei hitleriste, poetul erou Ion Șiugariu – simbol al jertfei românești pentru eliberarea popoarelor de sub dominația fascistă. Participă: scriitorul Teohar Mihadaș din Cluj-Napoca, veteran de război de la Oarba de Mureș; ziaristul Gheorghe Crișan din Oradea și prof. Onisim Filipoiu din Cluj-Napoca – colaboratori și prieteni ai poetului. Organizează: Muzeul Județean Maramureș, cu concursul cenaclurilor literare „Nord” și „Arta” din Baia Mare˃˃ 

Fiindcă despre serbările acestea interesează să scriu mai mult și, deocamdată, mai e de adunat material – îndeosebi fotografic – încerc să scriu informații așa cum îmi vin în minte. Timid, fără sonoritate în glas, cu trac permanent în fața publicului și, pe deasupra, nici prea arătos, a trebuit să-mi organizez dinainte cele câteva fraze ce mai urma să rostesc în plus celor spuse anul trecut. Am avut în buzunar o notiță cu titlu gazetăresc:

„50 de ani de prietenie. S-au împlinit anul acesta în aprilie. Atunci, în aprilie 1937, ne-am întâlnit pentru întâia oară, cum se zice, personal, căci ne mai întâlniserăm noi în septembrie 1936 în aceeași pagină a revistei „Afirmarea” cu poezii și proză. (Să fi fost o proorocire ori numai întâmplare?) Se vede că prietenia dintre mine și Ion Șiugariu nu avea nevoie de stagiu, ori că jumătatea de an de când ne-am întâlnit în revistă era luată în considerare chiar fără a se aminti în cuvintele de la întâlnire… El, figura lui pământeană suavă și încărcată de melancolie și visare… cu ceva mai înalt decât mine, blond de ziceai ca-i din țările nordice, a intrat în tipografia Ducret încredințat că odată ajuns acolo nu mai e nevoie să întrebe pe nimeni, ci va veni drept la mine, așa cum a și făcut. Ne-am strâns mâinile în tăcere și liniște, de parcă abia ne despărțisem de câteva ceasuri și eram încredințați că nu ne vom despărți niciodată. Nici nu ne-am despărțit de cincizeci de ani și nu o vom face nicicând.” 

Poate că introducerea aceasta cam seamănă cu ceea  ce scria Eminescu prin „Nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el”, dar mi s-a părut utilă ca să trec la finalul cuvântării ce mi se pare mai deosebit. Iată-l:

˂˂Se știe că Ion Șiugariu se căsătorise în iulie 1943 cu studenta în farmacie Lucia Stroescu, căreia i-a dedicat multe din poeziile ultimei etape de creație. De asemenea ei îi sunt adresate scrisorile de pe front publicate de L. Fulga. Sunt de atunci 44 de ani și farmacista Lucia Soreanu (numele oficial al lui Șiugariu) continuă să-i poarte numele și gândurile. Tot iubindu-l i-a adunat poeziile, corespondența și fotografiile găsite, într-un elegant volum intitulat „SETE DE CERURI”, a cărui recenzie competentă am citit-o anul trecut în revista „Tribuna” Cluj-Napoca sub semnătura lui Octav. Ruleanu.

Copilărind în satul meu de pe șesul Someșului, uneori mi s-au părut figuri de stil pădurile, munții, minerii din poeziile lui Șiugariu. Acum, după a doua vizită pe acestă creastă de pădure, nu mă mir că: „În zori, pădurile ca rimele așteaptă În toate diminețile scăldate-n soare…” Și soarele și pădurile și minerii și adâncul sufletelor omenești erau lumea în care a trăit și trăiește în noi prietenia de jumătate de veac. ˃˃                                                                                 

Păcat că nu mi-am putut face notițe gazetărești, nici nu a avut foi scrise ca să i le cer lui Teohar Mihadaș care are dar oratoric și a vorbit impecabil și impresionant despre prietenia lui cu Șiugariu, la București, în anii studenției. Filipoiu n-a putut veni fiind bolnav, dar a mai vorbit romancierul Daniel Drăgan despre respectul ce datorăm eroilor și scriitorilor (el  e de 45-50 de ani, nu l-a văzut pe Soare), poetul Ion Iuga care scrisese și un poem închinat lui Șiugariu (tot din generația nouă, maramureșean, cunoștință de a mea de la cenaclu din Oradea). A prezentat chiar George Maria Banu, care m-a asaltat pe mine și pe Coca cu atenții și respect deosebit și am constatat că a pus în vitrina casei memoriale „Sete de ceruri”.  A urmat un program artistic susținut de formații de tineret acolo în fața casei, iar jos, la statuie, un program și mai vast (l-am simțit prea vast fiindcă la ora 16 stăteam în picioare de dimineață de la ora 10). Cântece, formații orchestrale și – între numerele executate – poeți ai cenaclurilor maramureșene – mulți dintre ei cu volume de poezii apărute – au prezentat poezii, unele dintre ele dedicate. Poate în următoarele scrisori voi reveni cu amănunte, odată cu imaginile ce le voi putea trimite. 

Eram așteptat și în rezolvarea cererii mele pentru obținerea reproducerilor de pe fotografiile de pe panouri care nu le ai. Organizarea aceasta era însă încredințată prea multora și toți au sărit să-mi spună că o execută, că își iau responsabilitatea, etc. Cu toate astea, am fotografiat și eu câteva care se puteau mai ușor scoate de pe perete. Le-am fotografiat așa cum le ținea o fată în mână, ceea ce nu reprezintă o metodă tehnică iar rezultatul îl voi constata acum, după copierea filmului. Nici imaginile de la serbare nu-s în aceleași condiții făcute – prietenul meu de la ziar care le făcuse anul trecut fiind bolnav; eu i-am încredințat aparatul meu profesionistului de la ziar și unui profesor amator prieten de-al  lui Banu, dar ei au activat mai mult cu al lor, pe filmul lor deci și ar fi greu să li-l cer. 

 

Între mai multe teme de ținut minte în urma zilei de 11 octombrie din anul trecut și anul acesta, rugămintea mea prin care o transmit pe aceea a doamnei Viorica Ursu, Baia Mare 4800, str. Victor Babeș, apart. 7 de a-i trimite un volum „Sete de Ceruri”. Și din partea Muzeului și a Comitetului de Cultură ea a organizat și condus permanent și cu deosebit suflet acțiunile de omagiere a poetului. E o intelectuală de valoare din generația mai tânără care merită această favoare.

De data aceasta eu am reușit să comunic cu o lună înainte vestea despre omagierea din acest an. Să știi că, chiar speram să vii, deși Coca mă domolea mai realistă. Așteptam doar să mă chemi la telefon abia sosită în țară și să-mi fixezi o întâlnire, poate – din cauza grabei numai -  direct la Băița, de unde să te întorci pe firul tinereții poetului la Oradea, la noi. Dar câte nu visează anumiți oameni și visările cine știe dacă mai au timp să se înfăptuiască. Oricum însă, prietenia a crescut prin cine știe ce înfățișări necunoscute încă oamenilor. Cât despre el, despre Șiugariu, uneori mie mi se pare că e undeva în țări îndepărtate, reci, și e bine să mă nizuiesc în cele ce se fac aici, să-i trimit din gândurile ce-l privesc, mai ales că eu, știe el bine, nu-s umblat în lume nici în putință de vre-un fel să umblu cândva, sunt ca un copac scorburos rămas pe locul unei păduri demult tăiate, iar când îți scriu, de o vreme încoace, s-ar putea să fie și scrisoare către el. 

Oradea, 12 oct. 1987                                                        Voi urma după ce am câteva fotografii.

Sărutări de mâini

G[heorghe]. Crișan [semnătură]  

   

Corespondență din / în exil. „Lucia Soreanu-Șiugariu –

Frau Señóra, Doña, Madame, Doamnă…

„Nu cred în fotografii ci în imaginile pe care le lăsăm în amintire…”

Vintilă HORIA

 

„O, dar aș fi vrut să fiu iubit altfel decât toată lumea, să fii atât de mare și atât de aprinsă, încât iubirea aceasta să lumineze peste veacuri. Toate așteptările mele le-am adunat în tine.” / Ion ȘIUGARIU, București, 25.03.1942 

„Am primit și de acasă ieri o telegramă prin care mă anunță că sunt cu toții bine și sănătoși. Nici nu-ți poți închipui câtă bucurie mi-a făcut această știre.”/ Ion ȘIUGARIU, 14.01.1942 

„Te rog să fii sigură că te iubesc până dincolo de moarte. Al tău, Soare” / Ion ȘIUGARIU, București, 10.09.1942

Cum supraviețuiește Muza? Nemurește, eternizează, perpetuează un destin și hălăduiește prin el… decenii la rând:

după ce-a răscolit Soarele și-a despovărat raze, după ce-a desferecat zăvoarele și-a pătruns adânc în suflet fermecându-l, după ce-a încolțit iubirea altfel și-a inspirat incantații – a ales să nu se frângă, ea, raza aceea care tresălta mereu răzbătând între cer și pământ… până să lămurească destinul frânt în 1945 și aproape înfrânt din nou după 70 de ani al acestui aureolat însuflețit și transfigurat în om 31 de ani, desăvârșindu-l în nimbul care-l închipuia licărind încă de la nașterea sa în 1914.

A valorizat cuvânt cu cuvânt toate înscrisurile de prin agende, jurnale, manuscrise, scrisori, telegrame, le-a ordonat și publicat volum după volum;

a recuperat și înnădit relații din tinerețea poetului – purtând corespondență cu foștii săi colegi de ideal și breaslă, cu urmași, succesori, terți etc.;

și-a călătorit Soarele ei pe la prietenii lui din Țară ori Exil – numai să rămână vie flacăra aceea întru care s-au mistuit deopotrivă toți: Conștiință și Caracter a scris pe destinul lor! Unii au venit mai târziu în întâmpinarea Muzei – să (o) cunoască și să afle; alții au fost dintotdeauna:

Vintilă HORIA

Nae ANTONESCU

Ștefan BACIU

Gheorghe CRIȘAN

Constantin CRIȘAN

Ovidiu VUIA

Dan CULCER

George BĂLAN

V. COPILU-CHEATRĂ.

*

„Sunt un om care am plâns prea mult în mine însumi.”

„Ca un orb alergam prin lume înainte de a te cunoaște.”

„Eu știam mai bine decât tine că mă iubeai.”

„Și dacă s-ar întâmpla să nu mai fiu, gândurile mele ar rămâne veșnic lângă tine.”

„Întinde mâinile, Santa Lucia. Mă vei găsi alături.”

„Recunoaște-mă, Lucia. Sunt eu: Soarele, Visul, Așteptarea.”

„Și te voi simți la brațul meu, alături.” (I.Ș.)  

*

Din 6 decembrie 2015 călătoresc împreună... prin Calea lactee! 

(Născută Stroescu – a văzut lumina zilei la 1 decembrie 1920. Date elocvente – aici: http://www.graiul.ro/2015/12/03/lucia-soreanu-siugariu-la-95-de-ani/ )

PS Sigur că mulți nu știți cum e să atingi câte-o amprentă de genul acesta – la scrisori mă refer… Răsfățat, mângâiere, consolare ori responsabilitate – ce poți să simți și mai ales, ce poți să crezi c-au comportat? Pentru mine… toate amestecate +datorie morală căreia i-a venit rândul: doamna Lucia SOREANU mi-a oferit o serie de scrisori, primite de la cei pe care i-am enumerat – să le pun în valoare, cândva… Deocamdată le-am spicuit – scanându-le… Tumult și Efervescență e numele lor! Le voi parcurge… și-apoi vi le arat și vouă cu tot dragul! Celor din breaslă, interesați de mai mult decât atât – le stau la dispoziție, dar ei știu asta... 

Poetul-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU - la temelia neamului românesc prin credinta si jertfa:

Progresia SIUGARIU - aici https://www.youtube.com/results?search_query=progresia+siugariu
si aici (diverse articole sau volume) https://www.scribd.com/user/22947673/Angela-MICLEA-MURESAN

Ion SOREANU-ȘIUGARIU - soldat visului vertical... cand naiv cand abstract

In anul „Centenar – Ro.100” mi-a fost solicitat un articol cu privire la poetul-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU –  

din  perspectiva volumului „100 de personalitati maramuresene care au facut istorie”.

Din primavara anului 2018 (de cand mi s-a propus si am figurat oficial printre cei 100 de autori-invitati) 

pana-n decembrie (la lansare) –

articolul meu a fost inlocuit... cu unul mai „domestic” (a se citi „de casa”)!!! Substitutul meu – onorabil dealtfel:

prof. Nadia ROMAN, dr. in limba româna, cu teza de doctorat in materie de ȘIUGARIU

(cercetata pe logistica mea dar asta nu conteaza!)

si tiparita ulterior cu suportul financiar al Primariei orasului (natal) Tautii-Magheraus.

Sigur c-am introdus-o si-n familia largita a Poetului, la cafeaua de dimineata, asta tot atunci,

pt. a o cunoaste si „chestiona” pe sotia acestuia, aproape nonagenara, sosita din Germania…

Ca „Poetul vede lumina zilei…” cu un cliseu defectat profesional,

si articolul fad in continuare  –  ce sa mai vorbim... 

Ce sa mai vorbim... 

ca-l (ra)sculasem cu ceva vreme-nainte din a 2-a sa moarte, fiind prima victima „in baza legii 217/2015”,

sa ne razvratim impreuna:

Eu prin declinarea publica a monstrilor care-l executau, „contracost”, de-acum si-n ceruri 

(autoritati române si diplomati „imputerniciti” in a ucide spiritele care dainuie… la temelie, si-i bantuie

deopotriva si pe unii epigoni care ravnesc nemurirea... altora!)

iar El, poetul si publicistul, criticul si visatorul soldat visului vertical –

prin textele identificate cu viata sa pana la sacrificiu!!! Sigur c-am devenit indezirabili

pt. regim dar… – ce regim?!  Si s-ar vrea si sacri… monstrii acestia!!! 

 Aaa, era sa uit: sigur ca s-au folosit de pozele mele in articolul-substitut :) 

Aici - referinte cu privire le lansare: 

https://www.cjmaramures.ro/activitate/comunicare/evenimente/a-fost-lansata-cartea-100-de-ani-de-la-marea-unire-100-de-personalitati-maramuresene-care-au-facut-istorie   

http://www.graiul.ro/2018/12/23/o-suta-de-personalitati-maramuresene/

***

ARTICOLUL meu - aici: Articol (anexele incorporate) Ion SOREANU-SIUGARIU (Personalitati Romania 100) - Pt. Bibl.jud.MM  

 

Ion Siugariu - marcand destine...

Cercetati aici - doua luni din tumultul istoriei lumii (inceputul anului 1945)...
Volumele le-am primit pt. Casa memoriala a poetului-erou Ion SOREANU-SIUGARIU - de la editorul sau din Germania, care s-a aplecat alaturi de doamna Soreanu-Sugar peste memoria postuma si antuma a poetului-erou.
Despre autorul consemnarilor - aici: http://www.alternativaonline.ca/IonDumitru.html
Alte info despre autor - aici: http://www.aro-rhein-main.de/cenaclu/ion-dumitru/

Omagiu Eroilor Romani - Eliberatori ai Slovaciei

O carte omagiala, aparuta in Slovacia - dedicata soldatilor si eroilor care au participat ori s-au jertfit pt. eliberarea orasului Tisovec (Slovacia) in anul 1945 - printre care poetul Ion SOREANU-SIUGARIU (erou, n.06.06.1914 Baita Baii - d.01.02.1945 Naše Brezno) si MIRON Iustin (copil de trupa, veteran de razboi; n.01.06.1928-d.09.01.2019).
Recunostinta si multumiri MAXIME domnului primar Peter Mináč pt. interesul, aplecarea si sensibilitatea pe care le-a manifestat de-a lungul anilor - cu privire la cei amintiti, cum si pt. mijlocirea poetului nostru in cadrul administratiilor locale ale oraselor Brezno si Zvolen si in comunitatile localitatilor Pohronská Polhora si Michalová. Apreciem ca „Progresia SIUGARIU” (vazi aici!) este nelimitata... si ca doamna primar Irena Milecová este partenera in continuare in proiectele noastre alaturi de toti ceilalti minunati prieteni! AHOJ SLOVAKIA! AHOJ PRIATELIA! 

Ion Șiugariu de la „Meșterul Manole”

„Cetindu-l, am reavut dinainte drama întreagă a generației mele. Idealul universal, proiectarea României către ceea ce îi semăna și către ceea ce o aștepta, adunarea într’o revistă și într’o grupare a voinței noastre de putere spirituală, războiul, separările, morțile, exilurile. Decenii de deșerturi și sânge între acea imagine pură, voitoare de mai bine pentru toți oamenii pământului, împrospătați în românism, adică în cunoaștere, și teribilul destin care a făptuit contrariul. Ură, lupte de clase, materialism absurd, plin de molii și de răutate, patru decenii de proză întunecată și neomenească, de durere românească, definitoare și ea, într’un fel, deoarece a fost poporul român punctul în spațiu și în timp în care s’a concentrat suferința și nedreptatea. Poate că și asta înseamnă ceva, deși noi am fi vrut concentrarea pe alte valori și pe alte recorduri. Oricum, poesia lui Ion Șiugariu, atât de legată de acea intenție, stă mărturie în aceste pagini de ceea ce ar fi putut fi și n’a fost decât în sacrificiu și în moarte. În această nedorită dar acceptată grandoare de a fi, generația de la 1939 se reîntâlnește cu Ion Șiugariu într’un moment în care întunericul care l-a ucis pare a face loc luminii care din Soare începuse să curgă peste noi.” 

(Vintilă HORIA - Ion Șiugariu de la „Meșterul Manole”, Madrid, 21 ianuarie 1985 - in prefata volumului Sete de ceruri) 

*** 

„Spre deosebire de alţi confraţi, nu există la Şiugariu – intelectual format la umbra Gândirii – urmele unui crez de stânga. Colaborator cu Pan Vizirescu şi Ovid Caledoniu la Muncitorul Naţional Român, publicaţie oficială, funcţionar de nevoie al Statului, mai târziu şef de cabinet al ministrului Ion Petrovici în guvernul Antonescu, gândea altfel decât Mihai Beniuc. Sfârşeşte însă după 1990 prin a fi revendicat în chip gălăgios, ca în alte cazuri şi fără nici o probă, de dreapta legionară. Ca şi Vintilă Horia, victimă cunoscută şi tragică a unor astfel de alegaţii, Ion Şiugariu nu are nimic cu Legiunea. Are în schimb cu cea mai curată idee naţională românească, pentru care a înţeles să-şi ofere viaţa.
Acum că Şiugariu e binecunoscut ca om şi ca erou, ar trebui să ne interesăm nu doar de biografia sa, dar să ne uităm mai mult la ceea ce contează, la operă, la poezia sa, la neliniştile conştiinţei sale scriitoriceşti.”
SURSA: Ion IGNA / articol 

*** 

„Draga Husare, ... Toate insignifiante. Omul din pădure se ţine bine.” (1941)
Iulian NEGRILA / Restituiri

Soldatul veteran - MIRON Iustin ( 1 iunie 1928 - 9 ianuarie 2019)

Orfanul de mamă adoptat de Armata Română,
copilul de trupă al celui de-Al Doilea Război Mondial,
camaradul multor eroi și ulterior a memoriei acestora,
veteranul neobosit în a consfinți, consemnând 74 de ani la rând, faptele de arme și vitejie –
soldat voluntar al visului vertical al Patriei sale, România –
și-a întâlnit Îngerul… Acum sunt printre stele, adăstând la vămile spiritului, 
să intre-n Împărația celor Drepți!

Cetățeanul de Onoare al Orașului Tăuții-Măgherăus
– MIRON Iustin –
a decedat ieri, 9 ianuarie 2019. S-a născut la 1 iunie 1928.
Fie-i țărâna ușoară!

*
„Miron Iustin, rămas orfan de mamă în 1934, cu tatăl plecat la muncă în Braşov, a ajuns în 1940 slugă la un măcelar ungur la Aghireş, nu departe de Cluj. Printr-o întâmplare nefericită, este bătut crunt de stăpân şi de prietenii lui, salvat de un vecin, îşi ia lumea în cap şi pleacă la Cluj.
Reuşeşte să treacă graniţa impusă în România şi ajunge la Turda, la punctul de triere a refugiaţilor. Neavând pe nimeni, împreună cu alţi patru copii, este înrolat ca şi copil de trupă în Regimentul 89 Infanterie Braşov. Învaţă carte mai departe şi devine telegrafist militar la staţiile TFF. După bombardamentele americane de la Braşov, unitatea se mută la Codlea, unde îi prind evenimentele de la 23 august 1944.
Cu instrucţia de front făcută, se înscrie voluntar participând la luptele pentru eliberarea Ardealului până în Ungaria şi Cehoslovacia, deşi avea doar 16 ani.”
(„Mureşul curgea cu cadavre şi sânge. Șapte ne-am mai întors din toată compania” –
INTERVIU cu MIRON Iustin, de Cristian NEGREA - aici: http://www.ziaristionline.ro/2015/09/01/negationistii-eroilor-romani-elie-wiesel-mae-mapn-un-fost-copil-de-trupa-martor-la-moartea-lui-ion-siugariu-interviu-cu-miron-iustin-de-cristian-negrea-si-video-de-angela-miclea/?fbclid=IwAR1YkSN_Qc91Yp_bPQIIXaEl_9xy1BarWrKHdF-pEq2fHFgh0p0WQ5EPHaY)

Ion SIUGARIU - inedit

„În timpul celui de-al doilea Război Mondial, un ofițer român trimitea o poezie la redacția revistei Gândul Nostru, secțiunea "Scrisori de pe front". Nu știu dacă a fost publicată sau nu, originalul este la mine în colecție.
Acest ofițer avea să cadă la datorie la 1 februarie 1945, în timpul luptelor pentru eliberarea localității Brezno, din Slovacia.
În memoria acestui erou, autoritățile slovace decid, în 2015, să numească podul nou construit la intrarea in localitate, după numele său. La acea dată, un funcționar din cadrul ambasadei României la Bratislava, s-a opus acestui demers, justificând autorităților slovace că ofițerul român ar fi fost membru al mișcării legionare. Ulterior, s-a dovedit că informațiile au fost greșite. Urmare gafei diplomatului român, atât imaginea României, precum și cea a eroului Ion Siugariu, căci despre el este vorba, au fost pătate.
Vezi articole in Cotidianul și Gazeta de Maramures ”

Si unde au aparut noutatile: pe pg. de fb. retromil 

Cui alegea sa (se) incredinteze, Ion Șiugariu, si cu cine rezona in „Gândul nostru” - aici despre  Teodor Mihadaș 
si aici https://alexandrupetria.wordpress.com/tag/teohar-mihadas/ - scris Teohar...

NOTA: De edificat daca aici e vorba despre fiul Teohar Mihadaș - inafara similitudinii dintre... gânduri (firi, temperamente) - caci primul apare si Teodor si Teohar in surse iar celalalt - alt Teohar, contemporan.