Se afișează postările cu eticheta anul centenar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta anul centenar. Afișați toate postările

22 noiembrie 2017

Anul Centenar. Maramureseni pentru UNIRE. Atanasie DEMIAN, memorandist

Am primit invitatia urmatoare - si va invit la randul meu: ˂˂Am fi deosebit de onorati de prezenta Dvs. la deschiderea Expozitiei „Maramureseni la Alba Iulia. 1 Decembrie 1918”, vineri, 24 noimebrie 2017, ora 14.30, la sediul Muzeului, str. Monetariei, nr. 1-3.˃˃ sub corolarul Anului-Centenar UNIRE.

La aceasta expozitie am contribuit si noi cu tabloul-portret (din inventarul COC-PTM) al memorandistului Atanasie DEMIAN. Cine a fost Atanasie DEMIAN? Iata:

Atanasie DEMIAN (1859-1929) – memorandist –
„din marea familie a Demianilor, își are rădăcinile în satul Negreia, comuna Șisesti, comitatul Satu Mare. De-a lungul anilor, familia Demian crește atât ca număr cât și ca importanță pentru societatea sătmăreană, în rândurile sale regăsindu-se nume de rezonanță ale vieții politice, culturale și social-economice, de la lideri ai mișcării naționale, primari, președinți de partid sau parlamentari, până la preoți, profesori, muzicieni, avocați, medici ș.a.
Demian Atanasie a trăit și activat în bună parte în satul Negreia, apoi în Tăuții de Jos.
A absolvit patru clase elementare, o clasă de liceu și un an de școală profesională. Această școlarizare (deși redusă) plus calitățile sale native l-au ajutat să-și fondeze o gospodărie mai avansată decât mica gospodărie țărănească. S-a ocupat de agricultură și pomicultură dar în special de creșterea și comercializarea vitelor. A ajuns să dețină o suprafață de circa 100 ha teren agricol și a luat în arendă vaste terenuri și munți pentru pășune, având mari cirezi de vite, cai, porci și oi. A fost căsătorit de patru ori, având nu mai puțin de opt copii.
Despre Demian Atanasie, fiul său Victor (avocat) își amintește (Baia Sprie / septembrie 1976) că era un om rațional și logic, judeca și numai după aceea acționa. Avea o voință de fier. Nereușitele nu l-au descurajat ci l-au îndârjit și mai mult. Muncea cu râvnă și multă tenacitate. Era sociabil cu vaste legături de cunoștințe.
Beneficiind de o asemenea avere – ceea ce i-a conferit o poziție privilegiată în societate, Atanasie Demian se implică în mișcarea națională devenind chiar unul dintre liderii săi din zonă.
Adunarea generală de constituire a Consiliului Național Român Comunal (conform Procesului verbal de ședință din 21 noiembrie 1918 / Tăuții de Jos) este prezidată de Atanasiu Demian și ales președinte – semnând, alături de notarul Victor Man – procesul verbal și documentele constituirii și desemnării în această împrejurare a delegaților comunei Tăuții de Jos pentru Consilul Național Român.” 




Sursă: STUDII DE  STIINȚĂ SI CULTURĂ / Revistă trimestrială

editată de Universitatea de Vest „Vasile Goldis” Arad / ANUL IV, Nr.3 (14) – SEPT. 2008