Se afișează postările cu eticheta slovacia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta slovacia. Afișați toate postările

7 iulie 2018

Noi si Ceilalti sau... Impreuna? Orasul nostru - de-a lungul vremii

Cautam mai multe surse pt. subiectul „Jan Hus” - complementar la Istoricul orasului Tautii-Magheraus. Mi-am propus postarea - in Slovacia, cand am remarcat personajul expus in galeria mentorilor confesionali, in Liceul Evanghelic din Tisovec. Ce legatura are Jan Hus cu istoricul orasului nostru - asta-i intrebarea? Dezvolt! Si de ce-l evoc acum? Pt. ca tocmai am descoperit ca a fost ars pe rug in 6 iulie 1415.
Dupa ce (re)vedeti istoricul atasat... si daca acceptati ca valida rostogolirea de-a lungul timpului (intre limbi, culturi si etnii diferite) a denumirii localitatii „Tautii” de azi... la plural, articulat sau nu - este logica si analogia respectiv denumirea „Valea Toutului” din Baita - ca „vale a slovacului”, parau care te duce(!) in amonte conform sugestiei... si asemanarii cu relieful slovac (deal-muntos, impadurit). Mai aveam o sursa cu geneza Tautiului (sau Tautilor?) - de felul ca maghiarii au numit localitatea dupa husitii (de la Jan Hus) din Boemia, refugiati pe malul raului Miszt, si ca in anul 1490 se scria Toutfalu - însemnând „sat de slovaci” - generat de apelativul in limba maghiara pt. acestia.

Pe de alta parte, in aceasta postare veti gasi subiectul Jan Hus „exploatat” in „chei” diferite. Sigur, nu asta a fost intentia mea, si nici subiectul postarii - dar este prea la-ndemana si foarte evidenta manipularea - sa nu o evidentiez... si, prin urmare, sa nu va recomand, in general, surse multiple - inaintea unei concluzii!
Veti deduce cum manipularea, prin omisiune in acest caz, este „controlata” de emitenti. Ce-i mai rau - ca toate sursele „civile” (si-s majoritatea!) omit ceea ce-am (sub)inteles f. interesant dintr-o singura sursa, si-aceea... „pocaita”! Vedeti cat de subiectivi (complexati si plini de prejudecati) suntem - daca subconstientul ne stabileste „echidistanta” fata de informatia „de facto” - prin... filtrul confesiunii proprii? Vedeti cum omitem - ca sa influentam? Si vedeti cat de dezinformati putem fi? De aceea trebuie „cercetate” contrariile - in pespectiva unei opinii...
Oricum, nu suntem singuri si nici cei mai buni - ceea ce inseamna implicit c-am fost si noi p-aci pe undeva... ca doar „Dumnezeu iubeste lemnul si spatiile mici” - nu?! Si, culmea, de-„ai nostri” zic... s-o luam indarat - dar asta-i alta „cheie”, alt „registru” si alt subiect!

*

Deci ce scrie
WKP (singura sursa care da 15 iulie ca data a mortii) -
https://ro.wikipedia.org/wiki/Jan_Hus
https://ro.wikipedia.org/w…/Defenestra%C8%9Biile_de_la_Praga
presa locala (de MM) - http://www.gazetademaramures.ro/jan-hus-reformatorul-ceh-al…
un site cultural - https://cultural.bzi.ro/de-ce-a-fost-executat-reformatorul-…
si Cultul Baptist - http://www.baptist-tm.ro/viata-si-misiunea-lui-jan-hus/
*
Filme le subiect - aici: https://www.google.com/search… 


Tisovec - Karol Hruška, poetul...

Viceprimarul orasului Tisovec, poetul Karol Hruška - mi-a oferit volumul sau de poezii.
Este un tip rezervat de felul lui dar profund si chiar nervos - in vers, am dedus!
Are idei, cauze si mesaje interesante...
Cateva spicuiri sintetizate, din fiecare poezie de mai jos: 

1. Emotie: intalnirea cu muza - in afara timpului si spatiului...
2. Ma puteti ignora… / Dar nu-mi puteti interzice sa gandesc liber…
3. Acasa // Intotdeauna ma intorc de peste tot…
4. Blestemul curbeaza cuvantul pe umerii nostri…; suntem vinovati pentru slabiciunile noastre…

Felicitari Poete si Multumiri! Ahoj











Tisovec, Brezno si Ion Siugariu...

 Pohronska Polhora si Brezno. Cei care ma urmariti - deja va dati seama ce semnificatie au localitatile astea (alaturi de Michalova, Tisovec si Zvolen) si ce-i cu turnul-clopotnita, cu inscriptia, si cu calea ferata si podul... - de cand evoc, popularizez, distribui, mijlocesc si impartasesc si cu slovacii spiritul poetului-erou Ion SOREANU-SIUGARIU! Ce-i drept, n-a zburat pana acolo ci a eliberat teritorii in 1944-45, din aproape in aproape, pana in Slovacia, alaturi de camarazii sai... Sigur, cand il comemoram aici, in România - dac-am fi solidari si-am coopera sincer si tot mai multi in „oraselul nostru”, vorba primarului - am putea canta si noi imnul tarii noastre, ca slovacii, in debutul ceremoniilor (vezi mai jos)!










28 iunie - 1 iulie 2018 - Zilele orasului Tisovec / Slovacia.

Iata cum a debutat Ceremonia din Deschiderea oficiala - cu Imnul Slovaciei... Si atmosfera...
A urmat prezentarea delegatiilor oraselor infratite, discursuri, evidentieri de personalitati, evocari, felicitari etc.







17 februarie 2018

Slovacia - Pahronska Polhora: „in spatele satului”

Comuna din poximitatea... intrarii in eternitate a poetului Ion SOREANU-SIUGARIU in 1945. 
Preotul acestui sat a oficiat inhumarea... 


Slovacia - Michalova: „in spatele satului”...

... sat in cimitirul caruia si-a gasit prima casa de veci poetul-erou Ion SOREANU-SIUGARIU, in 1945.  
Dupa ani, cei 11 mii de soldati romani jertfiti pe tot teritoriul Slovaciei 
au fos relocati in Cimitirul Militar al Armatei Romane din Zvolen. 

Michalova: 

9 februarie 2018

TISOVEC: „Vizita prietenilor romani din Tăuții-Măgherăuș




Înființarea localitatii Toutfalu (Tautii-Magheraus) - este legată de exilații husiți care s-au stabilit aici la mijlocul secolului al XV-lea...
Delegația română a vizitat pentru prima data orasul Tisovec în vara anului 2013, cu intenția de a urmări ultimele zile ale vietii concitadinului lor - poetul, eseistul, criticul literar și jurnalistul Ion SIUGARIU. Deja în acele zile a fost stabilită o prietenie între administratiile noastre locale...
Acum invitatia a fost prilejuita de-a 73-a aniversare a eliberării orașului nostru, Tisovec - de catre soldații români (printre care si I.S.). Delegația a fost condusă de primarul Anton ARDELEAN si a fost insotita de 22 de tineri - membri ai Fanfarei STIBINA...
Am organizat pentru oaspeții noștri o excursie la Banska Bystrica, unde au vizitat Muzeul SNP (Muzeul Eliberarii Nationale Slovace) și apoi am vizitat cel mai mare cimitir militar al Armatei Române din Zvolen, unde visele eroului nostru Ion SOREANU - cunoscut ca poet sub numele de Ion ȘIUGARIU - au intrat in eternitate...”

31 ianuarie 2017

LA MULTI ANI ORASULUI ELIBERAT (31 ian. 1945) SI LIBER (1989) - BREZNO / SLOVACIA. IN MEMORIA POETULUI-EROU ION SOREANU-SIUGARIU

Articol dedicat Locuitorilor si Forurilor publice ale orașului Brezno!
Ion SOREANU-ȘIUGARIU – născut Patriot. Român de vocație.
De formație – Cetățean european!
(06.06.1914 Băița/Ro – 01.02.1945 Brezno/Sk) 


Varianta in limba romana - aici: 


Váženým obyvateľom mesta Brezno!

Ion SOREANU-ȘIUGARIU – rodený ako hrdina. Rumun z povolania.

Kvalifikovaný európsky občan!

(06.06.1914 Băița/Ro – 01.02.1945 Brezno/Sk)

POSTUPNOSŤ  ȘIUGARIU - est-etika ľudskej prirodzenosti...
MOTTO: „Napadli ma nepriatelia človeka!”  Vintilă HORIA*


List lekára Eugena Ciuru adresovaný manželke básnika z roku 1945 popisuje posledné dni básnika-hrdinu:
<< Po obsadení mestečka Tisovec sme vyrazili smerom k mestu Brezno, ktoré leží pri rieke Hron. Pretože cesta bola zamínovaná a blokovali ju rôzne prekážky, boli sme nútení vybrať sa cez vrchy, kde sme stretli Nemcov a stabilizovali sme front. Medzičasom Brezno bolo obsadené ďalšími našimi jednotkami a všetko úsilie bolo zamerané na jeho udržanie za každú cenu. Mesto však bolo dňom a nocou predmetom delostreleckého bombardovania, za ktorým sa hovorilo, že stáli dvaja Nemci, ktorí zostali skrytí vo veži kostola a mali u seba vysielačku.
Aby nevystavil nebezpečenstvu pochodujúcich vojakov, veliteľ pluku nariadil ich stiahnutie sa na kraj mesta. Všade totiž panoval veľký zmätok a bolo potrebné, aby niekto s pokojnou mysľou riadil tento presun. Plukovník pozval pána Soare (Slnko – Ion Șiugariu) do svojho osobného koča, aby ho previezol za front (Soare bol totiž chorý, trpel trýznivými bolesťami kvôli infekcii v tele, ktorú nebolo možné vyliečiť v daných podmienkach), ale Soare odmietol a zostal na mieste. Bolo to práve v čase, keď nemecké delostrelectvo začalo strieľať naplno na preplnenú cestu a na železničnú trať vedúcu do mesta. V tom čase Soare sa nachádzal na okraji cesty, na mieste, ktoré sa mu zdalo celkom bezpečné. Bol pokojný a naďalej vydával rozkazy. Jedna zo striel však padla veľmi blízko vedľa neho a výbuch mu zasiahol nohy. Svedkovia tohto nešťastia hovoria, že mal zlomené obe nohy a bol zasiahnutý aj do brucha. Okamžite mu zavinuli stehná do ovinovačiek, aby sa zabránilo veľkej strate krvi, naložili ho do postranného vozíka motocykla a vydali sa do ambulancie regimentu. Soare ešte stihol povedať pár slov – „Lucia, strácam sa... Zachráňte ma...“ – a následne stratil vedomie. Na ceste k ambulancii, približne 10 minút od zranenia, zomrel. Bol pochovaný na obecnom cintoríne v Polhore pri Brezne dňa 1. februára spolu s poručíkom Stoicom, tiež z našej jednotky, a s ďalšími siedmimi vojakmi padlými v ten istý deň. Pochovali ho vojenský a dedinský kňaz. Pohrebu sa zúčastnili aj ženy a ľudia z dediny, malá skupina slovenských partizánov a čestná stráž.>> 

Ja som priviedla na Slovensko básnika Ion SOREANU-ȘIUGARIU pred 4 rokmi? Nieee!  ȘIUGARIU prišiel sám spolu s frontom cez zákopy, hnaný túžbou a presvedčením cez zasnežené vrchy roku 1945 do svojho druhého domova – na Slovensko. Oslobodil ho, aby mohol zaspať... naveky. Po 65 rokoch od tejto obetavej smrti, pretože jeho večnosť sa mi zdala príliš diskrétna, rozhodla som sa, že ju premením na nesmrteľnosť v Tisovci, v Pohronskej Polhore, v Michalovej, v Brezne a vo Zvolene. Snažila som sa ho sceliť, priblížiť duch Básnika, ktorý zostal doma, vo svojom prvom domove – v Rumunsku – k hmote, k matérii Hrdinu zo zeme – základu vyslobodeného Slovenska. Prišla som Vám ho len pripomenúť! A podeliť sa s Vami o spomienku na neho. Prišla som po jeho stopách až sem do Brezna: bojoval o vyslobodenie mesta Tisovec, v Michalovej bol jeho prvý oficiálny pohreb odslúžený farárom obce Polhora a dedinčanmi a Zvolen je oltárom... vyslobodeného Slovenska. Dúfala som, že časom sami objavíte na základe indícií, ktoré Vám poskytnem, básnika Ion ȘIUGARIU v celej jeho kráse, že sa vám zjaví; určite by sa Vám to bolo podarilo tak, ako sa to podarilo Vášmu spoluobčanovi Ľubošovi Nepšinskému... Na druhej strane, ja som objavila (al)chémiu... našich dvoch sesterských národov: „Prišli naši rumunskí bratia!“ zvolali cez slzy na rôznych miestach dvaja ctihodní osemdesiatnici zo Slovenska (súčasníci vojny a Iona ȘIUGARIA) pri mojej prvej návšteve pred 4 rokmi. Odvtedy sa sem stále vraciam. Ako domov!

Je dôležité si uvedomiť zaujímavú skutočnosť: Ion ȘIUGARIU sa nezúčastnil len Vášho vyslobodenia v roku 1945 (ak by to tak bolo, boli by sme sa stretli skôr)! Ion ȘIUGARIU chcel, aby ste boli nielen vyslobodení, ale aj slobodní – a to sa stalo až po roku 1989... Duch básnika-hrdinu si počkal na dovŕšenie vyslobodenia a na jeho premenu na slobodu: aby sme mohli aj komunikovať, nielen vedieť o tom, že žijeme na rovnakej planéte!

My v Rumunsku si uctievame pamiatku ȘIUGARIA nielen pre jeho hrdinskú obeť, ktorú priniesol vo veku 31 rokov, ani pre to, v akej miere stihol byť predstaviteľom kultúry a humanitných vied, ale aj pre to, čím všetkým ešte mohol byť a čo všetko ešte mohol dokázať...

Je veľmi pravdepodobné, že keby bol prežil vojnu, bol by sa stal disidentom alebo odsúdencom, pretože väčšina jeho blízkych, aby si zachovali charakterovú celistvosť a vlastenecké presvedčenie národnej integrity a neskôr nezávislosti – emigrovali (ak prežili mučenie označenia nálepkou „nepriateľ politického režimu“ – komunistického) alebo boli vylúčení, ale pokračovali v boji za svoju vlasť „zo Západu“. Takže máme hrdinov aj v období mieru: disidentov!

Po mentorovaní rôznych autentických zdrojov disidenti – naši súčasníci, ktorí prežili revolúcie z roku 1989 v Strednej a Východnej Európe, sa zapojili na miestach, kde bola uznaná ich hodnota, do prípravy svojich národov a krajanov na reálne a validné demokracie – tak, ako sa to stalo aj v prípade Československa.

Vráťme sa však k nášmu básnikovi: komunisti tolerovali jeho verejnú pamiatku, pretože sa stal neškodným – veď bol mŕtvy na fronte a stal sa hrdinom Československa v roku 1945 – to vyhovovalo „komunizmu s ľudskou tvárou“, populárnej demokracii, ktorá mala formu, ale nie obsah! Či sa stal Ion ȘIUGARIU zrazu nebezpečným?! Jeho pamiatka?! Stali sa zrazu nebezpečné aj mená toľkých ďalších výnimočných osobností (Vintilă #HORIA*, Emil #CIORAN, Constantin #NOICA, Mircea #ELIADE, Petre #ȚUȚEA, Nichifor #CRAINIC, Mircea #VULCĂNESCU, Ion #PETROVICI** atď.), podľa ktorých sú dnes pomenované ulice, pamiatky, sochy, knihy, knižnice, školy? Kto by rozložil a zrušil základ Rumunska len kvôli jednému nespravodlivému zákonu?***

Chyby, aj tie legislatívne, sa nesmú tolerovať! Chápeme... falošní aktivisti globalizácie  nepotrebujú mentorov vlastencov – v perspektíve zamatového rozkladu národov! Ale prečo by globalizácia nemohla znamenať napríklad záchranu krajín „tretieho sveta“ obetovaných na fronte náboženských vojen?! Prečo by globalizácia nemohla spočívať v záchrane migrantov vymyslených a infiltrovaných pre skompromitovanie kresťanstva, destabilizáciu Európy a pre umelé vytvorenie falošného problému?! Falošná vojna v čase mieru!

Trend globalizácie má v základe tendenciu odstrániť vlastencov a národnú avantgardu, tendenciu odstrániť erudované, zásadové osobnosti, ktoré majú víziu, ktoré spájali, definovali, obhajovali a podporovali národné štáty.

Ale pretože sny Iona ȘIUGARIA sa zrútili pri bránach Vášho mesta v boji o jeho vyslobodenie, musíme sa rozhodnúť, či ich budeme zbierať, či ich budeme ďalej snívať a uskutočňovať, alebo si ho len pripomenieme raz za rok, aby sme sa uistili, že je naďalej mŕtvy a že taký aj zostane... Neverím, že si vyberieme druhú možnosť, pretože po preštudovaní osobnosti iného hrdinu – Milana Rastislava ŠTEFÁNIKA, som zistila, že tak ȘIUGARIU, ako aj ŠTEFÁNIK, mali v rôznych obdobiach rovnaké ideály: mier a prosperita národa. A Vaša úcta voči nemu je dokonalá, vôbec nie je formálna. Som fascinovaná cieľmi týchto dvoch mučeníkov – každý z nich sa zúčastnil jednej svetovej vojny za vydobytie svetového mieru! Fascinuje ma úprimná pocta a vďačnosť slovenského národa vyjadrená voči svojim hrdinom. Na druhej strane, sme Vám skutočne ponúkli armádu hrdinov: 11 tisíc!!! Ste krajinou, ktorá si zaslúžila obeť, ak ju vie oceniť s pokornou vďačnosťou!  

A ešte máme niečo spoločné: moje mesto – Tăuții-Măgherăuș, ktoré vzniklo z obce Tăuții de Jos (nazvaná Maďarmi Totfalu /Dedina Slovákov/ a neskôr Misztotfalu /Dedina Slovákov pri rieke Miszt/). Husiti z Čiech sa presťahovali na toto územie a sa usadili na brehu rieky Miszt; prvá zmienka o obci Totfalu pochádza z roku 1440, aj keď historické zmienky o tomto ľudskom osídlení existujú od roku 1216. Keď som zistila tieto údaje, pochopila som, prečo Ion ȘIUGARIU bol taký prepojený so slovenskou mentalitou a s miestnymi usadlosťami. Do frontového denníka si zapísal, že československé hory sú ako naše, potom zase, že aj dediny, aj domy a ľudia sú ako u nás; ešte aj chudoba sa mu zdala rovnaká... Rozumiete?!

Zvyšok je len politika, politika tých, čo vydali zákon, ktorý ak by sa uplatňoval ad literam, by potlačil a by úplne rozložil základ Rumunska, ako som už spomenula...****

Nájdime si útočisko v duchu, v Hrdinoch, v dejinách! A nepriatelia človeka nás nepremôžu...    

Mier a prosperita! Všetko najlepšie vyslobodenému a slobodnému Breznu!
S hlbokou úctou a s úprimným priateľstvom
žurnalistka Angela MICLEA, február 2016 
Riaditeľka Kultúrneho domu mesta TĂUȚII-MĂGHERĂUȘ, RUMUNSKO

POZNÁMKY:
*: „Ionovi Șiugariovi, kamarátovi, ktorý má nezameniteľné miesto v mojom srdci, básnikovi, ktorý dosiahol odvážne a vznešené úspechy... S úctou Vintila Horia. 26 aug. 1942 (venovanie na autorskom výtlačku)
**: Profesor Ion Petrovici, narodený v roku 1882, študent Tita #MAIORESCA a Nicolae #IORGU, minister školstva a národnej kultúry, väznený komunistami 15 rokov z politických dôvodov, najznámejší filozof Rumunska v medzivojnovom období – Ion ȘIUGARIU bol vedúcim jeho kabinetu; ȘIUGARIU sa popritom venoval svojej literárnej aktivite, utečencom z okupovanej Transylvánie (bol predsedom Združenia študentov utečencov) a bol poslaný niekoľkokrát aj na front. Podrobnosti o prípade Iona Șiugaria nájdete na stránke http://www.ziaristionline.ro/tag/ion-siugariu/
***: ˂˂Zákon 217/2015 zakazujúci vyjadrovanie pozitívnych názoroch o osobnostiach Rumunska, ktoré boli obvinené z legionárskych sympatií, vyvoláva reakcie v radoch rumunských intelektuálov. Literárny kritik Alex. ȘTEFĂNESCU sa vyjadril k tomuto zákonu nasledovne:
To, čo sa odhlasovalo v parlamente ako zákon, nie je zákon. Z intelektuálneho hľadiska ide o propagandistický, smiešny a kompromitujúci text...:
1.      (Zákon) Je antidemokratický, pretože obmedzuje slobodu prejavu. A pretože trestá niektoré názory väzením...
2.      Je asymetrický, pretože odsudzuje fašizmus, ale mlčí o komunizme...
3.      Obviňuje celé kategórie ľudí..., vyhýbajúc sa osobnej zodpovednosti pred zákonom...
4.      Je dogmatický, chýba mu vedeckosť, pretože vychádza z predpokladu, že niektoré závery týkajúce sa medzivojnového obdobia majú hodnotu absolútnych a nemenných právd a že nikto nemá právo skúmať a prehodnocovať dejiny.
5.      Je výsmešný, keďže uznáva za správne rozsudky vydané komunistickými súdmi, ktoré viedli k uväzneniu 2.000.000 rumunských občanov (z ktorých 200.000 bolo podrobených vyhladzovaciemu režimu a zomrelo vo väzeniach).˃˃
http://gandeste.org/general/alex-stefanescu-datorita-legii-217-2015-stalin-a-inviat-din-morti-cu-moartea-pre-moarte-calcand/57080
****: ˂˂Radikalizmus iniciátorov zákona 217 vzbudzuje oprávnené kultúrne frustrácie, zmätenosť hodnôt a princípov, národné podráždenie... Striktné prekliatie alebo vyzdvihovanie  významných mien rumunskej kultúry uznávaných na medzinárodnej úrovni nemôže byť rozhodnuté niekoľkými ojedinelými hlasmi [: Inštitút Elie #WIESEL vedený Alexandrom #FLORIANOM  a jeho návrhy „čistiek”]... Antikomunizmus a antifašizmus boli označené za „legionarizmus”... ˃˃ - zhrnutý citát: http://adevarul.ro/news/eveniment/greseala-vina-justitie-1_56af110d5ab6550cb8559994/index.html



22 iunie 2016

Fratii nostri slovaci - 11-12 iunie 2016:

LINK: 
„Progresia SIUGARIU” - perpetua!

Prieteni din Slovacia pe urmele poetului-erou Ion SOREANU-SIUGARIU - de la moarte la viata:
Zvolen - Brezno - Michalova - Pohronsca Polhora - Tisovec - Tautii-Magheraus - Baita.
Nemurirea o asigura urmasii... cei recunoscatori!
Ahoj Slovakia!
Initiator: politistul slovac pasionat de istorie, Ľuboš Nepšinský in sufletul caruia se adaposteste Poetul...

NOTA ULTERIOARA: vezi aici ce-au scris dupa incheierea itinerariului http://www.tisovec.com/index.php/kultura-2/2103-moto-vylet-do-rumunska

28 ianuarie 2015

Despre Ion SIUGARIU... Iarasi si mereu! Ce varsta are Poetul? Poetul are tot timpul!


Se apropie comemorarea a 70 de ani de eternitate (la 1 februarie) – dar de ce comemorare, dacă sugerez... eternitatea (: altă viață, desăvârșită și infinită)? Doar pentru că nu putem aniversa o moarte?! Dar un Poet? Acesta este etern, adică trăiește… Și strălucește acum și în Slovacia – Poetul-Soare-Erou! 
Iată desăvârșirea: întregirea POETULUI cu EROUL (după 70 de ani transhumând spiritul lui la locul jertfei sale) din dorința de a-i împlini destinul și a-i liniști sufletul întru pomenire și odihnă veșnică în ambele sale țări de-acum! Aceste demersuri au început în urmă cu doi ani, după alți doi de corespondență... Si cu ce va urma - vă voi ține la curent: autoritățile publice locale din Tăuții-Măgherăuș și cele slovace (interesate de recunoasterea și promovarea valențelor personalități poetului-erou) - continuă demersurile!   
(aici - un schimb de experiență relatat de jurnalistul Martin KRNO: http://www.noveslovo.sk/c/Cestou_zarubanou_do_Tisovca)

(si aici, http://www.szpb.sk/bojovnik/Bojovnik_232014.pdf - la pg. 9 - alte consemnări, semnate din Brezno de polițistul Ľuboš NEPŠINSKÝ - cel care face voluntariat în „Progresia ȘIUGARIU”)

1: Fragmente din stările de spirit ale poetului – regăsite în ultimele scrisori expediate de pe front


29.11.1944 – „Subl. Ion SOREANU / către / Reg. 27 Infanterie / Am onoarea a raporta următoarele: … În prezent [soția] se află în situația de a nu putea plăti chiria și nici hrana zilnică. Subsemnatul fiind refugiat [în București] din Ardealul de Nord, com. Băița… unde am părinți și familie, vă rog să binevoiți a-mi aproba un concediu de 15 zile…”

15.12.1944 – „Draga mea, / Am sosit…; mă dor pierderile camarazilor căzuți în lipsa mea… Singurătatea și nesiguranța au devenit mai apăsătoare… Pe aici a nins mult… Am cutreierat toată poziția… Nu putea nimeni să tragă în mine în această puritate. Mi-au venit în minte anii copilăriei, zăpezile de-acasă… Sărbători fericite…”

20.12.1944 – „Draga mea, / … Aș vrea să-ți doresc… să fim împreună… / Te îmbrățișează al tău Soare”

21.12.1944 – Iubito, /  …vrei să mă ajuți, să-mi dai curaj, să mă faci mai încrezător în viață, în viitor. Draga mea, îți promit că voi rămâne puternic în drum, spre viitor… Nu uita că am ajuns în Cehoslovacia, după cum de altfel știi din ziare și de la radio. Regiunile acestea muntoase se aseamănă cu cele de la Băița noastră… (Vin mereu răniți plângând… Suspinele lor mă emoționează… Mă gândesc că aș putea fi și eu în locul lor, că poate voi fi într-o zi.)

22.12.1944 – „… Nu știu ce va aduce anul care vine… Nouă de aici, ne place să credem că nu ne-am pierdut timpul zadarnic… Cei care vom scăpa.. vom avea bucuria că am contribuit și noi…”

25.12.1944 – „Iubito, / … Iubirea mea, din zi în zi tot mai mare, să te învăluie, să te ajute și să te ocrotească. / Soare”

26.12.1944 – „Iubito, / … Darurile noastre au fost loviturile de brandt, răniții, morții… Prin mijlocul gloanțelor, al loviturilor de tun, băieții au plecat cu colindul, cu uratul…  Am avut o slujbă bisericească [în ziua de Crăciun], făcută de preoții noștri militari, pe marginea mormintelor proaspete din curtea bisercii din satul acesta cehoslovac… Nu vreau să mă plâng, vreau să fiu tare, să suport totul cu vrednicie, cu resemnare… / Te sărută Soare”

28.12.1944 – „Draga mea, / … În sat e f. puțină mișcare… A început inamicul să ne bată cu artileria grea… Lumea s-a acoperit toată de promoroacă, viața a înghețat… Iubito, mi-e sufletul greu, viața sfârșită. Am trecut și de treizeci de ani… încă n-am făcut nimic mare, nimic nemuritor… (Am scris eu poezii?) Trecere prin alba poartă…, Paradisul peregrinar și Țara de foc [titlurile volumelor de poezii] – mă gândesc atât de rar la ele, la mine cel care sunt cu adevărat, la paginile albe ce mă așteaptă acasă. Mă gândesc atât de rar… Acum visez tot mai puțin, orizonturile mi se strâmtează pe zi ce merge… Împrejurările și viața sunt mai tari decât mine… Astăzi, 28 XII 1944 – pe aceste meleaguri, sub bătaia tunului și sub urgia lui Dumnezeu abătută asupra noastră, dacă aș putea striga, n-aș cere altceva decât viață, viață… Mi-e greu să mai semnez Soare

Noaptea de Revelion / Iubito, / Nu voi avea puterea să stau până la miezul nopții… Aș zice că mi-am petrecut revelionul bine dacă te-aș visa pe tine. Te sărută Soare / P.S. Nemții ne urează an nou fericit cu brandturile.”

02.01.1945 – „Iubito, / Îți scriu la felinar, în pragul unei noi plecări…”

10.01.1945 – „… Noi nu avem decât foarte rar senzația că suntem căsătoriți. Pentru mine soția se confundă cu iubita… Cu aceeași mare iubire și dor. / Te sărută Soare”

11.01.1945 – „Draga mea, … Nu te supăra pentru jeluirile mele din alte scrisori și te rog f. mult să faci tot posibilul să-ți redresezi și tu moralul. Eu mă voi întoarce într-o zi… Am început să simt nevoia să scriu un ciclu de poezii din experiența sufletească de aici. Parcă le am în cap pe toate…”

12.01.1945 – „Iubito, / …Eu am început să mă redresez. Cred că în curând voi începe să scriu. Am ceva frumos în cap. Sunt însă grozav de ocupat. Asta mi-a risipit poezia…

Iubito, am întrerupt scrisoarea fiind chemat la datorie… De câte ori plângi pe zi?...  Toată lumea se întreabă ce pot doi soți să-și scrie atâta? Dar noi doi nu ne scriem ca doi soți…”

18.01.1945 – „Iubito, / … După război trebuie să urmeze o epocă de libertate, de dreptate socială. În această lume este locul nostru… Iubito, nu-i așa că încă nu ți-ai pierdut credința…? Nu fi îngrijorată pentru mine. Mi-am făcut rost și de șubă și de căciulă, nu mai mi-e frig.”

21.01.1945 – „Iubito, / Suntem plini de speranțe, vorbim de casă, de viitor, de pace. În curând va fi bine…  E puțin ridicol să fii atât de îndrăgostit la vărsta asta. Dar tot ce e mare e ridicol. Normală nu e decât viața de rând. Noi am fugit totdeauna de viața asta. Am dorit totdeauna să fim altfel… Iată: în fiecare zi urc poteci de munte, prin zăpadă, asud, lupt cu greutățile și cu oboseala. Dar nu mă simt extenuat. Mă simt în putere, hotărât să duc totul până la capăt, să-mi fac fărâma de datorie cum trebuie. Tu știi că am fost totdeauna f. conștiincios. Aici sunt la fel. Lumea e mulțumită de mine, sunt apreciat. Asta n-are importanță, dar înseamnă că pot face ceva oriunde aș fi pus…. Regiunea e frumoasă, ca pe la noi la Băița. Dealurile răsună atât de profund când bubuie tunul… Ne-am urcat sus, pe unde n-au fost niciodată atâtea mașini, atâtea arme și tunuri…”

25.01.1945 – „Iubito, / … Sunt din ce în ce mai departe de tine. Eu știu însă că sunt cu atât mai aproape cu cât sunt mai departe. Încă puțin și se va tremina totul… Aș vrea însă să te știu cât mai în siguranță și cât mai la adăpost… Fericirea se apropie, se apropie!”

26.01.1945 –„Sunt singur, departe… Pe aici sunt munți, e zăpadă multă, ca la noi acasă. Mă gândesc la copilărie, la părinți… Îmi pare rău că n-am putut merge până acasă… Am scris mai multe scrisori dar n-am primit niciun răspuns. Nu știu dacă a început să circule poșta în Ardeal. Adresa noastră de acasă este: Ion SOREANU [tatăl poetului], com. Băița, Of. poștal Tăuții-Măgherăuș.  Dacă poți încearcă să le scrii și tu. Să știi că mie acasă îmi spun Ion. Nu-mi spune nimeni Soare…”

29.01.1945 – „Iubito, / Ți-am scris aproape în fiecare zi, dar n-am putut să le expediez… Le vei primi pe toate odată. Sunt bine și sănătos, cu sufletul împăcat… Acum știu că ne vom vedea nu peste mult. Noi, aici, simțim că războiul se va termina nu peste mult. Mergem înainte cu entuziasm… Voi scrie și voi birui orice s-ar întâmpla… Anii pierduți îi putem câștiga printr-o muncă îndoită. Nu știu ce fac prietenii mei de la București, câte cărți au scris, câte au publicat. Sunt sigur însă că n-am rămas mai prejos decât ei, că lunile acestea de front m-au învățat anumite lucruri pe care ei nu le vor cunoaște niciodată… Cărțile bune sunt acelea care conțin mai multe și mai esențiale adevăruri de viață… / Te sărută cu dor Soare”

31.01.1945 [cu o zi înainte de a muri] – „Draga mea, / Trebuie să-ți aduc la cunoștință – ceea ce ți-am ascuns mereu până acum – că sunt foarte serios bolnav… Mi-ar trebui ceva sulfamide… Cred că nu peste mult vom veni acasă cu toții și atunci vom putea să ne vedem de sănătate… Aș fi fericit dacă a sosit declarația mea, prin care îți măresc cota lunară… Cu aceleași doruri nepotolite. / Te sărută Soare”





2: Fragmente din stările de spirit ale poetului – regăsite în ultimele pagini de jurnal (ținut pe front)


28.11.1944, Ujvilag / „Soldații sunt atât de obosiți de război că nu se mai ascund, nu se mai feresc de proiectile…”

29.11.1945, Ujvilag / „În jurul meu e iad. Artileria noastră a început să bată… În stânga noastră se aude cadența deasă a katiușei. E un atac general pe tot frontul… În momentul acesta mor atâția oameni. Morțile lor rămân necunoscute…”

15.12.1944, Csobad / „… Aseară, imediat după ce a nins, au căzut în prinsoare la nemți două companii complete. Am plâns  după camarazii pierduți. În fiecare zi devenim tot mai puțini… Unii soldați se lasă furați de iluzia unei schimbări, de speranța unei siguranțe. Moartea e prea aproape de ei, prea continuă. Și atunci trec dincolo, devin mișei de frică. Au început să treacă zilnic, cu premeditare. Sunt așa de trist pentru prostia lor, pentru micimea lor de suflet.”

18.12.1944, Novajidrany / „… Stau într-o casă părăsită, printre ruine și mobile în dezordine. Pe jos… tablouri, vase de porțelan, haine de damă… Se aude tunul, mitraliera… În curând voi muri și încă n-am cunoscut viața, viața cea mare… Moartea este aproape, în fiecare zi tot mai aproape… Ne-a cuprins pe toți deznădejdea.”

21.12.1944, Pereny / „Am intrat în Cehoslovacia. Satul acesta de început de munte e locuit mai mult de unguri…, sat sărac, îngrozit de război. Când s-au retras, nemții au spus populației că armatele ruso-române îi vor împușca, îi vor schingiui. De aceea, în primele ore n-am găsit pe nimeni în case. Oamenii se ascunseseră în pivniți. Soldații, găsind casele goale, au început să cotrobăiască prin lucruri. Când au ieșit proprietarii din pivniți, s-au iscat certuri, plângeri, tot felul de reclamațiuni. Nemții bat satul cu brandturile, ne omoară caii, soldații… Mor mereu tot mai mulți dintre noi.”

22.12.1944, Pereny / „… Mă urmărește senzația că se va întâmpla ceva catastrofal. Inamicul este tot mai îndrăzneț… La orice oră putem fi luați prizonieri, omorâți…”

24.12.1944, Pereny / „Ne pregătim de Crăciun. Am adus o ramură de brad și am încărcat-o cu tot felul de lucruri: grenade, cartușe de armă, proiectile de brandt. Subofițerul Popovici o lipește de sobă cu balegă de vacă, să nu scoată fum. Serg. Anuței mătură… A intrat femeia în casă. De când am venit aici n-a mai ieșit din pivniță. Se uită la pomul nostru, plânge. Mi-e așa milă de ea, de ei, de noi de toți. Crăciunul nostru: aceeași durere… În camera de alături, dr. Ciura pansează răniții veniți de pe poziție. Unul are o spărtură groaznică în cap. Doi sanitari îl țin de mâini… Mă gândesc: în țară a început seara de Moș-Ajun… Ai mei – câți or mai fi – stau gânditori la masă… În camera de alături plâng soldații răniți, se vaită, agonizează…”

26.12.1944, Pereny / „Situația noastră e din ce în ce mai disperată. Inamicul opune rezistență înverșunată… Soldații sunt complet demoralizați, slabi, submediocri… Ofițerii nu se deosebesc de trupă. În fiecare zi aleargă la doctor, încercând totul să poată scăpa de pe poziție. Soldații nu au conducători pricepuți, hotărâți, demni… Inamicul e viclean, organizat, puternic. Exploatează greșelile, insuccesul și slăbiciunile noastre. Crăciunul nostru s-a soldat cu 41 soldați luați de inamic, răniți, morți…”

28.12.1944, Perny / „Rămânem pe loc. Frontul pare stabilizat. Soldații dau declarații că nu mai vor să lupte, că nu au pentru ce. Se gândesc acasă la neveste, la copii, la gospodăriile prădate de cuceritori. Se consideră toți sacrificați, uitați de țară, de Dumnezeu. Au început cercetările, dările în judecata Curții Marțiale. Soldații aruncă armele pe câmp, se predau, amenință că se vor preda toți. Sunt obosiți, distruși, revoltați. Stau pe poziție cu săptămânile, fără să fie schimbați o singură noapte. Nu au echipament de iarnă suficient, nu au elan, nu au sănătate…”

30.12.1944, Buzita / „Avem un comandant stupid… A refuzat să primească în casa sa, în birou, pe ofițerii care veneau de pe poziție, sub motiv că au păduchi… În 10 zile de comandă, acest domn a reușit să fie urât de toată lumea… Este absurd, incapabil, închipuit, neomenos… Totuși, acest ofițer-caricatură, este ofițer de Stat Major.”

02.01.1945, Buzita / „În noaptea asta plecăm spre o destinație nouă… Stau singur la un felinar și scriu. Băieții lucrează la căruță… 10 ruși veniți…, obosiți, plini de praf, flămânzi – dorm pe unde au apucat, pe jos, pe scaune, pe prispă. Ei au preluat poziția noastră…”

03.01.1945, Debrete / „Am călătorit toată noaptea, în frig, pe o căruță cu muniție. Mi-au înghețat picioarele, mâinile. Mi-au căzut caii, unii au murit pe marginea drumului. Ne-am trezit dintr-o dată în fața munților Cehoslovacie, grei, de netrecut. Satul în care ne-am oprit e mic, frumos, ca satele noastre de munte de la Baia Mare. Sunt trist, îmi lipsește ceva.”

06.01.1945, Debrete / „Stăm în refacere, ne despăduchem, ne spălăm, reparăm armamentul… Locuiesc într-o bucătărie murdară, mică, friguroasă. Dormim trei într-un pat. Satul e mic și noi suntem mulți… Din 10 în 10 minute eram chemat la telefon. Primeam ordine să împart pistoale, să sap gropi antiaeriene… Trăiesc gol de pe o zi pe alta, fără timp, fără așteptări, fără regrete… Nu sunt nimic… Acum știu sigur: războiul nu m-a învățat nimic, nu mi-a dezvăluit nicio revelație. Așa începe moartea.”

18.01.1945, Iablonca / „Am adunat toți oamenii din sat să sape gropi. Ne îngropăm morții. Sunt mulți, mișcător de mulți. Îmi vine să plâng. Au murit eroic, luptând ca niște disperați. Niciodată regimentul nostru n-a luptat atât de frumos. Cine ne va mulțumi pentru toate acestea? Murim mereu, zilnic murim…”

22.01.1945, Iablonca [cu 10 zile înainte de moartea sa] / „Se aud zvonuri de pace. Toată lumea comentează, vorbește, așteaptă… Totuși oamenii continuă să moară. În fiecare zi vin răniți, cadavre. Poate, undeva, se știe că acești morți nu au nicio însemnătate… Inamicul opune rezistență înverșunată, deși cauza lui e definitiv pierdută. Mă gândesc la Lucia, la viitor. Voi merge acasă, voi scrie din nou, voi citi cărți… Totuși se aude tunul, mitraliera… N-ar mai trebui să moară nimeni…”

N-ar mai trebui să moară nimeni…” – ultimul rând scris în jurnal.


 ***
„Cand va veni moartea și mă va întreba ce-ai făcut în viață – eu îi voi răspunde: am iubit-o pe Lucia! (06.06.1942) 
„Eu te iubesc până dincolo de moarte!” (28.06.1942) 










„În satul meu, în după-amiaza aceasta, se lasă așa de frumos umbrele pădurilor peste ogrăzi…” (25.08.1942) 



Doamna Lucia SOREANU-ȘIUGARIU (n.1921) trăiește în Aachen, Germania. Mai întâi Muză, apoi reflexia Soarelui... - neobosită în a-i „risipi” strălucirea cuvintelor! 

Progresia ȘIUGARIU - continuă!