Casa Oraseneasca de Cultura TAUTII-MAGHERAUS *** Director Angela MICLEA *** str. 1, nr. 194, jud. MM / RO *** tel. 0262.293048 / fax 0262.293001 *** CONEXE: Centrul Cultural „Ion SIUGARIU” - Baita, Camine culturale (Busag, Merisor, Bozanta Mare, Ulmoasa), Biblioteca Oraseneasca, Muzeul „ACASA”(Gospodarie traditionala locala), Casa Memoriala a poetului Ion SIUGARIU (SOREANU - civil, militar si erou), Monumente, Ansambluri de arhitectura, Sit-uri arheologice
si lansarea cartii „Toponimia si antroponimia” locala,
apoi
Jubileul familiilor cu „Nunta de aur”,
premierea elevilor Liceului Traian VUIA - olimpici la diferite discipline,
cum si
concursul si premierea elevilor participanti la Sotron si desene pe asfalt
organizat de liceu pentru elevi de ciclul primar in cadrul acestei editii -
Cultură multă de floarea-soarelui… adică cele mai multe parcele; altele, intercalate – cu porumb „pioneer”! Cât vezi cu ochii – totul dă în pârgă. Pe alocuri – metri cubi de fân înbalotat cilindric. Cositoarele nu tund doar… gazonul!
Parcul industrial corespunde Crizei mondiale adică există imobile dezafectate de producție, repausate – in așteptarea investitorilor ingenioși. O fi existând și oameni șomați, cu potențial disponibil – dar trăiesc suficient de discret cât să nu lase de-nțeles asta.
O firmă, cea de pantofi – s-a reorganizat și și-a instalat „mijloacele fixe” în România (undeva pe lângă graniță) dar cartierul general și depozitele au rămas acasă, în Martfu / Ungaria. „Forța de muncă” românească este acum mai rentabilă – adică, ca oricare capitalist, mărită acum rata profitului – crește șansa salvării mărcii. Toți investitorii fac la fel dar doar piața muncii respectiv inițierea de noi locuri de muncă este importantă pentru fiecare țară cu capital uman excedentar disponibil – cazul nostru.
Nu știu cu ce se ocupă ungurii în general căci am avut impresia în toate cele 4 zile – că nu-s pe-acasă; nici pe străzi ori în parcuri; nici la supermarket, nici la primărie; vineri, în 20 august – i-am întâlnit la Biserică, de Ziua Ungariei. Și cum erau și Zilele orașului Martfu concomitent, și serbarea „Primei pâini” – au încununat manifestările cu profund sentiment patriotic, înălțând Imnul Ungariei prin turla Bisericii, iar prinos de recunoștință au depus cu jerba de flori la Monumentul Sfântului Ștefan: înțelegeți încrucișarea – în cheie semiotică?
De purtat ne-am purtat cam la fel – adică cu decența necesară și reverențe protocolare suficiente: ei, gazdele – în semn de recunoștință că le respectăm sentimentele patriotice, noi, musafirii – în semn de recunoștință că se poate și așa… Zi națională!
De convingeri depinde: la noi unii – întârzie, alții nu ajung deloc iar ceilalți – sunt tot mai puțini care să-ncapă, căci vip-urile-și ocupă întotdeauna câte-o statuie pe care să o copleșească cu umbra-le slăvită de snobii aplaudaci. Săracă țara bogată tocmai de virtuoși căci românul, în mărinimia lui – slăvește tot parvenitul, că-i mai lesne a aspira cu îngăduință duplicitară decât a persevera cu consecvență vocațională… Am obosit? Nu-i o circumstanță!
Istoria recentă ne-a sufocat deopotrivă și simbolurile naționale și disidenții regimului comunist, să fie sigură că în locul reperele morale profund est-etice, încap drept precursori ai noii orânduiri sociale inedite – exponenți din rândul baronilor, mogulilor, băieților deștepți, interlopilor, oportuniștilor, etc.
La noi totul este original. Pe de altă parte – și partidele inițiate fără doctrină / principii, împotriva filosofiei și logicii de asociere: snobilimea, ignobilii aspiranți la putere pe ritm de manea, cu imn omonim – anonimi (de)săvârșiți de disperare și ignoranța parveniților. Vor intra în istorie – cu (r)evoluția vulgară pe frontul tv. și rastelul de imbecilități gata armate, ce-i drept cu mare succes la publicul omolog dispus să tragă replici direct din paturile-tranșee ori să călătorească voluntar, dacă-i mai răzvrătit, până în studioul primei linii, să se decline erou.
Mulți – și unii și alții. Ceilalți?! Tot mai puțini…
Dar m-am abătut: nici ospitalitatea nu mai este rezervată doar poporului român, ba dimpotrivă – căci săraci cum am ajuns și cum vom mai fi încă, mâncăm tot din farfurie – din politețe, dar recunoaștem că porțiile-s cam mari pentru contrapartidă! Ca să ajung aici a trebuit musai să-l parcurg pe Lenin, pe jos – că-i doar o stradă astăzi în Martfu, dar apetitul de-a mânca mi-a stârnit o retrospectivă obligatorie de istorie și experiență implicită… ascunse!
După, la siestă – mi-a fugit gândul din cotlon în cotlon acasă, în tara mea, să-i îmblânzesc statuia, să-i desfac lațul, dar n-am întâlnit decât stafii atârnate de cotidian: clone cu memoria setată în limba de lemn – „multilateral dezvoltată” în folosul lor personal. De desfătăt se desfată în continuare călăii. Aceiași: ai istoriei și ai poporului român. La noi Lenin este încă un concept tăinuit, o convingere discretă, o mentalitate osândită…
Nu m-a îngrijorat orgoliosul „magyar millennium” cu perspectiva reconstituirii amprentei, ci dacii tot mai puțin liberi în gândire – încugetați de imperatorii și procuratorii lor, care le tot manipulează spiritul și materia – nu funcție de ungurii din Ungaria ci funcție de pragmatismul conjunctural cotidian local… și-i toooot aservește necontenit discriminărilor pozitive inventate, în perspectiva unei decimări controlate: la noi, în Transilvania – „rasa ariană” va fi alta – mai tânără și mai virilă, dar deloc „novice”! Și absolut fără nici o vină că na-(ra)țiunea a adormit… Dac? Dacă… – darcine să ne poată cumpăra dacă n-ar fi cine să ne vândă?!
Aici l-am simțit că picură har și virtute, orgoliu și mândrie, ca și acasă, printre ai lui – unde s-a născut, în România – pe scriitorul Wass ALBERT: „Lângă (alt) scaun al Domnului” metafora sa absolut monumentală pentru o carte tradusă (cum am citit-o eu) nu contenește să se reverse, să-i copleșească, să le înalțe spiritul maghiar!
Și cum a mai fost? Absolut reconfortant: la unguri fără stres sigur vine și ziua de mâine – spre deosebire… Și au venit și următoarele cu mult divertisment, distracție și decență. Și mult respect. Sincer, fără echivoc.
Casele de vânzare-s superbe: cochete, elegante și cu multă verdeață în jur. Și mai ieftine decât la noi. Am aflat că garajele unora-s în altă parte (mai ales a celor din blocuri) – de aceea nu-s mașinile „la scară”, de aceea circulă loco suficient cu bicicleta sau per pedes, de aceea au timp – că-s foarte puțini la vedere – să schimbe politețuri în trafic ori la semafor. Pe stradă cei mai mulți se salută între ei: sunt doar vreo 7000 de citadini – și tocmai am indus un termen: citadelă. MARTFU: cetatea de doar 50-și-ceva de ani! Să trăiască mult și bine! Pace și prosperitate!
: traseul si ceremoniile oficiale cu ocazia zilei de 20 august -
Ziua Ungariei, Ziua orasului MARTFU, Sarbatoarea „Primei pâini”.
Imnul Ungariei in Biserica Reformată:
Petreceri:
„Kristal”-ul tineretului
si lectia de Salsa:
Invitati pe malul Tisei - pe una din multele proprietati private (de circa 1 arie),
dotata cu toate utilitatile specifice, nuferi, iesire la apa si gazde deosebit de generoase:
Pentru diversitatea ofertei si servicii de exceptie - pur si simplu publicitate:
„MARTFU TERMAL SPA” - www.martfu-turizmus.hu
Pâna sa comentez ce-am mai vazut si... „cat de bine am trait” in alta parte, conform recomandarilor (!) -
postez articolul scris in urma cu 4 ani, cu aceeasi ocazie:
Dar o concluzie necesara tot formulez: criza-i mondiala dar „crizati” n-am intalnit decât români.
Si rechizitele tot mai ieftine sunt decât la noi; si unele alimente. Si casele „elado”! Si multe altele...
Dar despre patriotism, consecventa si perseverenta va voi scrie din nou caci eu vreau „sa traim bine” si acasa! Poate depinde si de noi...