Ion SIUGARIU, poetul-erou - ca stare de spirit... 2005 - comemorare 60 de ani de eternitate

Azi, la 17 ani de la eveniment, publicarea filmarii acesteia reprezinta si „In Memoriam” Augustin COZMUTA, Stefan BELLU, Petre LESIU, Stefan RUSU, Ion BOGDAN (Dumitru IUGA), Ion M. MIHAI, Ion BURNAR, Dragomir IGNAT, Nicu REMETEAN, Paul ANTONIU, Nicolae PETRICEC, Vasile DOBRA, Mihail I. VLAD, Claudian COSOI si altii... -

cenaclisti in „Arta” si „Nord”ul Maramuresului, alaturi de ceilalti participanti la Sedinta de lucru, in 29 ianuarie 2005 pe scena, atunci consacratului „Camin cultural din Tautii-Magherauș”, azi de nerecunoscut... dupa „trecerea la alt nivel”, si sub toate aspectele, in 2008, respectiv in Casa Oraseneasca de Cultura (la min. 27 vedeti „ambientul” interior general)! Insa... „Societatea oamenilor cu pareri”, din pacate, s-a transformat invers fata de vremea cand intr-un „cocteil” veritabil incapeau toate parerile, si se regaseau si cele contrare - fara a se leza, si se armonizau - adica... era vremea cand inca oamenii mai aveau rabdare sa se asculte si unii pe altii... ca sa nu zic si ca se frecventau regulat, raspundeau invitatiilor cu interes si asteptau chiar ocaziile acestea! PS: cu cat sunetu-i mai deficitar - cu-atat poate-i mai provocatoare reflectia :)

Casa memorială a poetului-erou Ion ȘIUGARIU: locul unde a răsărit Soarele în 6 iunie 1914…

 În 1976 Floarea ȘUGAR donează statului casa (din care se retrăsese si ea, cu mulți ani în urmă), casa în care a văzut lumina zilei poetul Ion ȘIUGARIU – erou în Cehoslovacia anilor 1945 la doar 31 de ani. „Soarele” cum îi spuneau cei apropiați, „însetat de lumină” cum scria despre sine că este – sufletul poetului peregrin poate adăsta acum și pe pragul casei sale memoriale care-i poartă numele, la Băița, sub aceiași codri adumbriți de Pietroasa, privind aceeași grădină care i-a inspirat atâtea incantații… „Copilul acesta singuratic e poet” își spunea adeseori și chiar plăpând și firav cum era – a putut să-și descopere și vocația de… erou: uneori se juca cu moartea-n texte, alteori il învăluia frica, deznădejdea sau disprețul. Încă înainte să meargă în întâmpinarea războiului și-a morții – în publicistică își vărsa și cauzele și năduful…

Muzeul Județean Maramureș a avut casa în patrimoniu și ani mulți a fost loc de întâlnire, inspirație și creație pentru mai multe generații de scriitori, artiști și ziariști. Comemorările de regulă au fost anuale, au rămas așa și constau ca de obicei în întâlniri ale scriitorilor cu fii satului, elevi, cadre didactice și Administrația orașului – care le și organizează acum.

Din anul 2008, casa cu fundație din piatră de vale, stâlpi din stejar, pereți din bârne crăpate lipiți cu pământ și pământ pe jos, acoperită cu șindrilă, compusă din două camere și prispă – intră în administrarea Consiliului Local al orașului Tăuții-Măgherăuș printr-un protocol semnat între Consiliul Județean Maramureș și Primăria orașului Tăuții-Măgherăuș. Urmează investiții majore pentru consolidarea imobilului și reparație capitală; se alocă fonduri și pentru drum – astfel că poteca scobită și bătucită secole cu pasul de-alungul coamei „Curăturilor” din „Dâmbuʼ Luncii” devine… Strada 80 – cu asfalt, rigole, canalizare și parapeți!

În 2013, cu un an înaintea Centenarului, a (re)născut și în Slovacia: am exportat acolo un mit, o legendă, o poveste; am împărțit cu ei nu doar eroul (pe care-l aveau deja) ci și poetul; am dus spiritul creației sale lângă trupul său împământenit, la (a)casa de veci – și acestei jertfe găsesc slovacii potrivit să i se incline mereu, mulțumindu-i că asemenea ofrandă și celelaltele 11 mii de soldați români au fost prețul eliberării lor. Frații noștri, cum ne spun – așa se și poartă: smeriți și recunoscători sinceri unui spirit cultivat și erudit care și-a sacrificat conștient viața și visul… nu fără regrete, dar care știa cel mai bine că trebuie mai întâi să (te) eliberezi ca să fii și liber! Și a trait precum a scris… Pe tot teritoriul Slovaciei, de unde-au relocat eroi în Cimitirul Militar al Armatei Române din Zvolen – slovacii au înălțat monumente în memoria acestora, astfel că Slovacia este un altar de jertfă și pioșenie.

Poetul de-acum are tot timpul: „Sunt singur, departe… Pe aici sunt munți, e zăpadă multă, ca la noi acasă. Mă gândesc la copilărie, la părinți… Îmi pare rău că n-am putut merge până acasă… Am scris mai multe scrisori dar n-am primit niciun răspuns… Adresa noastră de acasă este: Ion SOREANU, com. Băița, Of. poștal Tăuții-Măgherăuș. Dacă poți încearcă să le scrii și tu. Să știi că mie acasă îmi spun Ion. Nu-mi spune nimeni Soare…” (fragment din corespondența de pe front, 26.01.1945)

Soția poetului, Lucia – mai întâi muză, apoi reflexia Soarelui... – a fost neobosită în a-i „risipi” razele surprinse în cuvinte, până dincolo de secol… Lucia SOREANU-ȘIUGARIU (n.1920) a trăit în Aachen, Germania, până în 2015.

„N-ar mai trebui să moară nimeni…” – ultimul rând scris de poet în jurnalul său de front.

Date bio-bibliografice despre poetul-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU (n.06.06.1914 – d.01.02.1945) – caută:

Album bilingv româno-slovac „Ion SIUGARIU”

Ion SIUGARIU - Agenda CENTENAR (Subiecte-Dezbateri-Invitati)

„Bolnav de aurora” - Ion SIUGARIU (SOREANU) / volum de poezii

și „Progresia SIUGARIU” aici https://www.youtube.com/results?search_query=progresia+siugariu 

și aici http://casadecultura-tautiimagheraus.blogspot.com/search/label/ion%20siugariu 

Baita-Tautii-Magheraus: Gatita de musafiri! Interior - Casa memoriala poet-erou Ion SOREANU-SIUGARIU (06.06.1914-01.02.1945)

Casa memoriala a poetului-erou Ion SIUGARIU - cum nu ati mai vazut-o...

Si peste obiectivele destinate turismului cultural (monumente, case memoriale, muzee, etc.) trece vremea... si lasa urme dure(roase)... 

Ca sa faca fata pe de o parte timpului (cu intemperiile sale) si pe de alta parte - cauzei pe care o reprezinta 

cat si unei bune impresii vizuale a vizitatorilor, 

intretinerea curenta este absolut necesara, periodic si... destul de des!

De obicei va protejam de preparativele acestea - 

pt. a va lasa impresia ca aceste „bijuterii” nepretuite sunt conservate si nealterate aidoma memoriei... - etern, 

dar iata ca va impartasim din etapele parcurse intr-un asemenea demers 

spre aducerea-aminte a unora care au prins acele timpuri... 

sau spre „stiinta” celor mai tineri... care unii poate chiar cred ca „Dumnezeu iubeste lemnul si spatiile mici”!

Veti deduce acum cam ce-am facut si cu lutul adus din varful Tigherului... intr-una din postarile de mai jos! 

C-a fost framantat, si combinat cu ce - nu mai conteaza !
Casa-i alba acum... - intre doua Centenare! 

Va poftim in vizita! Anuntata - 

la Primaria orasului Tautii-Magheraus / sau la tel. 0733-936.858 

Vezi aici etapele: https://www.facebook.com/culturatautiimagheraus/posts/2004285956469067?pnref=story

In Baita, pe Tigher...

Azi: Baita, de la Casa memoriala - in sus pe Tigher, pana in locul numit de localnici „in varf la lut” - 

chiar dupa lut! - „asa, mai adigos, bun de lipit” (argila galbena, adipoasa) - si-napoi... Sigur ca se vede si centrul satului undeva...
In continuare pe carare, pana in Valea Borcutului a Baii Mari - mergea Poetul Ion SIUGARIU la scoala gimnaziala, pe la 1925+!
Intre timp - au mai trecut pe-aici si alti „scriitori”, „artisti”, etc...  

Vezi poze (absolut inedite) - aici:

https://www.facebook.com/culturatautiimagheraus/posts/1997354660495530?pnref=story

Ion SIUGARIU si biserica copilariei...

Din iconostasul inaintea caruia si-a aplecat genunchii si pruncul Ion dupa 1914 -
preotul Miclaus Bogdan si prim-coratorul Dorin Pop, in numele comunitatii din Baita (satul natal al poetului-erou),
a onorat Casa memoriala Ion SOREANU-SIUGARIU cu o icoana si crucea incununarii tuturor sfintilor din capul iconostasului.
Deocamdata, crucea-i culcata pe ladoi, a odihna... (La asta nu m-am gandit pana acum - daca i-ar fi necesara Mantuitorului - insa pe mine m-a odihnit gandul acesta!) 
Sigur, pe vremea cand Simon din Cirene il ajuta pe Iisus sa care crucea - era peste masura de grea si istovitoare pt. toate pacatele Lumii; acum insa - 
cu Mantuitor cu tot, e... doar simbolul credintei: atat de putin... - doar caracter si iubire pentru semeni
 
ca „zis-a Domnul: Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul (Mat. 5 : 5), adică: cei ce nu se înghesuie în primele rânduri, cei dintâi vor ajunge; şi cei ce nu se întrec pentru bogăţie, şi cei ce nu se lăcomesc pentru pământ, le vor dobândi.
Fraţii mei, trebuie să punem în armonie gândirea noastră cu gândirea lui Dumnezeu. Altminteri ne vom amăgi în fiecare ceas şi la fiecare pas.” 

˂˂Am avut norocul în vara aceasta (Ion SIUGARIU, in 1942) să petrec câteva săptămâni în satul meu. Am cutreierat ca și altă dată în îndepărtata copilărie, pădurile și poienele munților, bucurându-mă să retrăiesc clipele frumoase de atunci. Erau aceiași munți dragi, munții lui Pitea Viteazul, haiducul cel mai de seamă al regiunii, străbătuți de aceleași urme stăbune ale neamului românesc…
 
Tot așa am străbătut de la un capăt la altul potecile satului. Am stat de vorbă cu foștii mei tovărăși de copilărie, ne-am uitat unul în ochii celuilalt, regăsindu-ne în aceeași așteptare. Ca și altă dată, în fiecare seară, flăcăii satului se adună în fața bisericii, glumind și vorbind despre întâmplările zilei. Ei poartă aceeași îmbrăcăminte de cânepă și de lână, ochii lor privesc cu aceeași hotărâre și cu același neastâmpăr zările. Iar fetele, ascunse după perdelele trase, murmură aceeași doină tărăgănată și jalnică, crescând în suflet aceeași dragoste și același dor.
 
Răsfirate pe culmile verzi, casele țuguiate ale satului meu de munte se odihnesc în aceeași împăcare, neturburată de întâmplări trecătoare.
Toate mi s-au părut că sunt așa ca întotdeauna, că nimic nu s-a schimbat în caracterul și înfățișarea lor străbună˃˃ pana acum: