Casa memorială a poetului-erou Ion ȘIUGARIU: locul unde a răsărit Soarele în 6 iunie 1914…

 În 1976 Floarea ȘUGAR donează statului casa (din care se retrăsese si ea, cu mulți ani în urmă), casa în care a văzut lumina zilei poetul Ion ȘIUGARIU – erou în Cehoslovacia anilor 1945 la doar 31 de ani. „Soarele” cum îi spuneau cei apropiați, „însetat de lumină” cum scria despre sine că este – sufletul poetului peregrin poate adăsta acum și pe pragul casei sale memoriale care-i poartă numele, la Băița, sub aceiași codri adumbriți de Pietroasa, privind aceeași grădină care i-a inspirat atâtea incantații… „Copilul acesta singuratic e poet” își spunea adeseori și chiar plăpând și firav cum era – a putut să-și descopere și vocația de… erou: uneori se juca cu moartea-n texte, alteori il învăluia frica, deznădejdea sau disprețul. Încă înainte să meargă în întâmpinarea războiului și-a morții – în publicistică își vărsa și cauzele și năduful…

Muzeul Județean Maramureș a avut casa în patrimoniu și ani mulți a fost loc de întâlnire, inspirație și creație pentru mai multe generații de scriitori, artiști și ziariști. Comemorările de regulă au fost anuale, au rămas așa și constau ca de obicei în întâlniri ale scriitorilor cu fii satului, elevi, cadre didactice și Administrația orașului – care le și organizează acum.

Din anul 2008, casa cu fundație din piatră de vale, stâlpi din stejar, pereți din bârne crăpate lipiți cu pământ și pământ pe jos, acoperită cu șindrilă, compusă din două camere și prispă – intră în administrarea Consiliului Local al orașului Tăuții-Măgherăuș printr-un protocol semnat între Consiliul Județean Maramureș și Primăria orașului Tăuții-Măgherăuș. Urmează investiții majore pentru consolidarea imobilului și reparație capitală; se alocă fonduri și pentru drum – astfel că poteca scobită și bătucită secole cu pasul de-alungul coamei „Curăturilor” din „Dâmbuʼ Luncii” devine… Strada 80 – cu asfalt, rigole, canalizare și parapeți!

În 2013, cu un an înaintea Centenarului, a (re)născut și în Slovacia: am exportat acolo un mit, o legendă, o poveste; am împărțit cu ei nu doar eroul (pe care-l aveau deja) ci și poetul; am dus spiritul creației sale lângă trupul său împământenit, la (a)casa de veci – și acestei jertfe găsesc slovacii potrivit să i se incline mereu, mulțumindu-i că asemenea ofrandă și celelaltele 11 mii de soldați români au fost prețul eliberării lor. Frații noștri, cum ne spun – așa se și poartă: smeriți și recunoscători sinceri unui spirit cultivat și erudit care și-a sacrificat conștient viața și visul… nu fără regrete, dar care știa cel mai bine că trebuie mai întâi să (te) eliberezi ca să fii și liber! Și a trait precum a scris… Pe tot teritoriul Slovaciei, de unde-au relocat eroi în Cimitirul Militar al Armatei Române din Zvolen – slovacii au înălțat monumente în memoria acestora, astfel că Slovacia este un altar de jertfă și pioșenie.

Poetul de-acum are tot timpul: „Sunt singur, departe… Pe aici sunt munți, e zăpadă multă, ca la noi acasă. Mă gândesc la copilărie, la părinți… Îmi pare rău că n-am putut merge până acasă… Am scris mai multe scrisori dar n-am primit niciun răspuns… Adresa noastră de acasă este: Ion SOREANU, com. Băița, Of. poștal Tăuții-Măgherăuș. Dacă poți încearcă să le scrii și tu. Să știi că mie acasă îmi spun Ion. Nu-mi spune nimeni Soare…” (fragment din corespondența de pe front, 26.01.1945)

Soția poetului, Lucia – mai întâi muză, apoi reflexia Soarelui... – a fost neobosită în a-i „risipi” razele surprinse în cuvinte, până dincolo de secol… Lucia SOREANU-ȘIUGARIU (n.1920) a trăit în Aachen, Germania, până în 2015.

„N-ar mai trebui să moară nimeni…” – ultimul rând scris de poet în jurnalul său de front.

Date bio-bibliografice despre poetul-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU (n.06.06.1914 – d.01.02.1945) – caută:

Album bilingv româno-slovac „Ion SIUGARIU”

Ion SIUGARIU - Agenda CENTENAR (Subiecte-Dezbateri-Invitati)

„Bolnav de aurora” - Ion SIUGARIU (SOREANU) / volum de poezii

și „Progresia SIUGARIU” aici https://www.youtube.com/results?search_query=progresia+siugariu 

și aici http://casadecultura-tautiimagheraus.blogspot.com/search/label/ion%20siugariu 

Gheorghe Crișan: „să-i trimit din gândurile ce-l privesc...”

„să-i trimit din gândurile ce-l privesc, mai ales că eu, știe el bine, 

nu-s umblat în lume nici în putință de vre-un fel să umblu cândva...”

Scumpa noastră prietenă, Luci

Ne-am întors acum, în zori, de la Băița și Baia Mare. Noaptea petrecută în tren n-a reușit să șteargă din anturajul nostru decorul strălucitor al razelor soarelui proiectat peste rugina pădurilor întinse de jur-împrejurul crestei de deal unde stăruie în tăcere și lumină casa memorială. 11 octombrie 1986 s-a repetat cu același aspect de suflet la 11 octombrie 1987 și, surprinzător, cu aceeași vreme de soare. Ca să cunoști mai real împrejurările, copiez aici din caietul program: 

˂˂Ora 13.00 CASA MEMORIALĂ ION ȘIUGARIU BĂIȚA, Evocare istorică. Contribuția României la victoria asupra Germaniei hitleriste, poetul erou Ion Șiugariu – simbol al jertfei românești pentru eliberarea popoarelor de sub dominația fascistă. Participă: scriitorul Teohar Mihadaș din Cluj-Napoca, veteran de război de la Oarba de Mureș; ziaristul Gheorghe Crișan din Oradea și prof. Onisim Filipoiu din Cluj-Napoca – colaboratori și prieteni ai poetului. Organizează: Muzeul Județean Maramureș, cu concursul cenaclurilor literare „Nord” și „Arta” din Baia Mare˃˃ 

Fiindcă despre serbările acestea interesează să scriu mai mult și, deocamdată, mai e de adunat material – îndeosebi fotografic – încerc să scriu informații așa cum îmi vin în minte. Timid, fără sonoritate în glas, cu trac permanent în fața publicului și, pe deasupra, nici prea arătos, a trebuit să-mi organizez dinainte cele câteva fraze ce mai urma să rostesc în plus celor spuse anul trecut. Am avut în buzunar o notiță cu titlu gazetăresc:

„50 de ani de prietenie. S-au împlinit anul acesta în aprilie. Atunci, în aprilie 1937, ne-am întâlnit pentru întâia oară, cum se zice, personal, căci ne mai întâlniserăm noi în septembrie 1936 în aceeași pagină a revistei „Afirmarea” cu poezii și proză. (Să fi fost o proorocire ori numai întâmplare?) Se vede că prietenia dintre mine și Ion Șiugariu nu avea nevoie de stagiu, ori că jumătatea de an de când ne-am întâlnit în revistă era luată în considerare chiar fără a se aminti în cuvintele de la întâlnire… El, figura lui pământeană suavă și încărcată de melancolie și visare… cu ceva mai înalt decât mine, blond de ziceai ca-i din țările nordice, a intrat în tipografia Ducret încredințat că odată ajuns acolo nu mai e nevoie să întrebe pe nimeni, ci va veni drept la mine, așa cum a și făcut. Ne-am strâns mâinile în tăcere și liniște, de parcă abia ne despărțisem de câteva ceasuri și eram încredințați că nu ne vom despărți niciodată. Nici nu ne-am despărțit de cincizeci de ani și nu o vom face nicicând.” 

Poate că introducerea aceasta cam seamănă cu ceea  ce scria Eminescu prin „Nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el”, dar mi s-a părut utilă ca să trec la finalul cuvântării ce mi se pare mai deosebit. Iată-l:

˂˂Se știe că Ion Șiugariu se căsătorise în iulie 1943 cu studenta în farmacie Lucia Stroescu, căreia i-a dedicat multe din poeziile ultimei etape de creație. De asemenea ei îi sunt adresate scrisorile de pe front publicate de L. Fulga. Sunt de atunci 44 de ani și farmacista Lucia Soreanu (numele oficial al lui Șiugariu) continuă să-i poarte numele și gândurile. Tot iubindu-l i-a adunat poeziile, corespondența și fotografiile găsite, într-un elegant volum intitulat „SETE DE CERURI”, a cărui recenzie competentă am citit-o anul trecut în revista „Tribuna” Cluj-Napoca sub semnătura lui Octav. Ruleanu.

Copilărind în satul meu de pe șesul Someșului, uneori mi s-au părut figuri de stil pădurile, munții, minerii din poeziile lui Șiugariu. Acum, după a doua vizită pe acestă creastă de pădure, nu mă mir că: „În zori, pădurile ca rimele așteaptă În toate diminețile scăldate-n soare…” Și soarele și pădurile și minerii și adâncul sufletelor omenești erau lumea în care a trăit și trăiește în noi prietenia de jumătate de veac. ˃˃                                                                                 

Păcat că nu mi-am putut face notițe gazetărești, nici nu a avut foi scrise ca să i le cer lui Teohar Mihadaș care are dar oratoric și a vorbit impecabil și impresionant despre prietenia lui cu Șiugariu, la București, în anii studenției. Filipoiu n-a putut veni fiind bolnav, dar a mai vorbit romancierul Daniel Drăgan despre respectul ce datorăm eroilor și scriitorilor (el  e de 45-50 de ani, nu l-a văzut pe Soare), poetul Ion Iuga care scrisese și un poem închinat lui Șiugariu (tot din generația nouă, maramureșean, cunoștință de a mea de la cenaclu din Oradea). A prezentat chiar George Maria Banu, care m-a asaltat pe mine și pe Coca cu atenții și respect deosebit și am constatat că a pus în vitrina casei memoriale „Sete de ceruri”.  A urmat un program artistic susținut de formații de tineret acolo în fața casei, iar jos, la statuie, un program și mai vast (l-am simțit prea vast fiindcă la ora 16 stăteam în picioare de dimineață de la ora 10). Cântece, formații orchestrale și – între numerele executate – poeți ai cenaclurilor maramureșene – mulți dintre ei cu volume de poezii apărute – au prezentat poezii, unele dintre ele dedicate. Poate în următoarele scrisori voi reveni cu amănunte, odată cu imaginile ce le voi putea trimite. 

Eram așteptat și în rezolvarea cererii mele pentru obținerea reproducerilor de pe fotografiile de pe panouri care nu le ai. Organizarea aceasta era însă încredințată prea multora și toți au sărit să-mi spună că o execută, că își iau responsabilitatea, etc. Cu toate astea, am fotografiat și eu câteva care se puteau mai ușor scoate de pe perete. Le-am fotografiat așa cum le ținea o fată în mână, ceea ce nu reprezintă o metodă tehnică iar rezultatul îl voi constata acum, după copierea filmului. Nici imaginile de la serbare nu-s în aceleași condiții făcute – prietenul meu de la ziar care le făcuse anul trecut fiind bolnav; eu i-am încredințat aparatul meu profesionistului de la ziar și unui profesor amator prieten de-al  lui Banu, dar ei au activat mai mult cu al lor, pe filmul lor deci și ar fi greu să li-l cer. 

 

Între mai multe teme de ținut minte în urma zilei de 11 octombrie din anul trecut și anul acesta, rugămintea mea prin care o transmit pe aceea a doamnei Viorica Ursu, Baia Mare 4800, str. Victor Babeș, apart. 7 de a-i trimite un volum „Sete de Ceruri”. Și din partea Muzeului și a Comitetului de Cultură ea a organizat și condus permanent și cu deosebit suflet acțiunile de omagiere a poetului. E o intelectuală de valoare din generația mai tânără care merită această favoare.

De data aceasta eu am reușit să comunic cu o lună înainte vestea despre omagierea din acest an. Să știi că, chiar speram să vii, deși Coca mă domolea mai realistă. Așteptam doar să mă chemi la telefon abia sosită în țară și să-mi fixezi o întâlnire, poate – din cauza grabei numai -  direct la Băița, de unde să te întorci pe firul tinereții poetului la Oradea, la noi. Dar câte nu visează anumiți oameni și visările cine știe dacă mai au timp să se înfăptuiască. Oricum însă, prietenia a crescut prin cine știe ce înfățișări necunoscute încă oamenilor. Cât despre el, despre Șiugariu, uneori mie mi se pare că e undeva în țări îndepărtate, reci, și e bine să mă nizuiesc în cele ce se fac aici, să-i trimit din gândurile ce-l privesc, mai ales că eu, știe el bine, nu-s umblat în lume nici în putință de vre-un fel să umblu cândva, sunt ca un copac scorburos rămas pe locul unei păduri demult tăiate, iar când îți scriu, de o vreme încoace, s-ar putea să fie și scrisoare către el. 

Oradea, 12 oct. 1987                                                        Voi urma după ce am câteva fotografii.

Sărutări de mâini

G[heorghe]. Crișan [semnătură]  

   

Ani nenumărați, „8 săptămâni și 3 zile”. In Memoriam - pr. Victor Băcilă

(articol dedicat Zilei Limbii Române, la 101 ani de la Marea Unire)

 „În anul 1918 în timpul revoluției m-am întors din prinsoarea rusească și m-am înrolat în legiunea Română de la Alba Iulia, pentru a lua parte la desrobirea neamului nostru Românesc… Cu ocazia adunării Românilor de la Alba Iulia am luat parte la desarmarea gărzii săcuiești din gara Teiuș și tot atunci am capturat un tren blindat.” 

Victor Băcilă, preot-paroh și învățător Băița / Valea Borcutului

Am documentat, din punct de vedere cultural, laic deci, o personalitate publică marcantă la vremea ei, cel puțin pe plan local/zonal, făuritoare de destine – care din perspectivă confesională, ca preot greco-catolic (hărțuit, izolat și expluzat – constrâns să-și părăsească domiciliul la schimbarea regimului – ca obedient si  neaservit) – a devenit, din părinte spiritual și mecena cum era, paria și pentru comunitate nu doar pt. noul regim instalat!

(Iconostasul vechi al bisericii din Băița)

 Preotul-paroh, protopop Victor Băcilă (1887-1953) – a luminat ochii minții multor generații de copii, fiind imediat după 1920 deschizătorul de drum și înainte-mergătorul întregii comunități românești din Băița unde se-nchina și mijlocea rugăciunile către Dumnezeu și, deopotrivă, ca învățător, cum și preoteasa sa, la școală pe Valea Borcutului – își așteptau ucenicii-învâțăcei să-i deprindă cu tainele și deslușirea slovelor căci „cine are carte – are parte” de altfel de viitor… Și-au avut – mai mulți tineri curioși, stăruitori, și mai ales dornici de a-și modifica condiția, nivelul și statutul „tradițional din tată-n fiu” (băieș, agricultor, muncitor la pădure, cărăuș, ziuar sau… „-”). Domni tânjeau să se facă cei mai mulți – și părintele a înțeles că șansa lor stă-n străbaterea potecii Frumușelei și urcarea muntelui – căci încălecau zilnic, spre școală, cu traista-n spinare, și vara și iarna, Vârful Țigher, să treacă din Băița-n Valea Borcutului Băii Mari! Sigur, „traseul este facil si agreabil” azi – dar doar daca-l străbați ca turist, ocazional – vezi aici: Drumetii - Valea Borcutului - Casa memoriala Ion Siugariu

 Venise de pe front („am luat parte în războiul mondial din prima zi a mobilizării, până în 13 Jun. 1916” iar „în lista de pierderi am figurat ca mort, lăsându-mă tovarășii mei de luptă ce au fost în retragere, într-o baltă de sânge – așa că eram cu totul inconștient”) 

și din prizonierat („am ajuns dus pe targă de către soldații ruși” iar experiențele acestea alături de vocația ambivalentă preot-învățător l-au motivat suficient în a stârni și mobiliza spiritele: știa că școala poate deschide orizontul lumii direct de pe Curăturile Băiței) –

și frecventa familiile mai modeste și cu copii mulți, să le convingă de una-alta și ce-și-cum stau lucrurile în mersul lumii!

Dacă în 1918 s-a întors din „prinsoarea rusească” și s-a înrolat în „legiunea Română de la Alba Iulia pentru a lua parte la desrobirea neamului” 

și-apoi, „la schimbarea imperiului” a fost dus în lanțuri pentru „8 săptămâni și 3 zile” sub „cele mai grele 24 de acuze” – 

mai putea spera că după aceste două experiențe („regimul” întrezărit dinspre Rusia și „imperiul” austro-ungar) preopinenții aceștia pot veni cu altceva decât subjugare și prigoană pentru poporul român majoritar dar obidit, înrobit și cu drepturi civile restrânse pentru români față de ale celorlalți „co”naționali? Nu; eventual mai domestice – adică strategii mai bine camuflate! Preotul-dascăl alesese să rămână umanistul idealist, convins și perseverent – iar din experiența de care a avut parte încerca să-i învețe și pe alții… cum să nu atârne!

„Am adus numai laudă prin atitudinea mea ca învățător și îndrumător al poporului” declara la Securitatea Poporului nou instalată! Cât de naționalist era? Atât: „cu ocazia adunării Românilor de la Alba Iulia am luat parte la desarmarea gărzii săcuiești din gara Teiuș și tot atunci am capturat un tren blindat.” Deci, ce îl incrimina? Sigur, nu era docil, supus, umil noii orânduiri – doar în fața lui Dumnezeu, că doar și Maniu ori Brătianu își convinsese „adepții” să nu-și (a)plece capul și, de bună-seamă, să nu îngenuncheze decât în biserici… iar cei care-au înțeles primii erau cei cu scaun la cap! Deci… școala face oamenii – OAMENI!

(fragment din „Schița biografică”) 

„Pe care mi-ai dat Doamne, pe Toți i-am păzit” dar nu toți l-au păzit pe înainte-stătător, și l-au vândut… – și-așa-au ajuns unii dintre aceștia, mai mult constrânși și determinați din cine-știe care cauze ori promisiuni decât din convingerea lor, să accepte în secret și conspirativ să-i țină jurnalul, filă cu filă… la Securitatea Poporului – ca „element ostil regimului” – înțelegeți? Sigur că înțelegeți!  

Am documentat laic, cum ziceam, din punct de vedere cultural – dar, conform legii privind accesul la „dosarul de securitate”, doar rudele până la gradul 4, exclusiv și toate (dacă persoana-i decedată), pot consimți publicarea – așa că v-am spus ce-am putut până la „jurnalul” acela… da-i logică pretenția doar cât ține de intimitatea personală a „subiectului”;

cât de logic e să-i protejeze legea tot pe semnatarii „informatori” ori doar iscălitorii „referințelor”convinși ori corupți cum of fi fost acești tovarăși care-au povestit/scris (sau nu?!), cu exces de zel… constrâns probabil (și-s printre ei și dintre cei a căror familii le colinda preotul să le propulseze odreaslele la „scoli înalte” și-i ajuta, „materialicește”, vorba sa, să devină domni spre deosebire!) – de ce trebuie deci protejaț „prejudiciul de imagine” tot al acelora care-au consimțit și trădat, defăimat, degradat și distrus o personalitate publică – asta n-am înțeles! Ori cu privire la descendenții acestora – fără prejudecăți, pot rămâne, dacă sunt! – oameni integri, fără să-i atingă umbra (de)căzută… din te-miri-ce constrângeri sau amenințări inoculate, după cum era strategia și practica regimului respectiv! Nu ne vindecăm dacă nu extirpăm răul din carne vie, dacă mai tăinuim și ascundem, dacă ne adaptăm discursul funcție de auditoriu, dacă suntem duplicitari în continuare „după cum bate vântul”, pragmatici cum se spune azi – adică pretindem, dar avem excepții…

Totuși, pentru faptul c-a fost persoană publică (preot și învățător) – sper să identific, eu sau altcineva, excepția în care să mă încadrez – nu să mă încadreze incriminatoriu alții! – și să vă pot spune și prezenta ciobul acela de oglindă retrovizoare… în care se disting la un moment dat, încrucișat, „subiectul” cu predicatele celor care-l conjurau și trădau… – indivizi încolțiți de promisiuni deșarte! Lumea „ce va să vină” atunci – a fost, dar suntem la loc comanda iarăși… Mereu la răscruci?! Să dezvelim modelele, să învățăm și să le mijlocim: fiecare comunitate a avut blazonul ei, simbolurile-scut, eroi,  lideri de opinie – și are… dar trebuie să-i (re)cunoaștem ca să nu recapitulăm de facto ce-am depășit o dată…

Sigur că putem fi mai buni unii cu alții, și mai sinceri și, vaaai, nu fățarnici… – că intervine Dumnezeu, nu-se-știe când, și-i dovedește pe cei trăitori degeaba sau în paguba nației, iar pe cei adormiți îi trezește la viață prin mijlocirea nu-se-stie cui!

„Cu mari greutăți de ani îndelungați ne luptăm să construim scaune în biserică dar până în timpul de față fără nici un rezultat... Rămânem în ferma nădejde că On[or]. Consiliu Composesorial al pădurii din com. Băița ne va ajuta… / Primiți deosebitul nostru respect / Băița, la 18 Februarie 1938.”   

(fragment olograf dintr-o Cerere semnată „cu deosebită stimă Victor Băcilă, preot-adm.”) 

Sigur, contrar aparențelor, preotul Victor Băcilă totuși nu-i dintre cei martirizați de umilințe în pușcăriile comuniste (elita aceea jertfită în numele „democrației populare” dar nemurită în oastea cea cerească – recunoscută doar după Revoluția din 1989 și canonizată de greco-catolici ca sfinți martiri sau de ortodocși, cum mai fac încă diligențe pentru înscrierea în calendar, ca sfinți ai închisorilor) însă și-a purtat cu smerenie martiriul printre călăii de suflete, civili sau nu, văzuți și nevăzuți, resemnându-se a-și târî crucea tot mai grea și încărcată… Sigur că i-a vazut Dumnezeu nevoința! 

 Extrasul de Stare civilă consemnează moartea la 13 august 1953, ora 21,15 – decesul survenind la Spitalul Unificat Adulți Arad, conform declarației asumată la vremea respectivă de familie prin reprezentant (Elena Băcilă) iar nu cum s-a creat eroarea, ulterior și din gură-n gură... fără investigare. 

Preotul-învățător Victor Băcilă s-a născut la 22 mai 1887 în comuna Lodroman, județul Târnava Mică (azi în județul Alba), din veche familie preoțească. 

      

(cruce înălțată de nepoata poetului Ion Șiugariu, d-na Aurica Petrușca, în memoria înaintașilor)

IMPORTANT: a nu se înțelege ori interpreta dinadins – că vreau să stric rânduiala sau orânduirea, căci niciodată n-am fost mai liberi ca acum în A DISCERNE... Vă recomand doar – ÎN CUNOȘTINȚĂ DE CAUZĂ... căci  dac-om tot dărâma și-om tot pune altceva doar în loc – nu mergem mai departe! Opriți-vă așadar... la OAMENI, la oamenii cu inițiativă, vizionari și înainte-mergători!!!

PS: dacă are cineva, prin colecțiile de familie, fotografii cu preotul Băcilă - să-mi dea de știre! 

Poetul-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU - la temelia neamului românesc prin credinta si jertfa:

Progresia SIUGARIU - aici https://www.youtube.com/results?search_query=progresia+siugariu
si aici (diverse articole sau volume) https://www.scribd.com/user/22947673/Angela-MICLEA-MURESAN

Ion SOREANU-ȘIUGARIU - soldat visului vertical... cand naiv cand abstract

In anul „Centenar – Ro.100” mi-a fost solicitat un articol cu privire la poetul-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU –  

din  perspectiva volumului „100 de personalitati maramuresene care au facut istorie”.

Din primavara anului 2018 (de cand mi s-a propus si am figurat oficial printre cei 100 de autori-invitati) 

pana-n decembrie (la lansare) –

articolul meu a fost inlocuit... cu unul mai „domestic” (a se citi „de casa”)!!! Substitutul meu – onorabil dealtfel:

prof. Nadia ROMAN, dr. in limba româna, cu teza de doctorat in materie de ȘIUGARIU

(cercetata pe logistica mea dar asta nu conteaza!)

si tiparita ulterior cu suportul financiar al Primariei orasului (natal) Tautii-Magheraus.

Sigur c-am introdus-o si-n familia largita a Poetului, la cafeaua de dimineata, asta tot atunci,

pt. a o cunoaste si „chestiona” pe sotia acestuia, aproape nonagenara, sosita din Germania…

Ca „Poetul vede lumina zilei…” cu un cliseu defectat profesional,

si articolul fad in continuare  –  ce sa mai vorbim... 

Ce sa mai vorbim... 

ca-l (ra)sculasem cu ceva vreme-nainte din a 2-a sa moarte, fiind prima victima „in baza legii 217/2015”,

sa ne razvratim impreuna:

Eu prin declinarea publica a monstrilor care-l executau, „contracost”, de-acum si-n ceruri 

(autoritati române si diplomati „imputerniciti” in a ucide spiritele care dainuie… la temelie, si-i bantuie

deopotriva si pe unii epigoni care ravnesc nemurirea... altora!)

iar El, poetul si publicistul, criticul si visatorul soldat visului vertical –

prin textele identificate cu viata sa pana la sacrificiu!!! Sigur c-am devenit indezirabili

pt. regim dar… – ce regim?!  Si s-ar vrea si sacri… monstrii acestia!!! 

 Aaa, era sa uit: sigur ca s-au folosit de pozele mele in articolul-substitut :) 

Aici - referinte cu privire le lansare: 

https://www.cjmaramures.ro/activitate/comunicare/evenimente/a-fost-lansata-cartea-100-de-ani-de-la-marea-unire-100-de-personalitati-maramuresene-care-au-facut-istorie   

http://www.graiul.ro/2018/12/23/o-suta-de-personalitati-maramuresene/

***

ARTICOLUL meu - aici: Articol (anexele incorporate) Ion SOREANU-SIUGARIU (Personalitati Romania 100) - Pt. Bibl.jud.MM  

 

Ion Siugariu - marcand destine...

Cercetati aici - doua luni din tumultul istoriei lumii (inceputul anului 1945)...
Volumele le-am primit pt. Casa memoriala a poetului-erou Ion SOREANU-SIUGARIU - de la editorul sau din Germania, care s-a aplecat alaturi de doamna Soreanu-Sugar peste memoria postuma si antuma a poetului-erou.
Despre autorul consemnarilor - aici: http://www.alternativaonline.ca/IonDumitru.html
Alte info despre autor - aici: http://www.aro-rhein-main.de/cenaclu/ion-dumitru/

Omagiu Eroilor Romani - Eliberatori ai Slovaciei

O carte omagiala, aparuta in Slovacia - dedicata soldatilor si eroilor care au participat ori s-au jertfit pt. eliberarea orasului Tisovec (Slovacia) in anul 1945 - printre care poetul Ion SOREANU-SIUGARIU (erou, n.06.06.1914 Baita Baii - d.01.02.1945 Naše Brezno) si MIRON Iustin (copil de trupa, veteran de razboi; n.01.06.1928-d.09.01.2019).
Recunostinta si multumiri MAXIME domnului primar Peter Mináč pt. interesul, aplecarea si sensibilitatea pe care le-a manifestat de-a lungul anilor - cu privire la cei amintiti, cum si pt. mijlocirea poetului nostru in cadrul administratiilor locale ale oraselor Brezno si Zvolen si in comunitatile localitatilor Pohronská Polhora si Michalová. Apreciem ca „Progresia SIUGARIU” (vazi aici!) este nelimitata... si ca doamna primar Irena Milecová este partenera in continuare in proiectele noastre alaturi de toti ceilalti minunati prieteni! AHOJ SLOVAKIA! AHOJ PRIATELIA! 

Ion Șiugariu de la „Meșterul Manole”

„Cetindu-l, am reavut dinainte drama întreagă a generației mele. Idealul universal, proiectarea României către ceea ce îi semăna și către ceea ce o aștepta, adunarea într’o revistă și într’o grupare a voinței noastre de putere spirituală, războiul, separările, morțile, exilurile. Decenii de deșerturi și sânge între acea imagine pură, voitoare de mai bine pentru toți oamenii pământului, împrospătați în românism, adică în cunoaștere, și teribilul destin care a făptuit contrariul. Ură, lupte de clase, materialism absurd, plin de molii și de răutate, patru decenii de proză întunecată și neomenească, de durere românească, definitoare și ea, într’un fel, deoarece a fost poporul român punctul în spațiu și în timp în care s’a concentrat suferința și nedreptatea. Poate că și asta înseamnă ceva, deși noi am fi vrut concentrarea pe alte valori și pe alte recorduri. Oricum, poesia lui Ion Șiugariu, atât de legată de acea intenție, stă mărturie în aceste pagini de ceea ce ar fi putut fi și n’a fost decât în sacrificiu și în moarte. În această nedorită dar acceptată grandoare de a fi, generația de la 1939 se reîntâlnește cu Ion Șiugariu într’un moment în care întunericul care l-a ucis pare a face loc luminii care din Soare începuse să curgă peste noi.” 

(Vintilă HORIA - Ion Șiugariu de la „Meșterul Manole”, Madrid, 21 ianuarie 1985 - in prefata volumului Sete de ceruri) 

*** 

„Spre deosebire de alţi confraţi, nu există la Şiugariu – intelectual format la umbra Gândirii – urmele unui crez de stânga. Colaborator cu Pan Vizirescu şi Ovid Caledoniu la Muncitorul Naţional Român, publicaţie oficială, funcţionar de nevoie al Statului, mai târziu şef de cabinet al ministrului Ion Petrovici în guvernul Antonescu, gândea altfel decât Mihai Beniuc. Sfârşeşte însă după 1990 prin a fi revendicat în chip gălăgios, ca în alte cazuri şi fără nici o probă, de dreapta legionară. Ca şi Vintilă Horia, victimă cunoscută şi tragică a unor astfel de alegaţii, Ion Şiugariu nu are nimic cu Legiunea. Are în schimb cu cea mai curată idee naţională românească, pentru care a înţeles să-şi ofere viaţa.
Acum că Şiugariu e binecunoscut ca om şi ca erou, ar trebui să ne interesăm nu doar de biografia sa, dar să ne uităm mai mult la ceea ce contează, la operă, la poezia sa, la neliniştile conştiinţei sale scriitoriceşti.”
SURSA: Ion IGNA / articol 

*** 

„Draga Husare, ... Toate insignifiante. Omul din pădure se ţine bine.” (1941)
Iulian NEGRILA / Restituiri

Soldatul veteran - MIRON Iustin ( 1 iunie 1928 - 9 ianuarie 2019)

Orfanul de mamă adoptat de Armata Română,
copilul de trupă al celui de-Al Doilea Război Mondial,
camaradul multor eroi și ulterior a memoriei acestora,
veteranul neobosit în a consfinți, consemnând 74 de ani la rând, faptele de arme și vitejie –
soldat voluntar al visului vertical al Patriei sale, România –
și-a întâlnit Îngerul… Acum sunt printre stele, adăstând la vămile spiritului, 
să intre-n Împărația celor Drepți!

Cetățeanul de Onoare al Orașului Tăuții-Măgherăus
– MIRON Iustin –
a decedat ieri, 9 ianuarie 2019. S-a născut la 1 iunie 1928.
Fie-i țărâna ușoară!

*
„Miron Iustin, rămas orfan de mamă în 1934, cu tatăl plecat la muncă în Braşov, a ajuns în 1940 slugă la un măcelar ungur la Aghireş, nu departe de Cluj. Printr-o întâmplare nefericită, este bătut crunt de stăpân şi de prietenii lui, salvat de un vecin, îşi ia lumea în cap şi pleacă la Cluj.
Reuşeşte să treacă graniţa impusă în România şi ajunge la Turda, la punctul de triere a refugiaţilor. Neavând pe nimeni, împreună cu alţi patru copii, este înrolat ca şi copil de trupă în Regimentul 89 Infanterie Braşov. Învaţă carte mai departe şi devine telegrafist militar la staţiile TFF. După bombardamentele americane de la Braşov, unitatea se mută la Codlea, unde îi prind evenimentele de la 23 august 1944.
Cu instrucţia de front făcută, se înscrie voluntar participând la luptele pentru eliberarea Ardealului până în Ungaria şi Cehoslovacia, deşi avea doar 16 ani.”
(„Mureşul curgea cu cadavre şi sânge. Șapte ne-am mai întors din toată compania” –
INTERVIU cu MIRON Iustin, de Cristian NEGREA - aici: http://www.ziaristionline.ro/2015/09/01/negationistii-eroilor-romani-elie-wiesel-mae-mapn-un-fost-copil-de-trupa-martor-la-moartea-lui-ion-siugariu-interviu-cu-miron-iustin-de-cristian-negrea-si-video-de-angela-miclea/?fbclid=IwAR1YkSN_Qc91Yp_bPQIIXaEl_9xy1BarWrKHdF-pEq2fHFgh0p0WQ5EPHaY)

Slovacia - Pahronska Polhora: „in spatele satului”

Comuna din poximitatea... intrarii in eternitate a poetului Ion SOREANU-SIUGARIU in 1945. 

Preotul acestui sat a oficiat inhumarea... 

Slovacia - Michalova: „in spatele satului”...

... sat in cimitirul caruia si-a gasit prima casa de veci poetul-erou Ion SOREANU-SIUGARIU, in 1945.  

Dupa ani, cei 11 mii de soldati romani jertfiti pe tot teritoriul Slovaciei 

au fos relocati in Cimitirul Militar al Armatei Romane din Zvolen. 

Michalova: 

Comemorarea poetului-erou Ion SOREANU-SIUGARIU - la Zvolen /Slovacia

(06.06.1914 Băița/Ro – 01.02.1945 Brezno/Sk) 

Din corespondenta poetului - exact in urma cu 73 de ani, in 26.01.1945 - cu 6 zile inainte de a deveni erou: 

„Sunt singur, departe… Pe aici sunt munți, e zăpadă multă, ca la noi acasă. 

Mă gândesc la copilărie, la părinți… Îmi pare rău că n-am putut merge până acasă… 

Am scris mai multe scrisori dar n-am primit niciun răspuns. Nu știu dacă a început să circule poșta în Ardeal. 

Adresa noastră de acasă este: Ion SOREANU [tatăl poetului], com. Băița, Of. poștal Tăuții Măgherăuș. 

Dacă poți încearcă să le scrii și tu. Să știi că mie acasă îmi spun Ion. Nu-mi spune nimeni Soare…” 

*

„SLOVACIA - ZVOLEN - Cimitirul Eroilor - Delegația Orașului Tăuții Măgherăuș 

împreună cu Fanfara S T I B I N A - 

Am depus o Jerbă de Flori la Mormântul Poetului Erou din BĂIȚA, ION ȘIUGARIU ! 

A luptat în Armata Română, în Al Doilea Război Mondial, pentru Eliberarea Slovaciei !” 
Primar, dr. Anton ARDELEAN (vezi postarea aici: https://www.facebook.com/anton.ardelean.3/posts/1159159490884868 )

🇹🇩 

🇸🇰

Ce este „Marsul de recunostinta” organizat de 40 de ani la fiecare sfarsit de ianuarie in Brezno / Slovacia si cum celebreaza slovacii „Eliberarea din 1945 a orasului de catre Armatele rusa si romana”

Armata Roșie 2 U.F. (Frontul ucrainean) si Armata a 4-a romana au infruntat artileria inamicului fascist care a bombardat dinspre partea vestica prin Muntii Tatra Mica – inca 5-6 saptamani (pana la 9 martie) dupa eliberare (31 ianuarie 1945) – orasul slovac Brezno.

Desi au cazut victime 52 de soldați sovietici fata de circa 3.000 de soldati români – Istoria-i mentioneaza mereu in aceasta ordine; si oricum, ce nu relateaza nicio pagina istorica dar se transmite din gura-n gura – e „amanuntul” ca soldatii romani erau scosi (de catre rusi) mereu in inaintare… Doar cronicile fiecarei localitati slovace (care consemneaza fara intrerupere faptele locului respectiv pana in zilele noastre) mentioneaza informatii de genul „marele sacrificiu al soldaților români in cea mai mare iarna, lipsiti de îmbrăcăminte si încălțăminte, innametiti, uzi de tot si cu alimente proaste”. In aceasta confruntare armata au murit pe langa romani si rusi – 23 germani si 72 partizani ai locului.

Expresii specifice in scrierile slovace ale vremii: inamicul nu renunta…, rezistenta inamica…, pericol de incercuire… – apoi: pozitie defensiva…, teren accidentat…, sistem sofisticat de buncăre…; cetatenii amenintati din nou…, eliberatorii au decis evacuarea completă…, crearea unor militii mixte in oras (rusi, romani, localnici)…, protejarea gospodariilor de incendii provocate de explozii de obuze, artilerie și mine…

Expresii folosite de slovaci azi – corelate cu evenimentul si comemorarile anuale: respect pentru victime si faptele eroice…, primarul saluta perseverența concitadinilor pentru  comemorarea victimelor prin care s-a nascut libertatea…, împreuna pentru a onora memoria celor care au luptat si au murit pentru libertatea noastra…, cu perseverența pe urmele eliberatorilor…, pentru a cinsti memoria celor care și-au dat viața lor pentru libertatea noastra…, ghirlanda de mulțumire si un minut de reculegere onorat de cei 62 (2012), 86 (2013), 60 (2014), 50 (2015), 86 (2016), 90 (21-ian-2017) participanti la Marsul comemorativ – anual, pe skiuri sau… pedestru.

Angajamentul fata de traditia aniversarii eliberarii orasului Brezno prin reconstituirea traseului pana in munti pe unde au inaintat armatele ori s-au infruntat cu nemtii – il respecta mereu fondatorii grupului initiator sau descendentii unora. La mars participa membri ai Uniunii slovace a luptătorilor antifascisti, Clubul sportiv, Clubul de turisti slovaci si Cetăteni ai orasului + Asociatia femeilor vesele. Pe culme, la foc de tabara frig slanina iar la coborare, intr-un alt oras – „linia de sosire” dupa arcul de 12 km. strabatut in cinstea eliberatorilor – sunt asteptati cu paine cu untura si ceapa; bere, ceai si cafea; se canta in traditia locului si cu instrumentele consacrate. Iarna, frigul, hrana, bautura si divertismentul – precare, ca perioada evocata.

Ceremonia de depuneri de coroane si omagierea Eroilor are loc anual la sfarsitul lunii ianuarie, la Monumentul din centrul orasului Brezno, in prezenta Guvernamantului local si Invitati. Monumentul a fost ridicat in cinstea armatelor eliberatoare (romana si rusa), a jertfelor acestora, si simbolizeaza „Muntii Tatra intr-un relief de marmura”… – cavou rece – dar orasul si oamenii lui sunt calzi, recunoscatori sinceri, smeriti si… dintr-o bucata:

am ratat nu doar un pod ci si o scoala sau o strada… – adica unele dintre acestea puteau sa poarte un nume, numele poetului-erou Ion SOREANU-SIUGARIU

[un patriot roman, refugiat in Bucuresti din Ardealul ocupat, licentiat in litere, ofiter in rezerva, concentrat pe front si reintors cu razboiul pentru eliberare, erudit idealist cu vocatie europeana, nascut in 06.06.1914 in Baita (Romania) si mort in 01.02.1945 organizand apararea la periferia dinspre gara a orasului Brezno (Slovacia)]

cazut in asaltul pentru eliberare „pana la capat”… insa vor purta alt nume (cf. recomandarii Ambasadei Romaniei in Slovacia – culmea, nu?!) sau nu vor mai purta deloc… dintr-un exces de zel „diplomatic” romanesc (petrecut in 2015, datorat precautiei incidentale absolut jenante cu controversata Lege 217/2015 – pentru un soldat mort pe front in razboiul antifascist doar pentru ca inainte scria poezii si-si permitea sa reflecteze si sa aiba opinii… la gazata!). Oricum, slovacii au salvat aparentele atunci si au dedicat podul „Armatei Romane Eliberatoare” – ca sa depaseasca onorabil incidentul dar si… definitiv superficialitatea si ambiguitatea „inaltilor functionari” romani din Ambasada Romaniei in Slovacia!

Cazul – aici: http://www.ziaristionline.ro/2015/08/14/prima-victima-a-legii-elie-wiesel-poetul-ion-siugariu-erou-martir-anti-hitlerist-omagiat-in-slovacia-turnat-de-ambasada-romaniei-ca-legionar-documente-ale-rusinii/

Si pe larg – aici: http://www.ziaristionline.ro/tag/ion-siugariu/

Biografie I. S. aici: http://www.clipa.com/a12908-70-DE-ANI-DE-LA-MOARTEA-POETULUI-EROU-ION-SIUGARIU.aspx  

Alte info. – aici  https://www.youtube.com/results?search_query=progresia+siugariu

si aici  http://casadecultura-tautiimagheraus.blogspot.ro/search/label/ion%20siugariu

Nota Bene: Si anul acesta, ca de obicei, la o saptamana dupa mars (27-ian-2017), slovacii vor reconstitui in centrul orasului teatrul de razboi si evenimentele (de mai mare anvergura decat anul trecut – asa am aflat; vezi aici cum a fost in 2016: https://www.youtube.com/watch?v=vBokgvtvNr8 )   

Marsul de recunostinta - linkuri la editiile 2012-2016: http://www.stredoslovaci.sk/podujatia-170121_pochod_vdaky_cierny_balog_brezno

Marsul de recunostinta 2017: http://www.stredoslovaci.sk/spravy-zaujimavosti-170124_pochod_vdaky

COMPLETARE - 30.01.2017:

BREZNO: ANIVERSARE - CEREMONIE - COMEMORARE:
72 de ani de la eliberarea orasului Brezno - Slovacia.
Noi sa ne amintim de poetul-erou (aici) Ion SOREANU-SIUGARIU
si veteranul de razboi (copil de trupa - atunci si aici) Miron IUSTIN: https://www.facebook.com/tomas.abel.br/posts/1817647408476494 

Album foto: https://goo.gl/photos/H23UBxBmi5bsue6x6 

Rekonštrukcia... 1945: Politistul slovac Ľuboš Nepšinský s-a inrolat - 

profund marcat de eroismul si jerfa poetului nostru Ion SOREANU-SIUGARIU - 

pt. eliberarea orasului lor. 

A mai avut o serie de initiative (si acolo si aici) - dedicate memoriei poetului, ca voluntar... 

Albumul lui: http://luboss1968.rajce.idnes.cz/Rekonstrukcia_oslobodenia_Brezna%2C_27.01.2017./   

Cimitirul Michalová - locul primei inhumari a poetului Ion SOREANU-SIUGARIU alaturi de alti soldati (in spatele frontului): 
monument ridicat in memoria eroilor morti in zona.
In Slovacia, peste tot unde au existat morminte de razboi - 
s-au ridicat monumente comemorative dupa relocarea eroilor in Cimitirul Militar al Eroilor Armatei Romane din Zvolen.