Un discurs imaginar... deocamdată,
dedicat Locuitorilor si
Forurilor publice ale orașului Brezno / Slovacia
la 71 de ani de la
eliberarea orașului slovac de către armatele română și rusă.
(În curs de traducere pentru un
ziar local din Brezno –
cu excepția paragrafelor […] și parțial a notelor de subsol.)
*
Ion SOREANU-ȘIUGARIU
– născut Patriot. Român de vocație.
De formație – Cetățean
european!
(06.06.1914 Băița/Ro
– 01.02.1945 Brezno/Sk)
*
MOTO: „Pe mine... M-au atacat duşmanii omului!” Vintilă HORIA*
„Faptele, prin urmare, au fost
acestea – din scrisoarea doctorului Eugen CIURA către soția poetului, 1945:
După ocuparea orăşelului Tisovec, ne-am îndreptat spre oraşul Brezno de pe
valea rîului Hron. Şoseaua, minată şi barată de tot felul de obstacole, ne-a
obligat s-o apucăm peste creste, unde am dat de nemţi şi unde am stabilizat
frontul. Între timp, Brezno a fost cucerit de alte unităţi ale noastre, şi tot
efortul s-a concentrat pe păstrarea cu orice preţ a oraşului. Oraşul însă a
fost supus zi şi noapte unui masiv bombardament de artilerie, al cărui tir se
zice că era dirijat de doi nemţi, care rămăseseră ascunşi în turnul bisericii
şi aveau cu ei aparat de radio-emisie.
Pentru a nu expune primejdiei coloanele aflate în marş, comandantul
regimentului a ordonat replierea acestora pe extremele oraşului. Se crease
totuşi învălmăşeală prea mare, şi era absolută nevoie de un spirit calm care să
ordoneze desfăşurarea acestei mişcări. Deşi colonelul l-a invitat pe Soare (= Ion SOREANU-ȘIUGARIU) în trăsura
personală, să-l ducă în spatele frontului (Soare fiind foarte bolnav, dureri
atroce din cauza unei infecţii în organism, de neremediat în condiţiile de
front), Soare totusi a refuzat şi a
rămas pe loc. E chiar ora cînd artileria germană începe să tragă din plin
asupra şoselei aglomerate şi a căii ferate care ducea spre oraş. Soare, în
clipa aceea, se afla chiar pe marginea şoselei,
într-un punct pe care el îl va
fi socotit ocrotit de orice primejdie, calm, continuând să dea ordine. Un
proiectil însă a căzut foarte aproape, explozia l-a surprins în picioare. Cei
de faţă la această nenorocire spun că i-au fost fracturate amîndouă picioarele,
a fost de asemenea lovit şi în abdomen. I-au strâns imediat coapsele în
moletiere, ca să poată stăpîni pierderea mare de sînge pe care o avea, l-au
urcat în ataşul unei motociclete şi au pornit cu el spre ambulanţa regimentară.
Soare a mai apucat să spună cîteva cuvinte – „Lucia, te pierd... Salvaţi-mă...”
– după care şi-a pierdut cunoştinţa. În drum spre ambulanţă, cam la vreo zece
minute după rănire, s-a stins fără să-şi mai fi revenit.
A fost înmormântat în cimitirul comunal din Polhora pri Brezno, în ziua de 1
februarie, împreună cu alt sublocotenent – Stoica, tot din unitatea noastră, şi
încă şapte soldaţi căzuţi în aceeaşi zi. Slujba au făcut-o preotul regimentului
şi preotul satului, au luat parte femei şi oameni din sat, de asemenea un mic
grup de partizani slovaci, garda de onoare.”
[A
fost strămutat ulterior, alături de toți eroii români, peste 11 mii morți pe
teritoriul Cehoslovaciei – în monumentalul Cimitir Militar al Armatei Române din
Zvolen.]
Eu l-am adus
aici, în Slovacia, pe Ion SOREANU-ȘIUGARIU în urmă cu 4 ani? Nuuu! ȘIUGARIU a
venit, înaintând cu frontul prin tranșee, cu sârg și convingere străbătând
munții înnămețiți ai anului 1945, spre a doua lui casă – Slovacia, eliberând-o
– să poată adormi… în somnul de veci. Eu, după 65 de ani de la moartea sa
jertfelnică aici, pentru că-mi părea veșnicia lui nemeritat de discretă, mi-am
propus să o transform (veșnicia) în eternitate, în nemurire, și aici în
Tisovec, Polhronska Polhora, Michalova, Brezno și Zvolen – adică să-l întregesc,
apropiind spiritul Poetului rămas acasă la prima lui casă, în România, de
materia
Eroului din pământul-temelie al Slovaciei eliberate. Eu am venit doar să
vi-l amintesc! Și să-i împart memoria cu Dvs. Asta am făcut-o deja, până aici
în Brezno – cu toate celelalte localități amintite: Tisovec este un oraș la a
cărui eliberare a luat parte ostășește, în Michalova a fost prima lui înhumare
oficiată de preotul satului Polhora și săteni iar Zvolen este altarul…
Slovaciei eliberate. Am sperat – dându-vă indiciile necesare – să-l descoperiți
Dvs., în timp, pe poetul-erou Ion ȘIUGARIU, în toată splendoarea lui, să vi se
reveleze; am sperat să-l descoperiți și ați fi făcut-o sigur, în timp – așa cum
a interceptat vibrația și concitadinul Dvs., Dl. Ľuboš Nepšinský… după ce l-a
cercetat! Eu, în schimb, am descoperit (al)chimia… popoarelor noastre surori: „au
venit frații noștri români” au exclamat printre lacrimi, în locuri
diferite, doi venerabili octogenari slovaci (contemporani cu războiul și cu Ion
ȘIUGARIU) la debarcarea mea aici în urmă cu 4 ani. De-atunci continui să vin.
Ca acasă!
Este foarte
important să conștientizăm împreună ceva: să nu credeți că Ion ȘIUGARIU doar a
participat la eliberarea Dvs. în 1945 – căci ne-am fi întâlnit după aceea! Ion ȘIUGARIU nu v-a vrut doar eliberați ci
și liberi – de aceea doar după 1989 putea fi vorba despre asta… Și spiritul
poetului-erou a așteptat desăvârșirea eliberării și metamorfozarea ei în
libertate: să putem și vorbi nu doar să știm unii despre alții că existăm pe
planetă!
Noi, în
România, nu-l omagiem doar pentru jertfa sa eroică la 31 de ani, nici doar
pentru cât a apucat să fie ca om de cultură și litere, ci deopotrivă și pentru
ce ar fi putut fi…
Foarte probabil, dacă ar fi supraviețuit războiului,
ar fi fost dizident sau condamnat – pentru că majoritatea celor din preajma
lui, ca să-și păstreze caracterul integru și să-și urmeze convingerile
patriotice de integritate națională și ulterior de „neatârnare” – au emigrat
(dacă au supraviețuit torturii condamnării ca „ostil regimului politic” –
comunist) sau au fost expulzați, dar au continuat să lupte „din Occident”
pentru România. Există prin urmare – și eroi pe timp de pace: dizidenții!
După ce-au
ucenicit mentorând diverse surse autentice – dizidenții
contemporani cu noi, care au supraviețuit revoluțiilor din 1989 în Europa
Centrală și de Est – acolo unde au fost valorizați, și-au antrenat națiunile și
inițiat conaționalii în democrații reale, valide: este și cazul Cehoslovaciei.
Revenind la
poetul nostru: comuniștii i-au tolerat memoria publică pentru că a devenit…
inofensiv – doar era… mort; pe front; și era erou în Cehoslovacia anului 1945:
toate atuurile unui „comunism cu față umană”, a unei democrații populare de
paradă! Oare a devenit acum periculos eroul Ion ȘIUGARIU?! Memoria lui?! Și
numele atâtor personalități ilustre (Vintilă #HORIA*, Emil #CIORAN, Constantin
#NOICA, Mircea #ELIADE, Petre #ȚUȚEA, Nichifor #CRAINIC, Mircea #VULCĂNESCU, Ion #PETROVICI** ș.a.) purtate astăzi de
străzi, monumente, statui, cărți, biblioteci, școli – urmare conceptelor și
perceptelor morale ale numeroșilor mentori colectivi? Cine ar suprima temelia
României și ar dezintegra-o în baza unei legi nedrepte?***
Erorile, fie
și legislative, nu se tolerează! Noi am înțeles: activiștii falși ai
globalizării nu au nevoie de mentori patrioți – în perspectiva disoluției catifelată
a națiunilor! Dar globalizarea de ce nu poate însemna – de exemplu – salvarea
din sărăcie a „lumii a treia” sacrificată pe frontul războiului religiilor – și
nu salvarea migranților inventați și infiltrați pentru compromiterea
creștinătății, destabilizarea Europei și a unei false probleme, artificial
create? Fals război pe timp de pace!
[Demnitatea și-o poartă acum câinii cu
buletin, cu ștaif și papion care-și supun stăpânii (- slăbiciunii), sau chiar
cei comunitari-crotaliați – față de umanoizii care cu greu mai corespund fizionomic
(darmite socio-cultural?) coordonatelor umane (nu și specificului național!), din
cauza inaniției și umilințelor sistemice. Și-apoi orice animal de companie este
mai fericit când poate sfida educat câte-un
boschetar. Răsfățul animalului de companie merge până la… testamentul de
moștenire: averi + personal angajat! Doar Grivei din curte-și mai recunoaște
proprietarul ca stăpân; dincolo de gard – globaliștii adepți ai discriminărilor
pozitive de orice fel – ar pune-n lesă gazda plimbată de câine: iată
cum poate deveni omul – animal de companie! Sintagma discrminare pozitivă
– apostolat
politic modern (globalist) asimilat jenant de slugarnic
de către guvernele subordonate – legitimează
dezintegrarea mulțimii celei mai mari (majoritatea natural-statuală a
națiunilor), depersonalizând pe diferite criterii (preponderent etnice și
religioase), indivizii componenți, potențând subiectiv prin avantaje
necompetitive minoritățile de orice fel. Cine și ce urmărește? Nu spune nimeni!
Știm doar că în acest haos implementat în sânul națiunilor, orice tip de
minoritate subjugă legal majoritatea complementară – c-o fi de
natură etnică, religioasă, sexuală, morală (cum prezumția de nevinovăție – la fapte evident reprobabile), etc.]
Trendul
globalizării este tendința anihilării și a patrioților consacrați cum și a
avengardei naționale, este tendința anihilării personalităților
crepuscular-aureolat-solare – personalități erudite, principiale și cu viziune,
care au coagulat, definit, circumscris, apărat și promovat națiunile-stat.
Dar pentru
că visele lui Ion ȘIUGARIU s-au frânt la porțile orașului Dvs., în asaltul
pentru eliberare – am venit să conștientizăm împreună: le adunăm, le visăm în
continuare și le înfăptuim ori luăm în considerare doar jerta sa, și-l
comemorăm eventual anual, să ne convingem că-i mort în continuare și așa
rămâne? Nu cred – și asta pentru că, studiind personalitatea altui erou, nativ
– slovac – Milan Rastislav STEFANIK – îi găsesc pe ambii, și pe ȘIUGARIU și pe STEFANIK,
cu absolut aceleași idealuri pentru timpi diferiți și găsesc pietatea Dvs. desăvârșită și deloc formală. Și idealurile
aceleași: pacea și prosperitatea națiunii! Sunt fascinată de identificarea
cauzelor acestor doi martiri – fiecare pentru câte un război mondial, fiecare
pentru câte o pace mondială ulterioară! Sunt
fascinată de omagiile Dvs. sincere și de recunoștința poporului slovac. Pe
de altă parte, noi chiar v-am oferit o armată de eroi: 11 mii! Dvs. chiar
sunteți o țară care și-a meritat jerfa dacă o știe cinsti cu smerită
recunoștință!
Și-apoi mai avem în comun ceva, originar: orașul
meu, Tăuții-Măgherăuș care s-a întemeiat pe vatra satului Tăuții de Jos
(numit de slovaci – Totfalu iar ulterior de maghiari – Misztotfalu). Husiți din
Boemia s-au refugiat pe aceste meleaguri unde s-au așezat pe malul râului
Miszt; prima mențiune atestatară Totfalu datează din anul 1440 deși
date istorice despre această așezare omenească există de la 1216. Și după ce-am descoperit asta – am înțeles
mai bine de ce Ion ȘIUGARIU rezona cu
mentalul slovac și așezămintele locului – după cum nota în jurnalul său de
front – ba că munții Cehoslovaciei sunt ca ai noștri, ba că satele ar fi, ba că
oamenii și casele; până și sărăcia era la fel – înțelegeți?!
Restul e politică, politica celor care
au inițiat o lege care dacă s-ar aplica ad litteram,
ar suprima temelia
României și ar dezintegra-o – cum am mai spus.****
[Dac-ar fi să-mi aleg încă o cetățenie
europeană – aș alege să fiu slovacă: a doua mea natură! Care-i
totuși diferența între noi? Oricum, nici mie nu-mi place proverbul „capul plecat sabia nu-l
taie” după care a funcționat țara mea, până acum. Sper că proverbul nu-i universal!
Dvs. poate că sunteți săraci și
cinstiti. Noi suntem doar săraci, majoritatea – căci ne-am asumat tacit, resemnați și prin
eliminare – discriminarea… negativă,
cea neomologată: mulțimea vidă; doar cele avide… etnic, religios, de putere (coruptă), de teritoriu
(retrocedat), de piață economică (prădată), de confesiune (ortodoxă
compromisă), de orientare sexuală (atipică), etc. sunt mulțimi minuscule, minorități diverse, discriminate pozitiv (!), în trendul
mileniului și protejate de legi globaliste.]
(fotografia alaturata - vedere de sus a monumentului: din colectia oficiala a site-ului orasului Brezno)
Să ne adăpostim în spirit, să ne adăpostim în Eroi,
să ne adăpostim în Istorie! Nu ne pot învinge dușmanii
omului…
Pace și prosperitate! La mulți ani
Brezno eliberat și liber!
Cu deosebită considerație și sinceră prietenie –
Jurnalist, Angela MICLEA, 1 februarie
2016
Director Casa Orășenească de Cultură, TĂUȚII-MĂGHERĂUȘ,
ROMÂNIA
NOTE DE SUBSOL:
*: „Lui Ion Șiugariu, prietenul din
mijlocul inimii mele, poetul de curajoase și nobile realizări. Toată dragostea
lui Vintilă Horia. 26 aug. 1942” (dedicație pe un volum de autor)
**: N-a trecut
mult de la conceperea discursului imaginar - „imaginar” doar pt. ca n-am avut
ocazia (dintr-o eroare!) sa-l prezint când am răspuns invitației oficialităților orașului Brezno participând la „comemorarea eroilor români și ruși, eliberatori” - ca iata confirmarea
ipotezelor mele probate și aici - cu privire la ministrul al
cărui șef de cabinet a fost I.Ș.:
*
˂˂… profesorul
Ion Petrovici, născut în 1882, studentul lui Titu Maiorescu şi al lui Nicolae
Iorga, ministru al educaţiei şi al culturii trimis de comunişti la puşcărie
pentru 15 ani…˃˃
˂˂Din
documentarea MAE mai aflăm un lucru extrem de onorant pentru Ion Şiugariu: şi
anume că, în timp ce se ocupa de activitatea sa literară multiplă dar şi de
refugiaţii din Transilvania ocupată, ca preşedinte al Asociaţiei Studenţilor
Refugiaţi, în acelaşi timp fiind concentrat pe front în câteva rânduri, tânărul
poet îndeplinea şi funcţia de şef de Cabinet al ministrului Culturii Naţionale,
celebrul filosof Ion Petrovici, devenit apoi unul dintre sutele de mii de
martiri a închisorilor bolşevice.”
„… informatia care se adaugă la cele cunoscute
până acum, și anume ca Ion Șiugariu a fost și șef de cabinet al Ministrului
Culturii Ion Petrovici, este mai mult decât onorantă pentru biografia sa, având
în vedere cine a fost savantul roman, membru titular al Academiei Române,
considerat „cel mai cunoscut filosof al României în perioada interbelică”,
devenit, apoi, victimă a regimului de ocupație sovietic, ca deținut politic,
până în 1964.˃˃
*
***: ˂˂Legea
217/2015, care interzice opiniile pozitive legate de personalități din România
ce au fost acuzate de simpatii legionare, stârnește reacții în rândul
intelectualilor români. Criticul literar intervievat de Alex. CĂUTIȘ:
ALEX.
ȘTEFĂNESCU: Ceea ce s-a votat în Parlament ca lege nu este lege. Este un text
propagandistic, ridicol și compromițător din punct de vedere intelectual…:
1. Este antidemocratică pentru că
limitează libertatea de exprimare. Și pentru că pedepsește anumite opinii cu
închisoarea, făcând imposibilă o discuție firească (n-ar fi exclus ca, din
cauza ei, să ajungem să vorbim în șoaptă, așa cum făceam pe vremea
comunismului).
2. Este asimetrică, incriminând
fascismul și trecând sub tăcere comunismul (deși s-a stabilit de multă vreme că
ambele regimuri politice au fost dezastruoase pentru omenire, iar Parlamentul
României a adoptat o declarație oficială care denunță caracterul „ilegitim și
criminal” al regimului comunist).
3. Culpabilizează categorii întregi de
oameni (de exemplu pe toți membrii unor organizații legionare) eludând
caracterul individual al răspunderii în fața legii. Tocmai din cauza unui asemenea
mod de gândire primitiv au avut de suferit evreii în timpul fascismului.
4. Este dogmatică, străină de spiritul
științific, întrucât pleacă de la premisa că anumite concluzii privind perioada
dintre cele două războaie mondiale au valoarea unor adevăruri absolute,
imuabile, că nimeni nu mai are dreptul să cerceteze și să regândească pe cont
propriu istoria.
5. Este sfidătoare, considerând corecte
verdictele date de tribunalele comuniste care au dus la întemnițarea a
2.000.000 de cetățeni români (dintre care 200.000 au murit în închisori, supuși
unui regim de exterminare).˃˃
*
****: ˂˂Tenacitatea
şi radicalitatea iniţiatorilor legii 217 se întoarce însă, inevitabil,
împotriva ei înseşi, stîrnind frustrări culturale legitime, confuzii de valori
şi principii, iritări autohtoniste divagatorii… Cînd e vorba de nume impozante
ale culturii româneşti, recunoscute ca atare şi în afara ţării, stricta lor
anatemizare sau asumare, nu poate fi lăsată pe mîna cîtorva voci izolate… Ar fi nevoie de o dezbatere care să implice Academia Română, Ministerul
Culturii, Institutul Cultural Român şi Ministerul Justiţiei… Socotesc urgentă
reconsiderarea riguroasă a deciziilor luate de Tribunalele Poporului de la
mijlocul anilor `40, invocate adesea de „Institutul Elie #WIESEL” drept
argument al propunerilor lui de „epurare”. Cum ştim, tribunalele cu pricina
au fost inventate de cîştigătorii războiului, pentru lichidarea adversarilor
lor politici. Anticomunismul şi
antisovietismul erau calificate drept „legionarism”... Membrii tribunalelor
cu pricina erau, adesea, muncitori, cîte o „casnică” dezorientată şi cîte un
chelner de la Capşa…, alături de cîţiva jurişti… Verdictele… vorbeau toate de „infracţiuni de genocid”, „crime contra
umanităţii”, „crime de război”. Cum se poate justifica invocarea, după aproape
70 de ani… a unor „hotărîri” luate de o adunătură de politruci şi ignoranţi,
manevraţi de ocupantul sovietic şi de un partid…? ˃˃
http://adevarul.ro/news/eveniment/greseala-vina-justitie-1_56af110d5ab6550cb8559994/index.html
*
Cine a fost Milan Rastislav Stefanik (1880 – 1919):
Identificând o „cauză” comună în urmă cu mai mulți ani
– din 2013 relația care s-a stabilit pe marginea comemorării acelorași eroi din
cel de-Al doilea război mondial se dezvoltă permanent și capătă valențe noi. Inițiată
efectiv în perspectiva centenarului poetului-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU (născut
la Băița în anul 1914, mort pe front în Cehoslovacia anilor 1945) – după
evocări și comemorări de ambele părți – prin parteneriatul creat, acum mijlocim
și prietenia, în spirit european, a generațiilor tinere. 
După eliberarea din 1945, a trebuit să vină, peste alte
câteva decenii (în 1989), și libertatea adevărată, de gândire, expresie și mișcare, și
implicit libertatea de-a solidariza cu alte țări, popoare, comunități, indivizi
– și de-a împărtăși experiențe și bucurii împreună, ori de-a învăța... În
virtutea acestei perspective s-au împrietenit și elevii orașelor noastre, care
au diverse proiecte comune și-și oferă reciproc, în vacanțe, tabere școlare și
schimburi de idei. 
