Corespondență din / în exil. „Lucia Soreanu-Șiugariu –

Frau Señóra, Doña, Madame, Doamnă…

„Nu cred în fotografii ci în imaginile pe care le lăsăm în amintire…”

Vintilă HORIA

 

„O, dar aș fi vrut să fiu iubit altfel decât toată lumea, să fii atât de mare și atât de aprinsă, încât iubirea aceasta să lumineze peste veacuri. Toate așteptările mele le-am adunat în tine.” / Ion ȘIUGARIU, București, 25.03.1942 

„Am primit și de acasă ieri o telegramă prin care mă anunță că sunt cu toții bine și sănătoși. Nici nu-ți poți închipui câtă bucurie mi-a făcut această știre.”/ Ion ȘIUGARIU, 14.01.1942 

„Te rog să fii sigură că te iubesc până dincolo de moarte. Al tău, Soare” / Ion ȘIUGARIU, București, 10.09.1942

Cum supraviețuiește Muza? Nemurește, eternizează, perpetuează un destin și hălăduiește prin el… decenii la rând:

după ce-a răscolit Soarele și-a despovărat raze, după ce-a desferecat zăvoarele și-a pătruns adânc în suflet fermecându-l, după ce-a încolțit iubirea altfel și-a inspirat incantații – a ales să nu se frângă, ea, raza aceea care tresălta mereu răzbătând între cer și pământ… până să lămurească destinul frânt în 1945 și aproape înfrânt din nou după 70 de ani al acestui aureolat însuflețit și transfigurat în om 31 de ani, desăvârșindu-l în nimbul care-l închipuia licărind încă de la nașterea sa în 1914.

A valorizat cuvânt cu cuvânt toate înscrisurile de prin agende, jurnale, manuscrise, scrisori, telegrame, le-a ordonat și publicat volum după volum;

a recuperat și înnădit relații din tinerețea poetului – purtând corespondență cu foștii săi colegi de ideal și breaslă, cu urmași, succesori, terți etc.;

și-a călătorit Soarele ei pe la prietenii lui din Țară ori Exil – numai să rămână vie flacăra aceea întru care s-au mistuit deopotrivă toți: Conștiință și Caracter a scris pe destinul lor! Unii au venit mai târziu în întâmpinarea Muzei – să (o) cunoască și să afle; alții au fost dintotdeauna:

Vintilă HORIA

Nae ANTONESCU

Ștefan BACIU

Gheorghe CRIȘAN

Constantin CRIȘAN

Ovidiu VUIA

Dan CULCER

George BĂLAN

V. COPILU-CHEATRĂ.

*

„Sunt un om care am plâns prea mult în mine însumi.”

„Ca un orb alergam prin lume înainte de a te cunoaște.”

„Eu știam mai bine decât tine că mă iubeai.”

„Și dacă s-ar întâmpla să nu mai fiu, gândurile mele ar rămâne veșnic lângă tine.”

„Întinde mâinile, Santa Lucia. Mă vei găsi alături.”

„Recunoaște-mă, Lucia. Sunt eu: Soarele, Visul, Așteptarea.”

„Și te voi simți la brațul meu, alături.” (I.Ș.)  

*

Din 6 decembrie 2015 călătoresc împreună... prin Calea lactee! 

(Născută Stroescu – a văzut lumina zilei la 1 decembrie 1920. Date elocvente – aici: http://www.graiul.ro/2015/12/03/lucia-soreanu-siugariu-la-95-de-ani/ )

PS Sigur că mulți nu știți cum e să atingi câte-o amprentă de genul acesta – la scrisori mă refer… Răsfățat, mângâiere, consolare ori responsabilitate – ce poți să simți și mai ales, ce poți să crezi c-au comportat? Pentru mine… toate amestecate +datorie morală căreia i-a venit rândul: doamna Lucia SOREANU mi-a oferit o serie de scrisori, primite de la cei pe care i-am enumerat – să le pun în valoare, cândva… Deocamdată le-am spicuit – scanându-le… Tumult și Efervescență e numele lor! Le voi parcurge… și-apoi vi le arat și vouă cu tot dragul! Celor din breaslă, interesați de mai mult decât atât – le stau la dispoziție, dar ei știu asta...