Se afișează postările cu eticheta scoala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scoala. Afișați toate postările

17 septembrie 2020

Școala în viitor; viitorul în școală...

Ultimele 3 postări / distribuiri pe fb. 

 (https://www.facebook.com/culturatautiimagheraus/posts/2846969098867411

 https://www.facebook.com/culturatautiimagheraus/posts/2847532582144396

https://www.facebook.com/culturatautiimagheraus/posts/2847535532144101)

mi-au determinat această reflecție:

Părinți, asumați-vă EDUCAȚIA copiilor voștri!!! Într-un plan mai îndepărtat – școlile / educația / cultura nu vor mai fi „de masă”, și nici „pt. tot omul”, ceea ce nu înseamnă ca nu vor mai fi… pentru toată lumea, ba dimpotrivă: vor fi funcție de felul în care veți confirma, alături de copii – prin interes, consecvență respectiv talent și vocație eventual; se va dezvolta învățământul particular (ca necesitate – generată de această situație „pandemică”) – și din perspectiva părinților depășiți de tehnologie va fi o opțiune ideală dar și din perspectiva „sedimentării” și segregării respectiv ridicarea la suprafață a elitei didactico-pedagogice (co)interesată, inspirată, dedicată și în ton cu secolul și civilizația pe de altă parte. Vom depăși și inhibițiile și aparența că, de exemplu, uniforma face elevii egali, „cornul și laptele”, manualele gratuite ori mai nou tableta de la stat… – că egali n-au fost oricum, și-apoi sensul de mers este altul: dacă împotriva principiului „comun”ist ne-am revoluționat și ne revoltăm de cel puțin 30 de ani – nu-l putem și revendica prin urmare!!!  Asumați-vă.

Și nu vă gândiți că școala-i atâta de gratis pe cât pare – dacă ai ifose ori pretenții! – că doar ceea ce-l face „altfel” pe copilul câte-unuia este tocmai ceea ce-i poate oferi în plus „să iasă în evidență” vip ori „să se afirme” elită – că tocmai dotarea analogică / auxiliară vs. „cultivarea” însușirilor exclusiv „de impresie” face diferența; ori pt. cine școala-i absolut gratis – adică fără nicio contribuție / investiție și doar „obligatorie” – acela-i sigur în curs de formare „analfabet funcțional” :( Prin urmare anticipați… și optați ce tip de cheltuială presupune scopul / țelul / idealul ales pt. viitor (viitorul copiilor Dvs.) sau niciunul! Să recunoaștem și că la școala de stat competiția-i mai rezonabilă (și de multe ori contează toate „criteriile” + cele de origine / impresie!) – ceea ce satisface mofturile multor închipuiți… pe când la privat se plătește să scoată untul din ei :) și-s mult mai mulți buni și pe poziții nesemnificativ diferențiate (ceea ce nu concep ceilalți – dacă nu se pot invidia)! În concluzie – pt. moft, dacă nu-l asigură și întreține Statul, corespunzător – te revolți, constrângi, ameninți; pt. pretenții plătești la privat, și cooperezi – că „nu tot omul” (după cum se vede cât de refractar, reticent și anacronic „se conservă” și dinadins) este înzestrat ori măcar interesat în a-și depăși nivelul ori condiția! Și celor mai mulți le convine… – dar acesta este momentul să reflectați încotro o apucați și pe cont propriu și asumat!!! Și le puteți combina ingenios deocamdată – numai să faceți ceva în timp util! De-acum forma și fondul nu se vor mai întâlni  la aceleași cursuri: unii se vor lăfăi pe banii Statului iar alții vor performa pe banii lor (și întotdeauna a fost așa; doar aparențele au fost altele!) – și tot mai mulți vor absolvi „școala vieții” și ceilalți altele nenumărate – deși la origine toți au fost „în deplinătatea facultăților mintale” și cu șanse egale! Ce a făcut diferența? Familia; viziunea familiei; interesul familiei; disponibilitatea familiei; cooperarea familiei!!! 

Să-nțelegeți corect: după părerea mea, școlile particulare vor apare din nevoia părinților de-a identifica nivelul, rigurozitatea și standardul optim pt. educația copiilor lor – dacă au nu doar pretenții ci și disponibilitate de cooperare; școlile de Stat vor exista în continuare, tip „spital de urgență” unde, tot atât de probabil, se pot identifica și-aici elevi geniali – numai să fie cine-i recunoaște, aprecia și pune în valoare! 


Pe de altă parte, oferta / disponibilitatea instituțiilor cu specific cultural-educativ, muzeal-memorialistic, biblioteci și săli de lectură, case de cultură și cămine culturale ar trebui să intereseze mai mult și complementar cu oricare sistem de învățământ – mai ales din perspectiva documentarii, sondării și consolidării, nu doar a turismului si timpului liber! Acestea sunt entități alocate „dezvoltării personale” în primul rând – dacă puteți recunoaște… și se pot plia / (re)configura mereu pe nevoia societății și pe tendință!

Despre Țară și Națiune – ce să mai zic?! Tot dinspre cei „cu scaun la cap” așteptăm ceva – că ceilalți așteaptă ei… Să nu ne lăsăm pe mana politicii și-a politicienilor – că obiectivele nu ni-s identice! – deși, culmea, fiecare vrea același lucru în aparență: să-i fie bine – dar unii pun condiții iar alții și le făuresc! Politica este un pretext... – dar ăsta-i alt subiect:

***

„Iluștri Anonimi” aspiranți – de la stânga la dreapta

Acela care a confirmat și poate dovedi – poate și pretinde: că nu-i politician și nu reprezintă vreun partid cât se (re)prezintă pe sine din perspectiva comunității! Aceasta-i părerea mea și cu privire la Excepții – față cu… Ilustrii Anonimi aspiranti :) – despre care voi scrie următorul articol. 


28 mai 2011

ZILEL LICEULUI TRAIAN VUIA (ziua a 3-a) : Serbarea scolara - sambata 28 mai 2011 ora 17

1.  Incepem serbarea noastra cu poeziile Rugaciune si Glosa de Mihai Eminescu, moment pregatit de actorul Claudiu Pintican. Cu ocazia zilelor scolii am initiat colaborarea cu domnul Pintican, colaborare care ne-am dori sa o continuam. Vor recita elevii: Tamas Georgiana din clasa a Vl-a A, Hies Andreea din clasa a V-a A, Pop Maria din clasa a Vlll-a B, Chereches Paul din clasa a Vl-a B si Szondi Denis din clasa a Vll-a A. In fundalul sonor veti recunoaște desigur naiul   maestrului Gherorghe Zamfir, interpretand Serenada de Schubert. 
2.    Ansamblul coral al liceului nostru ne va canta cantece din Mexic, Rusia, Franta si Romania. Corul a fost pregatit de doamna profesoara de muzica
Bolchis Liana.
3.  Prescolariii ne vor dansa un dans modern. Ei au fost pregatiti de doamna Radut Ioana. 
4.  Elevii din clasa a II -a pregatiti de doamna invatatoare Coman Maria ne vor
prezenta momentul pe care ei l-au numit La sezatoare.  
5.   Micutele Preda Larisa si Barbos Dalia din grupa pregatitoare ne vor recita
poeziile Casa noastra de Dan Faur si Darul iubirii. Ele au fost indrumate de
doamna educatoare Ratiu Marioara.

6.   Cei mai mici artisti din serbarea noastra sunt din grupa mica. Ne vor recita: Ardelean Alexia poezia Simturile, Hotea Alexandra poezia Murdarica iar Szekefy Eduard poezia Familia. Maria Noje va interpreta cantecul Maramures plai cu flori. Piticii au fost indrumati de doamnele educatoare Muresan lleana si Chereches Amalia.
 
7.   Urmatorul moment a fost pregatit de doamna invatatoare Pomian Viorica si este dedicat zilei de 1 lunie. Dana Chereches si Patricia Chira vor recita poeziile Ziua copilului si 1 lunie iar ceilalti elevi de clasa I vor canta cantecele Ziua copilului si Daca vesel se traieste, variantele in limbile romana si engleza.
8.   Urmeaza dans popular cu elevii din clasa a IV-a. Ei au fost indrumati de doamna invatatoare Bonis Eniko.
9.   Prescolarii Alexandra Cirt si David Coman vor recita poeziile Ochelarii bunicii de Otillua Cazimir si SfatuI jucariilor de Elena Farago.I-a invatat sa recite atat de frumos doamna educatoare Ratiu Marioara.
10. Urmeaza dans spaniol cu elevii claselor a Vl-a pregatiti de doamna profesoara Laura Bogdan.
11. Elevii clasei a Ill-a au pregatit alaturi de Tnvatatoarea lor, doamna Mone Otilia o dramatizare dupa Soacra cu trei nurori. Sa-i ascultam!
12. Micutii Bonis lulia, Pop Rebeca, Pop Ricardo si Boros Nicola din grupa pregatitoare vor recita poeziile Pedeapsa matei de Elena Farago, Puisorul motat si Parintii mei.
13. Urmeaza dans unguresc cu elevii claselor a Vl-a. Au fost pregatiti de doamna profesoara Bogdan Laura.
14. Dansul modem Samba florilor va fi dansat de elevii clasei a IV-a pregatiti de doamna invatatoare Bonis Eniko.
15.  Elevii clasei a Vlll-a A ne vor vor prezenta momentul Descantecul - obicei traditional romanesc. I-a indrumat in pregatirea acestui moment domnul professor Dumitru Nicolae.                                            
16.  Eleva Mihut Anca din clasa a Vll-a B ne va canta  Spusu-i-am mamii de mica. Ea este membra a ansamblului folkloric Doruletul.
17. In incheiere ii vedem din nou pe elevii claselor a Vl-a de data aceasta cu un dans romanesc si anume Brasoveanca.
Va multumim pentru rabdarea si atentia dumneavoastra!

14 mai 2010

13 mai : ZIUA EROILOR


În virtutea tradiției – s-a oficiat laic și religios comemorarea eroilor români.
Au participat la monumentul destinat eroilor în TĂUȚII - MĂGHERĂUȘ pentru manifestarea oficială (: depuneri de coroane și te-deum) - autorițăți publice locale (primăria, consiliul local, poliția), preoți, reprezentanți firme (comandant Aeroport Baia Mare, șef Ocol Silvic Tăuții-Măgherăuș), reprezentanți partide, cetățeni, cadrele didactice și elevii Școlii „Traian VUIA”.
În cartierele și localitățile aparținătoare - primăria a alocat simbolurile specifice comemorării religioase iar preoții au oficiat slujbele de pomenire conform tradiției Bisericii ortodoxe.
La Monumentul Foștilor deținuți politic - au depus coroană și au participat la slujba de pomenire delegați ai acestei Asociații (filiala Baia Mare).
S-au depus jerbe și flori la toate celelalte monumente, troițe și cruci comemorative din cartiere și localități.
Mulțumim tuturor pentru cooperare și participare.

24 februarie 2010

Xperimania - alchimie europeană!

24-02-2010
Patru ambasadori ai ştiinţei au poposit, ieri, la Şcoala cu clasele I-VIII “Traian Vuia” din Tăuţii Măgherăuş. Pe întinderea a patru workshopuri, atît elevii, cît şi profesorii au putut fi martori ai unor experimente distractive  în domeniul chimiei şi fizicii. Reamintim că şcoala este singura cîştigătoare  din România a concursului european Xperimania. Dintre cele peste 80 de şcoli din ţară  şi 432 din Europa - înscrise - şi alături de alte cinci şcoli selectate din Portugalia, Slovenia şi Marea Britanie, instituţia de învăţămînt din Tăuţii Măgherăuş a reuşit  - cu ajutorul prof. Aneta Pop şi a elevilor talentaţi  - să convingă un juriu internaţional că motivaţia lor merită răsplătită cu vizita ambasadorilor Xperimania. Proiectul este coordonat de European Schoolnet şi Asociaţia Producătorilor de Produse Petrochimice din Europa.
Ieri, de dimineaţă, cei patru oaspeţi - Ann Whent, Agueda Gras-Velazavez, Barbara Schwarzenbacher şi Lidia Mînza -  au fost primiţi de conducerea şcolii, alaiul de profesori, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, respectiv inspectorii  Maria Loghin şi Ligia Duruş, reprezentanţii autorităţilor locale, între care s-a numărat primarul Anton Ardelean, coordonatorul centrului Europe Direct Maramureş - Margareta Căpîlnean. Totodată, au venit musafiri din împrejurimi - Claudia Rusu, director la  Şcoala “Gheorghe Lazăr” din Zălau, care a venit la Tăuţii Măgherăuş în calitate de fost competitor în acest concurs. După o prezentare făcută de primar vizavi de  oraş,  comunitate şi reţeaua locală de învăţămînt, s-a dat curs unei descrieri a şcolii gazdă.  “Noi, profesorii de chimie, avem o reţea pe internet, în cadrul căreia  primim tot timpul informaţii de la Centrul Europe Direct, unde am citit de altfel şi informaţiile despre acest concurs. Şi  astfel ne-am hotărît să aplicăm. Am vorbit cu profesoara noastră de engleză. Am completat ulterior formularul de înscriere, unde a trebuit să dăm date despre şcoală, să motivăm de ce şcoala noastră ar fi aleasă în acest concurs. Deadline-ul a fost pe 15 decembrie. Am depus documentaţia necesară pe site-ul  www.xperimania.net . Iar în ianuarie am primit un mail în care am fost anunţaţi că sîntem selectaţi. Proiectul este însă mult mai mare. Din cîte am înţeles, partea de vizită face parte doar din cea de a treia etapă - Xperimania 3. Pentru noi, însă, alegerea a fost o mare surpriză. Chiar nu ne aşteptam să fim noi cei selectaţi. Este ceva benefic pentru şcoala noastră şi mai mult decît interesant, iar  workshopurile sînt ţinute în limba engleză. Mă bucur că ambasadorii au venit la şcoala noastră, mai ales că aici copiii sînt atraşi de chimie. Am avut rezultate bune la olimpiade şi concursuri de chimie. Sînt într-adevăr pasionaţi. Lucrăm chiar la revista de fizică şi chimie. Avem chiar un proiect derulat împreună cu Biblioteca Judeţeană în care scoatem chimia şi fizica din operele lui Jules Verne. Urmează, într-o ediţie viitoare a revistei şcolii, să redactăm un material amplu şi despre evenimentul de astăzi al vizitei ambasadorilor şi, bineînţeles, experienţa avută alături de ei”, a mărturisit prof. Aneta Pop, din  a cărei iniţiativă s-a pornit spre acest concurs. Din cei 140 de elevi de gimnaziu care învaţă în această şcoală, 80 de învăţăcei au fost aleşi pentru a participa la cele patru workshopuri organizate în cadrul vizitei. La unul dintre ele, au participat şi elevii care au făcut parte din echipajul maramureşean la olimpiada naţională de chimie (clasa a VIII-a), între care s-a aflat şi un elev din Tăuţii Măgherăuş. “Se urmăreşte, în principiu, creşterea interesului copiilor pentru ştiinţele acestea, care şi-au pierdut pasionaţii, mai ales la nivel european. Lucru deloc îmbucurător. În principal, s-au ales şcoli care nu au dotare pentru studiul ştiinţelor. Noi nu mergem într-o şcoală care are dotare 100% pentru experimente. Mergem unde este nevoie de un suport material. Experimentele care noi le facem nu sînt în curricula şcolară românească. Sînt experimente care se fac în Europa întru promovarea petrochimiei. Însă, anumite curricule din şcoli europene includ astfel de experimente. Cu o dotare minimală se pot face experimente frumoase. Tocmai aici stă creativitatea unui profesor. Cu multă imaginaţie, suflet şi muncă. Pentru că elevii nu vor reţine niciodată sutele de formule, ci doar chestiuni simple de care se lovesc zi de zi”, a declarat Lidia Mânză - reprezentant în România a European Schoolnet şi ambasador în acest proiect. După acest atelier, ambasadorii vor publica un raport pe site-ul Xperimania.

Maria ŞANDOR (sursă info. -”Graiul Maramuresului”)