Din iconostasul inaintea caruia si-a aplecat genunchii si pruncul Ion dupa 1914 -
preotul Miclaus Bogdan si prim-coratorul Dorin Pop, in numele comunitatii din Baita (satul natal al poetului-erou),
a onorat Casa memoriala Ion SOREANU-SIUGARIU cu o icoana si crucea incununarii tuturor sfintilor din capul iconostasului.
Deocamdata, crucea-i culcata pe ladoi, a odihna... (La asta nu m-am gandit pana acum - daca i-ar fi necesara Mantuitorului - insa pe mine m-a odihnit gandul acesta!)
Sigur, pe vremea cand Simon din Cirene il ajuta pe Iisus sa care crucea - era peste masura de grea si istovitoare pt. toate pacatele Lumii; acum insa -
cu Mantuitor cu tot, e... doar simbolul credintei: atat de putin... - doar caracter si iubire pentru semeni
ca „zis-a Domnul: Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul (Mat. 5 : 5), adică: cei ce nu se înghesuie în primele rânduri, cei dintâi vor ajunge; şi cei ce nu se întrec pentru bogăţie, şi cei ce nu se lăcomesc pentru pământ, le vor dobândi.
Fraţii mei, trebuie să punem în armonie gândirea noastră cu gândirea lui Dumnezeu. Altminteri ne vom amăgi în fiecare ceas şi la fiecare pas.”
˂˂Am avut norocul în vara aceasta (Ion SIUGARIU, in 1942) să petrec câteva săptămâni în satul meu. Am cutreierat ca și altă dată în îndepărtata copilărie, pădurile și poienele munților, bucurându-mă să retrăiesc clipele frumoase de atunci. Erau aceiași munți dragi, munții lui Pitea Viteazul, haiducul cel mai de seamă al regiunii, străbătuți de aceleași urme stăbune ale neamului românesc…
Tot așa am străbătut de la un capăt la altul potecile satului. Am stat de vorbă cu foștii mei tovărăși de copilărie, ne-am uitat unul în ochii celuilalt, regăsindu-ne în aceeași așteptare. Ca și altă dată, în fiecare seară, flăcăii satului se adună în fața bisericii, glumind și vorbind despre întâmplările zilei. Ei poartă aceeași îmbrăcăminte de cânepă și de lână, ochii lor privesc cu aceeași hotărâre și cu același neastâmpăr zările. Iar fetele, ascunse după perdelele trase, murmură aceeași doină tărăgănată și jalnică, crescând în suflet aceeași dragoste și același dor.
Răsfirate pe culmile verzi, casele țuguiate ale satului meu de munte se odihnesc în aceeași împăcare, neturburată de întâmplări trecătoare.
Toate mi s-au părut că sunt așa ca întotdeauna, că nimic nu s-a schimbat în caracterul și înfățișarea lor străbună˃˃ pana acum:
preotul Miclaus Bogdan si prim-coratorul Dorin Pop, in numele comunitatii din Baita (satul natal al poetului-erou),
a onorat Casa memoriala Ion SOREANU-SIUGARIU cu o icoana si crucea incununarii tuturor sfintilor din capul iconostasului.
Deocamdata, crucea-i culcata pe ladoi, a odihna... (La asta nu m-am gandit pana acum - daca i-ar fi necesara Mantuitorului - insa pe mine m-a odihnit gandul acesta!)
Sigur, pe vremea cand Simon din Cirene il ajuta pe Iisus sa care crucea - era peste masura de grea si istovitoare pt. toate pacatele Lumii; acum insa -
cu Mantuitor cu tot, e... doar simbolul credintei: atat de putin... - doar caracter si iubire pentru semeni
ca „zis-a Domnul: Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul (Mat. 5 : 5), adică: cei ce nu se înghesuie în primele rânduri, cei dintâi vor ajunge; şi cei ce nu se întrec pentru bogăţie, şi cei ce nu se lăcomesc pentru pământ, le vor dobândi.
Fraţii mei, trebuie să punem în armonie gândirea noastră cu gândirea lui Dumnezeu. Altminteri ne vom amăgi în fiecare ceas şi la fiecare pas.”
˂˂Am avut norocul în vara aceasta (Ion SIUGARIU, in 1942) să petrec câteva săptămâni în satul meu. Am cutreierat ca și altă dată în îndepărtata copilărie, pădurile și poienele munților, bucurându-mă să retrăiesc clipele frumoase de atunci. Erau aceiași munți dragi, munții lui Pitea Viteazul, haiducul cel mai de seamă al regiunii, străbătuți de aceleași urme stăbune ale neamului românesc…
Tot așa am străbătut de la un capăt la altul potecile satului. Am stat de vorbă cu foștii mei tovărăși de copilărie, ne-am uitat unul în ochii celuilalt, regăsindu-ne în aceeași așteptare. Ca și altă dată, în fiecare seară, flăcăii satului se adună în fața bisericii, glumind și vorbind despre întâmplările zilei. Ei poartă aceeași îmbrăcăminte de cânepă și de lână, ochii lor privesc cu aceeași hotărâre și cu același neastâmpăr zările. Iar fetele, ascunse după perdelele trase, murmură aceeași doină tărăgănată și jalnică, crescând în suflet aceeași dragoste și același dor.
Răsfirate pe culmile verzi, casele țuguiate ale satului meu de munte se odihnesc în aceeași împăcare, neturburată de întâmplări trecătoare.
Toate mi s-au părut că sunt așa ca întotdeauna, că nimic nu s-a schimbat în caracterul și înfățișarea lor străbună˃˃ pana acum:
