Poetul-erou Ion SIUGARIU - elogiat in presa slovaca („Ziarul National Slovac” / 30 mai 2015)

Expeditor… Ce înseamnă stânga ? Ce fac ceilalţi ?
(articol publicat dec. 2003)

Ce înseamnă stânga?! – salarii „bugetare”, tichete de masă, sindicate, concedii (de odihnă, de tratament şi medicale), instituţii publice etc.
Cei „drepţi” şi mai „revoluţionari” şi-au însuşit reforma: disponibilizare, şomaj, ajutor social; cei mai mulţi dintre aceştia au picat în cursa „oportunităţilor de afaceri”: toate iniţiativele s-au dovedit a fi private... exact de capitalism – taxate şi suprataxate funcţie de interesul statului.
Revenind la funcţionari şi nu numai – serviciile rutinate sau deserviciile (prin indiferenţa mecanică, sfidarea, aroganţa şi ignoranţa) pe care ţi le oferă, au o valoare simbolică care ar trebui să se reflecte fidel în salariul minim garantat şi deloc obligatoriu. Pentru stânga valorile sunt însă invers proporţionale. În opţiunea dreptei, ideal ar fi să se ia in considerare raportul eficacitate / recompensă căci indispensabil – adică de neînlocuit – nimeni nu este. Si-apoi pentru randament minim şi productivitate nulă, un salar minim pe economie garantat ar fi onorabil. Şi suficient. În caz de nevoi suplimentare – perspectiva privată, iniţiativa personală, riscul asumat etc.
Este un paradox că dreapta a deschis perspectivă grevelor... la stat - stat care în continuare, induce frica de capitalism dar care stâng fiind, valorifică toate pârghiile dreptei – prin reprezentanţi. Şi intervine în bugetul tău – privat! – să se întreţină. Doar din teorie mai face parte pretenţia că „sărăcia poate fi un bun comun, al tuturor” căci cei care-o distribuie la nesfârşit sunt bogaţi şi sunt capitalişti – pentru sine.
Stânga este feminină şi are slăbiciuni; dreapta – aşijderea, după revoluţie: a promovat mai mult principiile decât şi le-a însuşit. Dovadă şi migraţia de la un partid la altul – funcţie de oportunităţi a unor politicieni.
În capitalism este motivat sindicatul ca moderator între Angajat şi Patronat tocmai să nu se probeze „exploatarea omului de către om”. Din principiu, sindicatul apără angajatul faţă cu angajatorul – dar cum să-l apere pe bugetar de el însuşi, pe stat de sine însuşi...? Pe cine de cine să apere când nici unul nici altul nu este investitor, proprietar? Se apără unii pe alţii dar mai ales – se apără de ceilalţi, ceilalţi care, fără sporuri şi coeficienţi, fără sindicat şi greve, se „bucură” de salar minim pe economie şi cotizează cu patroni cu tot... La stat! La stat-ul altora.
Părerea mea este că am avut de patrusprezece ani încoace stângi îndreptaţi (asta ca să pozeze în „reformaţi” apţi adică potriviţi, şi „contestatori” clasici ai regimului precedent adică motivaţi) şi drepţi strâmbi. De aceea politica la noi procedează prin învăluire: amalgamare şi derută.
Un drept de ici, un stîng de colo...: sumă nulă!
Sigur, comunităţile restrânse, cum este a noastră, la vremea potrivită vor opta în continuare mai mult pentru oameni decât pentru partide – şi este firesc dacă rămân „neprincipiale”: stânga promite democraţie iar dreapta adoptă socialul...
***
Unde o duc muncitorii mai bine, în Albania ori în S.U.A.? În România – cei care o duc!
Dar nici ceilalţi nu mor cu social-democraţia!
Atâta bun-simţ mai avem să nu ne facem un titlu de glorie din uciderea lui Ceauşescu – dar nici nu-l regretăm. Suntem duplicitari? Peste măsură; Ceauşescu ne-a folosit până-ntr-un loc şi anume ne-a fost o pârghie pentru servici la stat. Că ne-a deposedat de proprietăţi, a fost cam rău dar au venit alţii să ne repună în drepturi şi bine au făcut. Serviciul la stat sau statul la servici (după caz) – este şi acesta necesar. Aşadar, pârghia socialistă este indispensabilă. Dar şi capitalişti vrem să fim: negustori şi proprietari; beneficiari ai diverselor servicii (oferte) intrate în competiţie.
Subiectele acestea mi-au fost sugerate. Le-am generalizat pentru că, cetăţenii, deşi exemplifică prin cazuri concrete, refuză (sub)scrierea nominală. De accea avem atâtea surprize în campaniile electorale, la referendumuri – acolo unde cetăţenii se pot manifesta şi sincer şi discret: penalizează. Şi nu dau explicaţii! Şi nu-i ştie nimeni! Aceste informaţii, şi următoarele, cei investiţi cu putere de decizie, sper să le găsească... dublu rafinate!
De asemenea, mai circulă vorba:
despre cine plăteşte şi cine nu – taxa de drum,
despre cine plăteşte şi cine nu – taxa de salubrizare (firme care plătesc diferenţiat – „preferenţial” – nejustificat),
despre consilieri convertiţi la P.S.D. (:”ar trebui o lege care să-l oblige pe cel ales faţă de partidul care l-a propulsat; în toate guvernările noastre a existat un partid la modă care a făcut paradă cu deghizaţi”),
despre ce fac sau nu („de mântuială”) – beneficiarii de ajutor social,
despre funcţionari flegmatici,
despre alţi funcţionari – protectori: cum altfel se explică „consecvenţa” celor foarte mulţi care nu plătesc salubrizarea şi nu au plătit-o niciodată (în trei ani nu au avut relaţii cu Primăria?)? Ar fi bine să aflăm dacă este o dublă strategie, adică: cei care plătesc ridicarea gunoiului menajer – să înţeleagă în continuare şi să susţină (inclusiv financiar!) necesitatea acestei măsuri administrative iar pe de altă parte, cei care nu plătesc – să fie recunoscători, la timpul potrivit, pentru facilitatea creată! O minoritate suportă să fie administrată între două campanii; majoritatea v-a alege în continuare... să nu plătească!
Am pus pe seama funcţionarilor. Corect? Suficient?
Unde este Conspiraţie este Transpiraţie! Soluţia? Să fie Inspiraţie... transparentă şi Publicitate.
Nostalgia, taina, secretul nu sunt altceva decât complicităţi. Dacă nu eşti „vinovat”, eliberează-te. Cum? Aşa: pune totul în discuţie, orice – fără a avea rezerva (frica) epocii depăşite. Poţi vorbi de Ceauşescu dacă asta gândeşti. Memoriile pot fi contemporane – nu trebuie să treacă 50 de ani după reabilitarea lui Antonescu ca să-i vină rândul celuilalt. Şi orice părere poate fi publică. Socotită evidentă, orice problemă (su)pusă, capătă corespondent. Acesta poate fi, in cel mai rău caz, indirect dar niciodată inexistent, niciodată subestimat absolut. Subconştientul fiecărei autorităţi publice dictează concluzii funcţie de informaţiile însuşite. Şi funcţie de atitudine – dar noi cum noi nu avem, ori suntem duplicitari...
Angela MICLEA

Expeditor… 1989 ±
Comunicarea subversivă si comunicarea directă.
Dialogul - comunicare virtuală
(articol publicat sept. 2003)

De când mă ştiu, am căutat posibilităţi de contracomunicare. De ce? Pentru că, peste tot pe unde mi-a fost dat să trec,mi se comunica. Suficient de impersonal (elevii noştri, studenţii noştri, angajaţii noştri. Poporul român…) – si nu de puţine ori, indirect: semnam convocatoare, luam la cunoştinţă etc. Deci, de multe ori la persoana a 3-a si nu de puţine ori oficial! Puţini au recunoscut şi nici astăzi nu sunt mulţi care să recunoască receptorii altfel decât la persoana a 3-a, ceea ce, fireşte, nu presupune nici replică nici dialog. Şi cum spuneam, m-am hotărât să contracomunic; fără să vreau, m-am situat în afara “legii” pe de o parte a acelora care necontenit comunicau iar pe de altă parte, şi a acelora care acceptau comunicarea ca unidirecţionată–adică totdeauna înspre ei. Apoi am devenit cea mai consecventă nonconformistă, ulterior răzvrătită – proporţional cu îngrădirile la care am fost supusă. Am început să scriu: mai întâi subversiv apoi pe faţă; mai scriu încă…Nu m-am eliberat? Nu – dar mă manifest liber!
“Toţi par să ştie cum s-au petrecut întâmplările din decembrie ’89.Nimeni n-are nici o îndoială atunci când afirmă cu tărie varianta sa de scenariu… Resemnat, mai încerci la rândul tău să pui cap la cap tot ce-ai aflat din ziare, de la radio, de la televizor, din diverse situaţii, din cărţi, încercând o altă explicaţie a faptelor.Dar te laşi păgubaş când îţi apare în minte imaginea unui bătrân păpuşar trăgând sforile...”(George Arion)
Te laşi păgubaş când îţi apare în minte imaginea...- şi cât de păgubit te regăseşti după fiecare exerciţiu! Una,două,trei sau mai multe – umbrele se succed, se depăşesc, se întrec în a ne mânui. Sigur, nu suntem contemporani doar cu umbrele .Unu,doi,trei sau mai mulţi – dar unde sunt bătrânii sforari? Se joacă cu copiii noştri: îi răsfaţă; le pregătesc masa şi temele suplimentare...
Nouă ni se comunică în continuare şi în continuare – noi nu avem cu cine comunica. Deopotrivă în discursurile oficiale şi în mass-media ne regăsim (dacă ne regăsim!) în sintagmele „Poporul român”(el) respectiv „Cititorii noştri”(ei,alţii).Dar cei care cuvântă,cine sunt? Din păcate poporul român îşi acceptă literalmente neutralitatea pe care presa (de când şi-a însuşit puterea a4-a) i-a indus-o prin (ne)apelarea, (ne)accesarea acestuia decât la persoana a 3-a. Si-apoi, cum pot comunica (căci asta pretind fiecare că fac!) cu cineva, adica cu noi despre care sau pentru care...vorbesc?! Cum pot comunica cu cineva pe care-l evocă - de exemplu? Iată culmea retoricii: emiţător (furnizor) multiplu pentru receptor nul (anulat). Deci: unii vorbesc, alţii scriu, iar noi citim ce scriu aceştia despre ce spun ceilalţi, pentru popor. Chiar, cine este poporul? Puterea a5-a este ocupată? Haideţi să comunicăm. Virtual. Să exersăm corespondenţa – cea mai bună metodă să ne (re)activăm, cea mai bună metodă să ne (re)găsim... cu prietenie Angela Miclea