Cel mai mare număr de spectatori la un concert din România l-au adunat
Michael Jackson şi Madonna (câte 70.000). Mult sub recordul de 100.000
de oameni, câţi s-au adunat în 1 Decembrie 1918, pe Câmpul lui Horea
(azi, Câmpia Libertăţii) de la Alba Iulia. Nu se dădeau gratis cârnaţi,
fasole cu ciolan, vouchere sau premii prin tragere la sorţi şi nu
concerta niciuna dintre vedetele vremii. Cântau însă cei adunaţi acolo.
Cântau cu patimă două mari şlagăre ale românimii: „Deşteaptă-te, române”
şi „Pe-al nostru steag e scris unire”.
100.000 de oameni vroiau să vadă
cu ochii lor cum se pune „piatra fundamentală a fericirii neamului
românesc” – după cum s-a exprimat Gheorghe Pop de Băseşti, în
deschiderea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia (1228 de delegaţi
de drept sau aleşi). Să-l vadă şi să-l audă pe Vasile Goldiş citind
„hotărârea de unire”: „Adunarea naţională a tuturor Românilor din
Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor
îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 Noiemvrie (1 Decemvrie) 1918
decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de
dânşii cu România”. Să afle din gura lui Gheorghe Pop de Băseşti că
„Adunarea naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile
ungurene a primit rezoluţiunea prezentată de Vasile Goldiş în
întregimea ei şi astfel unirea acestor provincii româneşti cu ţara mamă
este pentru toate veacurile decisă”.
Mă rog, alte vremuri, alte vedete. Autentice.
Scurt remember
● 2 decembrie: Gheorghe Pop de Băseşti e ales preşedinte al
Marelui Sfat Naţional, iar Iuliu Maniu preşedinte al Comitetului Dirigent
(guvernul provizoriu din care făcea parte şi Vasile Lucaciu)
● 13 decembrie, ora
5.30: Delegaţia Consiliului Dirigent soseşte în Gara de Nord, fiind întâmpinată
de tot guvernul
● 14 decembrie: Delegaţia e primită de regele Ferdinand
● 24
decembrie: Regele Ferdinand emite decretul de unire a Transilvaniei cu România
● 10 ianuarie 1920: Camera şi Senatul ratifică marea unire.
În 1919, saşii,
evreii şi şvabii recunosc unirea. Iar radicalul om politic maghiar, Jaszi
Oszkar, îndeamnă populaţia maghiară „să se încadreze în noul stat din toate
punctele de vedere”.
La 10 august 1919, şvabii îşi exprimă dorinţa ca Banatul
să fie alipit României. Tot atunci, la Timişoara se adună 40.000 de bănăţeni
care nu au putut participa la Alba Iulia. Nu pentru Phoenix sau muzică
bănăţeană, ci pentru a ratifica, entuziaşti, decizia de unire.
Rememorând
vremurile marii uniri, nu poţi să nu constaţi câteva lucruri evidente:
că
masele (societatea civilă, cum s-ar spune azi) nu erau deloc amorţite;
în loc
să se plângă pe la colţuri, se implicau. Erau active şi fiindcă le mobilizau
elitele româneşti, care erau cu adevărat elite şi se implicau. Iar politicienii
aveau clasă şi urmăreau interesul naţional.
Şi peste toate, era foarte puternică
mândria de a fi român! La fel ca dragostea pentru simbolurile naţionale.
„Podoaba cea mai de preţ era pădurea de steaguri ce fâlfâiau la fereastră” –
scria „Sfatul” din Sighet, în decembrie 1918.
O dragoste respectuoasă, căci
românii nu au pus niciodată drapelul naţional pe costume de baie, cum fac
americanii. Eventual îl pun la porţi de Ziua Naţională, cum se întâmplă mai ales
în Ardeal. Dar şi la românii din diaspora, pentru care drapelul înseamnă mai
mult decât biscuiţii „Eugenia”, ciocolata cu rom şi apa minerală Borsec. Şi care
se bucură de 1 Decembrie, chiar dacă nu au zi liberă.
Sunt sentimente şi
bucurii pe care trebuie să le readucem la intensitatea de atunci. Şi să nu mai
tratăm Ziua Naţională doar ca pe o zi liberă, ci să ne bucurăm de ea. O zi de
bucurie, după care să ne întoarcem la treburile curente. O zi de bucurie, după
care
să avem iar curajul să gândim, să acţionăm, să fim atenţi cu destinul
ţării, cu cei pe mâna cărora l-am dat. Să nu-i dezamăgim pe cei care au făcut
România Mare, să fim „un popor mare, înaintea căruia să fie deschise toate căile
ce duc spre progres şi fericire” – cum scria presa vremii. O fi sunând a slogan,
dar conţine mult adevăr:
chiar depinde de noi.
E 1 Decembrie. „Fii tare, neam
românesc, în credinţa ta […] Amin şi Doamne ajută” (aşa se încheia convocarea
Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, publicată în „Telegraful român”,
ediţia din 20 noiembrie 1918).
E 1 Decembrie. Fii mândru că eşti român. La
mulţi ani!
E 1 Decembrie. Deşteaptă-te, române!
SURSA text: Ananei GAGNIUC -
http://maramures.transilvania-tv.ro/e-1-decembrie-desteapta-te-romane/73435
- 1 Decembrie 2018 -
