24 februarie 2010

Xperimania - alchimie europeană!

24-02-2010
Patru ambasadori ai ştiinţei au poposit, ieri, la Şcoala cu clasele I-VIII “Traian Vuia” din Tăuţii Măgherăuş. Pe întinderea a patru workshopuri, atît elevii, cît şi profesorii au putut fi martori ai unor experimente distractive  în domeniul chimiei şi fizicii. Reamintim că şcoala este singura cîştigătoare  din România a concursului european Xperimania. Dintre cele peste 80 de şcoli din ţară  şi 432 din Europa - înscrise - şi alături de alte cinci şcoli selectate din Portugalia, Slovenia şi Marea Britanie, instituţia de învăţămînt din Tăuţii Măgherăuş a reuşit  - cu ajutorul prof. Aneta Pop şi a elevilor talentaţi  - să convingă un juriu internaţional că motivaţia lor merită răsplătită cu vizita ambasadorilor Xperimania. Proiectul este coordonat de European Schoolnet şi Asociaţia Producătorilor de Produse Petrochimice din Europa.
Ieri, de dimineaţă, cei patru oaspeţi - Ann Whent, Agueda Gras-Velazavez, Barbara Schwarzenbacher şi Lidia Mînza -  au fost primiţi de conducerea şcolii, alaiul de profesori, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, respectiv inspectorii  Maria Loghin şi Ligia Duruş, reprezentanţii autorităţilor locale, între care s-a numărat primarul Anton Ardelean, coordonatorul centrului Europe Direct Maramureş - Margareta Căpîlnean. Totodată, au venit musafiri din împrejurimi - Claudia Rusu, director la  Şcoala “Gheorghe Lazăr” din Zălau, care a venit la Tăuţii Măgherăuş în calitate de fost competitor în acest concurs. După o prezentare făcută de primar vizavi de  oraş,  comunitate şi reţeaua locală de învăţămînt, s-a dat curs unei descrieri a şcolii gazdă.  “Noi, profesorii de chimie, avem o reţea pe internet, în cadrul căreia  primim tot timpul informaţii de la Centrul Europe Direct, unde am citit de altfel şi informaţiile despre acest concurs. Şi  astfel ne-am hotărît să aplicăm. Am vorbit cu profesoara noastră de engleză. Am completat ulterior formularul de înscriere, unde a trebuit să dăm date despre şcoală, să motivăm de ce şcoala noastră ar fi aleasă în acest concurs. Deadline-ul a fost pe 15 decembrie. Am depus documentaţia necesară pe site-ul  www.xperimania.net . Iar în ianuarie am primit un mail în care am fost anunţaţi că sîntem selectaţi. Proiectul este însă mult mai mare. Din cîte am înţeles, partea de vizită face parte doar din cea de a treia etapă - Xperimania 3. Pentru noi, însă, alegerea a fost o mare surpriză. Chiar nu ne aşteptam să fim noi cei selectaţi. Este ceva benefic pentru şcoala noastră şi mai mult decît interesant, iar  workshopurile sînt ţinute în limba engleză. Mă bucur că ambasadorii au venit la şcoala noastră, mai ales că aici copiii sînt atraşi de chimie. Am avut rezultate bune la olimpiade şi concursuri de chimie. Sînt într-adevăr pasionaţi. Lucrăm chiar la revista de fizică şi chimie. Avem chiar un proiect derulat împreună cu Biblioteca Judeţeană în care scoatem chimia şi fizica din operele lui Jules Verne. Urmează, într-o ediţie viitoare a revistei şcolii, să redactăm un material amplu şi despre evenimentul de astăzi al vizitei ambasadorilor şi, bineînţeles, experienţa avută alături de ei”, a mărturisit prof. Aneta Pop, din  a cărei iniţiativă s-a pornit spre acest concurs. Din cei 140 de elevi de gimnaziu care învaţă în această şcoală, 80 de învăţăcei au fost aleşi pentru a participa la cele patru workshopuri organizate în cadrul vizitei. La unul dintre ele, au participat şi elevii care au făcut parte din echipajul maramureşean la olimpiada naţională de chimie (clasa a VIII-a), între care s-a aflat şi un elev din Tăuţii Măgherăuş. “Se urmăreşte, în principiu, creşterea interesului copiilor pentru ştiinţele acestea, care şi-au pierdut pasionaţii, mai ales la nivel european. Lucru deloc îmbucurător. În principal, s-au ales şcoli care nu au dotare pentru studiul ştiinţelor. Noi nu mergem într-o şcoală care are dotare 100% pentru experimente. Mergem unde este nevoie de un suport material. Experimentele care noi le facem nu sînt în curricula şcolară românească. Sînt experimente care se fac în Europa întru promovarea petrochimiei. Însă, anumite curricule din şcoli europene includ astfel de experimente. Cu o dotare minimală se pot face experimente frumoase. Tocmai aici stă creativitatea unui profesor. Cu multă imaginaţie, suflet şi muncă. Pentru că elevii nu vor reţine niciodată sutele de formule, ci doar chestiuni simple de care se lovesc zi de zi”, a declarat Lidia Mânză - reprezentant în România a European Schoolnet şi ambasador în acest proiect. După acest atelier, ambasadorii vor publica un raport pe site-ul Xperimania.

Maria ŞANDOR (sursă info. -”Graiul Maramuresului”)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

APRECIEZ BUNA INTENȚIE!
NOTĂ: dacă nu aveți cont GOOGLE puteți lăsa un ”Comentariu” pentru oricare postare din Blog - alegând mai jos opțiunea ”Anonim” și declinându-vă identitatea sau aplicând e-mail-ul Dvs. imediat în continuarea mesajului creat... Cu încredere! S-AUZIM NUMAI DE BINE - CÂT MAI CURÂND! Cu prietenie A.M.