SURSA: Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru publicul românesc, "Europa Libera" însemna doar emisiunile difuzate de acest post de radio în limba româna si urmarite zilnic, în ascuns, de mii de cetateni ai tarii noastre pe vremea dictaturii comuniste. In realitate, postul "Free Europe" ("Europa Libera") era compus din tot atâtea "departamente" nationale câte "democratii populare" existau în spatele Cortinei de Fier: ceh, slovac, polonez, bulgar, maghiar. Cele trei tari baltice erau de asemenea reprezentate în cladirea "Europei Libere", de la München. Republicile sovietice - rusa, ucraineana, armeana, georgiana, azerbaidjeana, cele patru republici musulmane din Asia Centrala - functionau fiecare cu câte un departament, apartinând însa postului "Radio Libertatea", instalat în acelasi loc. Din 1950 pâna în vara anului 1995, "Europa Libera" si-a avut sediul în Germania. Dupa acea data, s-a transferat la Praga, cu efective foarte reduse.
Peste Cortina de FierFolosind sute de redactori, de tehnicieni, de corespondenti, "Europa Libera" a fost un moment al razboiului rece, adevarat Turn al lui Babel, cu directie americana, personal administrativ si tehnic american si german, precum si ziaristi si redactori englezi, germani, americani si, mai ales, originari din toate tarile spre care erau îndretate zilnic emisiunile ascultate clandestin de milioane de oameni. "Europa Libera" si Radio "Libertatea", înzestrate cu un enorm buget de functionare, devenisera subiectul de ura si de îngrijorare al nomenclaturilor comuniste si dictatorilor "rosii", care calificau aceste posturi drept "cuiburi de tradatori si spioni".Posturile de radio de la München erau cu atât mai suparatoare pentru calauzele gândirii tarilor din Est cu cât Marx si Lenin, care au crezut ca prevazusera totul, nu îsi închipuisera ca razboiul undelor nu putea fi oprit de sârma ghimpata sau de mitralierele de pe zidul Berlinului. Si pentru ca programele celor doua posturi de radio reprezentau o provocare zilnica îndreptata împotriva monopolului partidului unic asupra functionarii gândirii cetatenilor, "genialii" conducatori ai partidelor comuniste nu au precupetit nimic pentru a reduce la tacere vocile care dezvaluiau popoarelor din tarile aservite colonialismului sovietic un alt adevar decât cel impus de "cei mai buni fii ai poporului". S-au folosit întepaturile umbrelelor otravite aplicate ziaristilor bulgari emigranti la Londra, actiunile de "pedepsire" contra Monicai Lovinescu (la Paris) si altor colaboratori ai departamentului românesc, bomba aruncata în interiorul departamentului ceh (la sediul "Europei Libere" din München), coletele capcana, masurile de intimidare împotriva familiilor ramase în atra ale salariatilor "Europei Libere", în sfârsit înfiltrarile de agenti si alte actiuni a caror executie era uneori încredintata de Moscova oamenilor celebrului terorist international, Carlos.Finantate si dirijate în mod atât de eficace de puterea care avea sa iasa învingatoare din razboiul rece, aceste doua posturi de radio au sapat din exterior cel mai formidabil dintre cele doua sisteme totalitare care au marcat secolul nostru."Europa Libera" - si de câte ori voi cita acest nume ma refer mplicit si la celalalt post de radio american, Radio "Libertatea" care functiona, asa cum am spus, în aceeasi cladire din München - a fost un produs direct al razboiului rece si rolul ei a durat cât a durat acesta, pâna la prabusirea imperiului sovietic.In 1950, autoritatile zonei de ocupatie americana din Germania au decis crearea unui post de radio destinat informarii popoarelor din Europa Centrala si de Est. Hotarârea a fost luata dupa ce Washingtonul constatase ca instaurearea totalitarismului comunist din tarile din acea regiune reprezenta o încalcare a acordurilor încheiate de învingatorii nazismului. El însemna de asemenea o amenintare militara si ideologica îndreptata împotriva lumii occidentale, precum si impunerea unui formidabil sistem de aservire si de cenzura a popoarelor, "recompensate" astfel pentru "eliberarea" lor de catre Armata Rosie.Riposta Occidentului - condusa de statele Unite ale Americii - la aceasta stare de lucruri a avut mai multe fatete: pe plan militar: Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord; pe plan economic: Planul Marshall; iar pe plan ideologic si cultural: posturile de radio de la München, "Europa Libera" si Radio "Libertatea".Un binemeritat renumeDepartamentul românesc, compus din vreo 40 de redactori, crainici, tehnicieni si un contabil, functiona sub conducerea unui director, raspunzator fata de autoritatile americane de buna desfasurare a activitatii si de calitatea programelor. Printre numele directorilor care s-au succedat vreme de patru decenii în fruntea departamentului românesc de la Müncen, trebuie mentionate în mod deosebit acele ale lui Carol Davila, Ghita Ionescu, Noel Bernard si Vlad Georgescu. Ascultatorii din România îsi aduc bine aminte de numele redactorilor care au asigurat neobositi, cu pricepere si deseori cu avânt programele de actualitate politica româneasca în ultima faza a existentei "Europei Libere" la München: Serban Orescu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, Mircea Iorgulescu si Gelu Ionescu.Pe lânga programele politice, erau difuzate si programele de stiri externe, emisiunile religioase, culturale, stiintifice, sportive, de istorie si, mai rar, cronicile muzicale, artistice, si chiar filatelice, fiecare sub raspunderea unui redactor al departamentului, care utiliza si numeroase contributii ale colaboratorilor externi. De mare si binemeritat renume s-au bucurat ani de zile cronicile literare trimise de la Paris de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca.Informatiile din România erau obtinute, fara riscuri, e drept, chiar de la cetatenii din tarile comuniste, si, mai ales, din presa româneasca ce sosea regulat prin abonament, inclusiv din presa specializata, de difuzare restrânsa, cum erau publicatiile medicale sau stiintifice si, asa cum o face orice buna agentie de presa, din ziarele altor tari atunci când se întâmpla, de exemplu, ca un gazetar sovietic, un ziarist sovietic, un turist francez, un medic suedez etc, sa îsi publice impresiile dupa o calatorie în România sau prin orice alta tara a lagarului socialist. Alt tip de informatii mai erau înregistrate - în acest caz cu mare bagare de seama, pentru ca nu se stia niciodata cu cineaveai de-a face cu adevarat, poate chiar cu un agent provocator - din indiscretiile unor functionari ai regimului trimisi în deplasare în Occident. Daca se admitea, pâna la un anumit punct, tonul polemic, si în orice caz nu din partea redactorilor recent angajati, se evitau cu grija senzationalul, comentariile semidocte sau xenofobe, precum si interpretarile jignitoare la adresa vreunei religii sau a personalitatilor politice despre ale caror pareri se vorbea în emisiunile politice. Stirile cu caracter neobisnuit, surprinzator, erau verificate cu grija si se renunta la difuzarea lor daca nu prezentau garantia a cel putin doua surse serioase.Nivelul de cultura generala, constiinta profesionala, cunoasterea a cel putin o limba straina modul de exprimare corect, constituiau tot atâtea conditii indispensabile acelei activitati ziaristice care a asigurat, printre altele, reputatia de prima mâna a "Europei Libere" (si tot atâtea conditii, ne permitem sa adaugam, crunt ignorate astazi de o mare parte a lumii ziaristice din România postcomunista). Ceea ce nu înseamna ca nu au scapat uneori figuri de stil de felul "începem programul cu un intermezzo de la Timisoara", sau "echipa de fotbal a Cetatii Eterne". Autorii unor asemenea perle au ramas multa vreme celebri printre noi.Celalalt publicAsa cum, pe de o parte, istoria oficiala propovaduita în România sub directivele P.C.R. si, de alta parte, istoria neoficiala prezentata de postul de radio "Europa Libera" ne apar astazi ca doua fete deosebite ale Istoriei, întruchipând versiuni opuse ale aceluiasi subiect prezentat în mod diferit aceleiasi populatii, tot asa, în interiorul chiar al cladirii "Europei Libere" de la München erau redactate zilnic doua versiuni ale istoriei lumii comuniste, versiuni de data aceasta identice prin conceptia si cadrul lor, dar si ele destinate unui public diferit. Una, în orice caz cea mai cunoscuta, si oricum singura ajunsa la publicul românesc, a fost si mai este si azi versiunea orala a programelor radiofonice, difuzata pe calea aerului si ascultata zilnic, odinioara, în zeci de mii de camine. A mai existat însa si o alta versiune, scrisa, ce se concepea la "Europa Libera". Fata de "verba volant" a emisiunilor radio, ea a fost "scripta manent", cronica saptamânala a framântatei si violentei istorii a fostelor democratii populare.Intr-adevar, cladirea din München a posturilor "Europa Libera" si Radio "Libertatea" adapostea si un mare Institut de cercetari, cu o directie generala independenta de cea a posturilor de radio, împartit, ca si acestea, pe departamente nationale. Aici exista însa o singura limba de lucru, engleza, în care toti redactorii departamentului national respectiv trebuia sa contribuie cu textele lor, produs final al consultarii unei voluminoase documentatii în mai multe limbi. Directorul General al Institutului de Cercetari, "Research-ul", era, când am sosit eu acolo în 1986, distinsul politolog britanic, George Urban, decedat în 1997. Revista saptamânala publicata de Institut - în limba engleza, cum am spus - East European Research Bulletin, continea de regula câte un articol consacrat unei teme de actualitate pentru fiecare din tarile de dupa Cortina de Fier: politica, economie, diplomatie, foarte rar istorie, în afara de cazul analizei unor texte sau discursuri oficiale continând flagrante deformari ale trecutului. Aici am lucrat eu în cea mai mare parte a anilor în care am trait la München, împreuna cu colegii Crisula Stefanescu, Dan Ionescu, Michael Shafir si vlad Socor, am asigurat redactarea textelor publicatiei amintite, precum si, în acest caz prin alternanta lunara a fiecaruia dintre noi, a rubricii "Romania", integrata între republica poloneza si cea rusa, pe trei pagini duble.Exista si un buletin informativ, cotidian, denumit Daily Report, tiparit pe doua coloane si pe hârtie verzuie, si care continea trei articole a câte 30-35 cuvinte fiecare, pentru fiecare dintre tarile compunând ansamblul lumii comuniste. Un buletin deci care reunea contributiile atât ale cercetatorilor Institutului de cercetari de la "Europa Libera", cât si ale celor de la Radio "Libertatea".Buletinul saptamânal al Institutului de Cercetari si foile verzi ale Raportului zilnic, urmele scrise ale "Europei Libere", redactate în limba engleza, erau adresate prin abonament unui alt public, bineînteles, decât acel compus din masele de ascultatori anonimi ai postului de radio. Ele erau destinate acelor functionari de la Departamentul de Stat din Washington care se ocupau de lumea comunista, acelor institute, universitati si biblioteci americane sau europene specializate în studiul lumii comuniste si ambasadelor occidentale din capitalele tarilor comuniste. Influenta acestui material scris a fost considerabila, desigur nu în sensul subminarii regimurilor totalitare, ci în acel al informarii factorilor de decizie, mai ales americani.Aceasta scurta prezentare a uneia din institutiile de capetenie ale razboiului rece care a dus la prabusirea comunismului în Europa nu trebuie sa ne faca sa uitam ca au mai existat concomitent si alte posturi de radio asemanatoare, chiar daca impactul lor nu a fost de aceeasi magnitudine. Scriind aceasta ma gândesc în primul rând la BBC, de la Londra.
Pentru publicul românesc, "Europa Libera" însemna doar emisiunile difuzate de acest post de radio în limba româna si urmarite zilnic, în ascuns, de mii de cetateni ai tarii noastre pe vremea dictaturii comuniste. In realitate, postul "Free Europe" ("Europa Libera") era compus din tot atâtea "departamente" nationale câte "democratii populare" existau în spatele Cortinei de Fier: ceh, slovac, polonez, bulgar, maghiar. Cele trei tari baltice erau de asemenea reprezentate în cladirea "Europei Libere", de la München. Republicile sovietice - rusa, ucraineana, armeana, georgiana, azerbaidjeana, cele patru republici musulmane din Asia Centrala - functionau fiecare cu câte un departament, apartinând însa postului "Radio Libertatea", instalat în acelasi loc. Din 1950 pâna în vara anului 1995, "Europa Libera" si-a avut sediul în Germania. Dupa acea data, s-a transferat la Praga, cu efective foarte reduse.
Peste Cortina de FierFolosind sute de redactori, de tehnicieni, de corespondenti, "Europa Libera" a fost un moment al razboiului rece, adevarat Turn al lui Babel, cu directie americana, personal administrativ si tehnic american si german, precum si ziaristi si redactori englezi, germani, americani si, mai ales, originari din toate tarile spre care erau îndretate zilnic emisiunile ascultate clandestin de milioane de oameni. "Europa Libera" si Radio "Libertatea", înzestrate cu un enorm buget de functionare, devenisera subiectul de ura si de îngrijorare al nomenclaturilor comuniste si dictatorilor "rosii", care calificau aceste posturi drept "cuiburi de tradatori si spioni".Posturile de radio de la München erau cu atât mai suparatoare pentru calauzele gândirii tarilor din Est cu cât Marx si Lenin, care au crezut ca prevazusera totul, nu îsi închipuisera ca razboiul undelor nu putea fi oprit de sârma ghimpata sau de mitralierele de pe zidul Berlinului. Si pentru ca programele celor doua posturi de radio reprezentau o provocare zilnica îndreptata împotriva monopolului partidului unic asupra functionarii gândirii cetatenilor, "genialii" conducatori ai partidelor comuniste nu au precupetit nimic pentru a reduce la tacere vocile care dezvaluiau popoarelor din tarile aservite colonialismului sovietic un alt adevar decât cel impus de "cei mai buni fii ai poporului". S-au folosit întepaturile umbrelelor otravite aplicate ziaristilor bulgari emigranti la Londra, actiunile de "pedepsire" contra Monicai Lovinescu (la Paris) si altor colaboratori ai departamentului românesc, bomba aruncata în interiorul departamentului ceh (la sediul "Europei Libere" din München), coletele capcana, masurile de intimidare împotriva familiilor ramase în atra ale salariatilor "Europei Libere", în sfârsit înfiltrarile de agenti si alte actiuni a caror executie era uneori încredintata de Moscova oamenilor celebrului terorist international, Carlos.Finantate si dirijate în mod atât de eficace de puterea care avea sa iasa învingatoare din razboiul rece, aceste doua posturi de radio au sapat din exterior cel mai formidabil dintre cele doua sisteme totalitare care au marcat secolul nostru."Europa Libera" - si de câte ori voi cita acest nume ma refer mplicit si la celalalt post de radio american, Radio "Libertatea" care functiona, asa cum am spus, în aceeasi cladire din München - a fost un produs direct al razboiului rece si rolul ei a durat cât a durat acesta, pâna la prabusirea imperiului sovietic.In 1950, autoritatile zonei de ocupatie americana din Germania au decis crearea unui post de radio destinat informarii popoarelor din Europa Centrala si de Est. Hotarârea a fost luata dupa ce Washingtonul constatase ca instaurearea totalitarismului comunist din tarile din acea regiune reprezenta o încalcare a acordurilor încheiate de învingatorii nazismului. El însemna de asemenea o amenintare militara si ideologica îndreptata împotriva lumii occidentale, precum si impunerea unui formidabil sistem de aservire si de cenzura a popoarelor, "recompensate" astfel pentru "eliberarea" lor de catre Armata Rosie.Riposta Occidentului - condusa de statele Unite ale Americii - la aceasta stare de lucruri a avut mai multe fatete: pe plan militar: Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord; pe plan economic: Planul Marshall; iar pe plan ideologic si cultural: posturile de radio de la München, "Europa Libera" si Radio "Libertatea".Un binemeritat renumeDepartamentul românesc, compus din vreo 40 de redactori, crainici, tehnicieni si un contabil, functiona sub conducerea unui director, raspunzator fata de autoritatile americane de buna desfasurare a activitatii si de calitatea programelor. Printre numele directorilor care s-au succedat vreme de patru decenii în fruntea departamentului românesc de la Müncen, trebuie mentionate în mod deosebit acele ale lui Carol Davila, Ghita Ionescu, Noel Bernard si Vlad Georgescu. Ascultatorii din România îsi aduc bine aminte de numele redactorilor care au asigurat neobositi, cu pricepere si deseori cu avânt programele de actualitate politica româneasca în ultima faza a existentei "Europei Libere" la München: Serban Orescu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, Mircea Iorgulescu si Gelu Ionescu.Pe lânga programele politice, erau difuzate si programele de stiri externe, emisiunile religioase, culturale, stiintifice, sportive, de istorie si, mai rar, cronicile muzicale, artistice, si chiar filatelice, fiecare sub raspunderea unui redactor al departamentului, care utiliza si numeroase contributii ale colaboratorilor externi. De mare si binemeritat renume s-au bucurat ani de zile cronicile literare trimise de la Paris de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca.Informatiile din România erau obtinute, fara riscuri, e drept, chiar de la cetatenii din tarile comuniste, si, mai ales, din presa româneasca ce sosea regulat prin abonament, inclusiv din presa specializata, de difuzare restrânsa, cum erau publicatiile medicale sau stiintifice si, asa cum o face orice buna agentie de presa, din ziarele altor tari atunci când se întâmpla, de exemplu, ca un gazetar sovietic, un ziarist sovietic, un turist francez, un medic suedez etc, sa îsi publice impresiile dupa o calatorie în România sau prin orice alta tara a lagarului socialist. Alt tip de informatii mai erau înregistrate - în acest caz cu mare bagare de seama, pentru ca nu se stia niciodata cu cineaveai de-a face cu adevarat, poate chiar cu un agent provocator - din indiscretiile unor functionari ai regimului trimisi în deplasare în Occident. Daca se admitea, pâna la un anumit punct, tonul polemic, si în orice caz nu din partea redactorilor recent angajati, se evitau cu grija senzationalul, comentariile semidocte sau xenofobe, precum si interpretarile jignitoare la adresa vreunei religii sau a personalitatilor politice despre ale caror pareri se vorbea în emisiunile politice. Stirile cu caracter neobisnuit, surprinzator, erau verificate cu grija si se renunta la difuzarea lor daca nu prezentau garantia a cel putin doua surse serioase.Nivelul de cultura generala, constiinta profesionala, cunoasterea a cel putin o limba straina modul de exprimare corect, constituiau tot atâtea conditii indispensabile acelei activitati ziaristice care a asigurat, printre altele, reputatia de prima mâna a "Europei Libere" (si tot atâtea conditii, ne permitem sa adaugam, crunt ignorate astazi de o mare parte a lumii ziaristice din România postcomunista). Ceea ce nu înseamna ca nu au scapat uneori figuri de stil de felul "începem programul cu un intermezzo de la Timisoara", sau "echipa de fotbal a Cetatii Eterne". Autorii unor asemenea perle au ramas multa vreme celebri printre noi.Celalalt publicAsa cum, pe de o parte, istoria oficiala propovaduita în România sub directivele P.C.R. si, de alta parte, istoria neoficiala prezentata de postul de radio "Europa Libera" ne apar astazi ca doua fete deosebite ale Istoriei, întruchipând versiuni opuse ale aceluiasi subiect prezentat în mod diferit aceleiasi populatii, tot asa, în interiorul chiar al cladirii "Europei Libere" de la München erau redactate zilnic doua versiuni ale istoriei lumii comuniste, versiuni de data aceasta identice prin conceptia si cadrul lor, dar si ele destinate unui public diferit. Una, în orice caz cea mai cunoscuta, si oricum singura ajunsa la publicul românesc, a fost si mai este si azi versiunea orala a programelor radiofonice, difuzata pe calea aerului si ascultata zilnic, odinioara, în zeci de mii de camine. A mai existat însa si o alta versiune, scrisa, ce se concepea la "Europa Libera". Fata de "verba volant" a emisiunilor radio, ea a fost "scripta manent", cronica saptamânala a framântatei si violentei istorii a fostelor democratii populare.Intr-adevar, cladirea din München a posturilor "Europa Libera" si Radio "Libertatea" adapostea si un mare Institut de cercetari, cu o directie generala independenta de cea a posturilor de radio, împartit, ca si acestea, pe departamente nationale. Aici exista însa o singura limba de lucru, engleza, în care toti redactorii departamentului national respectiv trebuia sa contribuie cu textele lor, produs final al consultarii unei voluminoase documentatii în mai multe limbi. Directorul General al Institutului de Cercetari, "Research-ul", era, când am sosit eu acolo în 1986, distinsul politolog britanic, George Urban, decedat în 1997. Revista saptamânala publicata de Institut - în limba engleza, cum am spus - East European Research Bulletin, continea de regula câte un articol consacrat unei teme de actualitate pentru fiecare din tarile de dupa Cortina de Fier: politica, economie, diplomatie, foarte rar istorie, în afara de cazul analizei unor texte sau discursuri oficiale continând flagrante deformari ale trecutului. Aici am lucrat eu în cea mai mare parte a anilor în care am trait la München, împreuna cu colegii Crisula Stefanescu, Dan Ionescu, Michael Shafir si vlad Socor, am asigurat redactarea textelor publicatiei amintite, precum si, în acest caz prin alternanta lunara a fiecaruia dintre noi, a rubricii "Romania", integrata între republica poloneza si cea rusa, pe trei pagini duble.Exista si un buletin informativ, cotidian, denumit Daily Report, tiparit pe doua coloane si pe hârtie verzuie, si care continea trei articole a câte 30-35 cuvinte fiecare, pentru fiecare dintre tarile compunând ansamblul lumii comuniste. Un buletin deci care reunea contributiile atât ale cercetatorilor Institutului de cercetari de la "Europa Libera", cât si ale celor de la Radio "Libertatea".Buletinul saptamânal al Institutului de Cercetari si foile verzi ale Raportului zilnic, urmele scrise ale "Europei Libere", redactate în limba engleza, erau adresate prin abonament unui alt public, bineînteles, decât acel compus din masele de ascultatori anonimi ai postului de radio. Ele erau destinate acelor functionari de la Departamentul de Stat din Washington care se ocupau de lumea comunista, acelor institute, universitati si biblioteci americane sau europene specializate în studiul lumii comuniste si ambasadelor occidentale din capitalele tarilor comuniste. Influenta acestui material scris a fost considerabila, desigur nu în sensul subminarii regimurilor totalitare, ci în acel al informarii factorilor de decizie, mai ales americani.Aceasta scurta prezentare a uneia din institutiile de capetenie ale razboiului rece care a dus la prabusirea comunismului în Europa nu trebuie sa ne faca sa uitam ca au mai existat concomitent si alte posturi de radio asemanatoare, chiar daca impactul lor nu a fost de aceeasi magnitudine. Scriind aceasta ma gândesc în primul rând la BBC, de la Londra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
APRECIEZ BUNA INTENȚIE!
NOTĂ: dacă nu aveți cont GOOGLE puteți lăsa un ”Comentariu” pentru oricare postare din Blog - alegând mai jos opțiunea ”Anonim” și declinându-vă identitatea sau aplicând e-mail-ul Dvs. imediat în continuarea mesajului creat... Cu încredere! S-AUZIM NUMAI DE BINE - CÂT MAI CURÂND! Cu prietenie A.M.