Cuvantul meu – in deschiderea Centenarului poetului-erou Ion SIUGARIU

Soldat(a) visului vertical -
m-am echipat adecvat 
pentru că am identificat războiul perpetuu,

războiul cuvintelor…

Și totuși, paradoxal,

ÎN CUVÂNT există sparanță deși, cele potrivite,

cuvintele care să armonizeze perfect oamenii între ei –

nu s-au găsit.

Există doar nișe, tabere, fronturi, tranșee

în care oamenii rezonează sincer între ei –

si-acelora le cresc aripi, aripile speranței…

dar zoborul li se încrucișează cu al altora

și-si frâng  aripile…

Poeții, scriitorii fie își smulg propriile pene

fie culeg penele altora, prin tranșee – și scriu,

scriu…  – pentru frontul celălalt,

în perspectiva păcii sau remizei;

cel mai mult  totuși – caută pacea sufletului,

și pentru scurte perioade (cât ține iluzia!) –

au impresia vagă c-au învins

dar lupta-i continuă

căci în interiorul fiecăruia  e (z)baterea…

Al cui este războiul acesta?

Ne-am întâlnit azi în „Progresia ȘIUGARIU”!

Vom afla după 100 de ani

„Când și cum a răsărit Soarele în 6 iunie 1914”

și iluminările care au marcat, desăvârșit  

și nemurit  o ființă umană.

Sunt Angela MICLEA,

directorul Casei Orășenești de Cultură

și salut prezența Dvs.  printre randuri… 

Salut prezența delegațiilor din Ungaria, Polonia

și Slovacia – cei cărora le-am dezvăluit anul trecut

numele ofrandei: Ion ȘIUGARIU.

Așadar, să ne adăpostim  în ȘIUGARIU,

să ne adăpostim  în cuvânt…

Ceea ce evocăm azi, pe cine evocăm –

dincolo de sentimentele și emoțiile surprinse

în opera sa poetică – ne interesează:

latura publicistică, critică, jurnalistică

si sigur – nu cât a apucat să spună

ci tendința de cum și mai ales ce-ar fi putut spune

trebuie conștientizată…