Ion SIUGARIU - in textele si contextele vremii... Camarazi in Cuvant si Prieteni - mari nume in istoria literaturii...

Al. Husar  (n.1920 – d. 2009) – important filosof al culturii române, reprezentativ pentru neo-renaştere în a doua jumătate a sec. XX; a scris numeroase cercetări şi sinteze despre istoria civilizaţiei, eseuri filosofice şi moraliste. Poet, memorialist, teoretician literar, traducător, critic si istoric literar, distins profesor universitar de Estetică.

După absolvirea Liceului „George Coșbuc” din Năsăud, se înscrie la Facultatea de Filozofie și Litere din București, unde studiază filozofie, obținând licența în estetică și critică literară în anul 1945. Devine doctor în filozofie în 1973.

Spiritul unei generații într-o revistă: Meşterul Manole –

antologie literară de Al. Husar

O carte fundamentală pentru cultura română. Crezul unei generaţii pline de talent şi aspiraţii. Vintilă Horia a numit-o „generaţia de la 1939", iar Ion Şiugariu i-a spus „generaţia cerului".

Profesorul universitar Al. Husar, el însuşi apartenent acestei generaţii a spiritului, a luminării prin cultură, după cum îl arată şi operele sale de o remarcabilă erudiţie şi o sensibilitate literară, stimulat, după propria-i mărturisire de cărturarul Emil Pintea, realizatorul antologiei literare a Gândirii a publicat în 2004, la editura Fundaţiei Culturale Memoria, antologia literară a revistei Meşterul Manole (ianuarie 1939 – ianuarie-aprilie 1942) ai căror iniţiatori şi împlinitori au fost Vintilă Horia (poezii, proză, eseuri, traduceri, cronici literare, publicistică, reflexii în marginea timpului) și Ion Şiugariu (poezii, cronici literare, eseuri – între care un Titu Maiorescu), Ovid Caledoniu (poezie, eseuri, proză). Printre colaboratori întâlnim pe Virgil Carianopol, Ştefan Baciu, Ion Frunzetti, Radu Stanca, Mircea Streinul, Coriolan Gheţie, Vlaicu Bârna, Pericle Martinescu, Mihai Chirnoagă, Laurenţiu Fulga, ... dar şi Al.Husar cu eseul „Ne vine Rândul" (1941), de un intelectualism analitic ce obligă reluarea lecturii pentru o mai critică înţelegere a vremurilor.

Meşterul Manole, prin Vintilă Horia, unul dintre directori, se declara continuator nuanţat al Gândirii: „Ne-am cunoscut şi ne-am perfecţionat la umbra Gândirii şi acolo am înţeles, în primul rând ce înseamnă a fi român.

Ne-am dezvoltat citind şi meditând cărţi de Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Al.Busoiceanu, Oskar Walter Cisek, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Vasile Băncilă, Gib Mihăescu, Matei Caragiale, Tudor Vianu, Adrian Maniu, gânditori, poeţi, romancieri, care au ştiut să creeze o Românie literară şi filosofică pe măsura României geopolitice"... şi numind opere ca Nostalgia Paradisului de Nichifor Crainic, Trilogia Culturii şi Trilogia cunoaşterii de Blaga, Urcuş de V.Voiculescu, Estetica lui Tudor Vianu s.a. precizeză: „cărţi modelate într-un fel sau altul de spiritul Gândirii care a dus în acei ani către o definire a României prin creştinism şi cultură..."

Dar şi cu privire la conţinut, Vintila Horia ţine să remarce că întreaga aspiraţie a celui de-al doilea corifeu al noii reviste, Ion Şiugariu „lumină încărcată de poezie ... era în tradiţia Gândirii, din care i se trage întreaga inspiraţie" ... „chiar Sete de ceruri este un titlu gândirist" ... „E o poezie plină de de soare..." (Madrid, 21.01.1985).

Toată gruparea era unitară în efort şi toţi doreau să atingă pragul de sus al tradiţiei noastre culturale, mereu raportându-se la Gândirea, „expresia cea mai înaltă a geniului autohton" ... ştiau cu toţii precis că aveam să ducem mai departe mesajul Gândirii (ibidem).

Prin Gândirea aşadar, percepem în tot entuziasmul ei gruparea de la Meşterul Manole, care-şi elaborase manifestul cu doi ani înaintea apariţiei revistei. De altfel, Gândirea influenţase, orientativ, numeroase reviste între care cităm: Ramuri, Năzuinţa, Familia, Datina, Gând românesc, Linia dreaptă, Rânduiala, Sfarmă Piatră ş.a. Izvoarele sunt roditoare. Exemplele mobilizatoare. Ele trezesc conştiinţe, fortifică voinţe,deschid orizonturi. Nasc iniţiative cărora le împrumută discret sau direct – ca în cazul revistei Meşterul Manole, din spiritul lor, asemenea curentelor a căror destinare este să iasă din matcă, fertilizând.

Revista Meşterul Manole, prin titlu, sugera ideea de credinţă, de sacrificiu, de pasiune până la obsesie, cum scria Ştefan Baciu în poezia „Vates":

„Ca Meşterul Manole avem aripi deschise / Şi ne clădim soţiile în temelii / Pentru un stol de cântece şi vise ..."

Sublim! Ion Şiugariu, în eseul „Invitaţie la entuziasm" îndemna gândiristic „Să ne întoarcem cu faţa spre entuziasmul străvechi al neamului... Glia românească să ne încălzească sufletele... Să ne întoarcem spre entuziasm flămânzi de lumină..." Cu această nestăvilită bună credinţă erau siguri că vor ieşi esenţiali, originali, senini, în lume.

„România de azi, scria Vintilă Horia, devine europeană nu prin posibilitatea ei de a îngurgita, ci prin aceea de a impune ca europene propriile sale valori", ... „o cultură română esenţială"...„universitatea românească" („Note pentru călătoria noastră"). Deja în manifestul revistei, gândit îndelung, înscriau „garanţia unei tradiţii mereu ascensive". În această convingere şi Pericle Martinescu descoperea „elementul hotărâtor al spiritualităţii viitoare din sud-estul şi răsăritul Europei" – tradiţia.

Tineri şi dotaţi, mereu declarativi şi ilustrativi ai proiectelor analizate într-o rară prietenie, gruparea de la Meşterul Manole credea nelimitat în valorile neamului românesc, în destinul solar al României, în capacitatea românilor de a comprima timpul istoric şi a ieşi cultural în universalitate. „Cavaleri sublimi ai creştinităţii, scria Vintilă Horia, ne împlineam cu sfinţenie hărăzirea, porunca"...„împlinim destinul ce ni se cuvine şi turnăm în bronz monumentalul chip al României care astfel va pătrunde în conştiinţa universală". Gândirea lor le exprima fidel simţirea, voinţa şi capacităţile de a finaliza proiectele. „Credeam din tot sufletul nostru, sublinia Ion Şiugariu, într-o literatură românească mare, unică, universală".                                   

Erau convinşi că în faţa culturii orice adversar se înclină: „Pentru naţiuni nimic nu contează mai mult decât cultura"... care „nu poate fi învinsă, nici îngenuncheată, nici anulată", afirmă Vintilă Horia. Meşter-manoliştii gândeau la mobilizarea energiei naţionale într-un flux regenerator, o regeneraţie care să inoculeze Europa „cu aer românesc"... „expansiune spirituală" – adică începutul unui imperialism al duhului românesc în lume",... „elanul către frumos al întregii Românii tinere". Ce crez superior şi cât de necesar acestor vremi!

„Şi în entuziasmul nostru curat, eram convinşi că vom da omenirii, tuturor neamurilor, o nouă posibilitate de a înţelege, de a avea încredere reciprocă, dincolo de falsele mesaje politice care promiteau pacea dar aţâţau la războaie".

Parcurgând antologia realizată de Al.Husar (330 p.) reţinem talentul poetic al tuturor, specificul emoţional ce-l degajă fiecare, notele comune centrate pe îngândurarea, pe alocuri elegiacă, explicabilă în conjunctura celui de-al doilea război mondial cu final imprevizibil şi cum s-a adeverit, catastrofal pentru România, pentru români. Ce cote am fi atins, ca în visul acestei atât de tinere generaţii de la Meşterul Manole, dacă n-ar fi fost apocalipticul război!

Talentaţii tineri aveau dotaţia reflexiunii analitice, a unei înţelepciuni care se identifică personalităţii lor complexe. Aveau darul realizării de mari opere aşa cum Vintilă Horia a dovedit-o cu romanele: Dumnezeu s-a născut în exil (Premiul Goncourt) – romanul poetului Ovidiu, Scrisoarea a VII-a – romanul lui Platon, Un român în cer – romanul lui El Greco, dar şi Jurnalul unui ţăran de la Dunăre, Călătorii spre centrul pământului şi atâtea alte cărţi între care unele de poezie şi eseuri interviuri etc.

Vintilă Horia – scriitorul de la Gândirea şi de la Meşterul Manole care a publicat în patru limbi şi e tradus în peste douăzeci.

„Generaţia de la 1939", "generaţia cerului", generaţia soarelui – una şi cea mai luminoasă din razele permanenţei gândirismului în expansiune spirituală.

Al. Husar – la braţ de suflet şi crez literar, cu Ion Şiugariu.  (Constantin N.Strachinaru)

„Să ieşim zgomotoşi pe câmpul de luptă, vorbind în numele unei Românii pretenţioase şi nemulţumite, o Românie care atacă direct marile probleme ale omenirii...” (I.Ș.)

În 1939 Ion Șiugariu începe colaborarea la revista Meşterul Manole deţinând rubrica de critică, Poezia tânără, şi „creindu-şi un limbaj critic propriu, distinct“.

În articolul Poezia/ Poezia tânără, scria: „Credem din tot sufletul nostru într‘o literatură românească mare, unică, universală. O literatură fără compromisuri, fără resemnări minore“ (Ion Şiugariu, Poezia tânără, în Meşterul Manole, nr. 7-10, sept.-dec. 1939, p. 58)

După Diktatul de la Viena (august 1940),

Ion Şiugariu, aflat în refugiu, cu fratele său George,

despărţiţi de părinți şi de ceilalți fraţi – Vasile, Mărioara, Augustin şi Zaharia –

rămaşi sub ocupaţia maghiară, scrie scurta mărturisire:

Am venit din Ardeal

„ Da, am plecat în pribegie. Ne-am lăsat casa, părinţii, amintirile, totul. N‘am avut răgaz nici cel puţin să ne uităm în urmă. A venit aşa de pe neaşteptate, atât de surprinzător, cu atâta brutalitate. Ne-am zguduit din temelii, ni s‘au tulburat toate credinţele. Am visat, am scris, am aşteptat o Românie mai mare, mai deplină, mai veşnică. Atâta vreme şi cu atâta suflet! Am ascultat şoaptele strămoşilor … În naivitatea noastră am crezut că toţi sunt ca noi… Cât de mulţi au crezut la fel! Astăzi privim o Românie nouă, ciuntită, strâmbă. Asta nu poate fi România noastră. Cine ne-a trădat, ne-a întins o cursă, a vrut să ne arunce în prăpastie. Generaţia asta n‘a fost înţeleasă. Am vrut să fim ofensivi, mândri, demni, am vrut să fim eroici, dar nu ni s‘a dat voie. Acum avem în faţa noastră o ruină, o monstruozitate…“

„Am vrut să fim catedrală dar nu ni s‘a dat voie să fim nici măcar bisericuţă. Da. Am venit din Ardeal. Şi am adus Ardealul aici cu toate credinţele, hotărîrile şi dârzeniile lui.“

(Ion Şiugariu, Am venit din Ardeal, publictat în revista Meşterul Manole, aug.-nov. 1940, p. 63).

În noiembrie 1941, Ion Soreanu (Șiugariu) este ales preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Refugiaţi din România (adică din toate teritoriile răpite Regatului României Mari: Ardealul de Nord, Basarabia, Bucovina, Cadrilater, ţinutul Herţa) şi desfăşoară o bogată activitate publicistică, încercând să suplinească publicaţiile din Ardeal, suprimate. Colaborează cu poezii sau critică literară la revistele: Universul literar, Meşterul Manole, Revista Fundaţiilor Regale, Decalog, Curentul Literar, Vremea.

Alți cercetători despre Ion Șiugariu,

în presa și revistele vremii – până astăzi

Nicolae Roșu în Gândirea: „In aceste versuri se definește toată poesia d-lui Ion Siugariu. Avanturile, mirajele, ispitele, năzuințele, nepotolita sete de evadare în spații metafizice, fulgurata întruchipare într’o identitate umanistă, duc poesia d-lui Ion Siugariu către o dumnezeească desprindere a omului de humă. Desigur, un temperament poetic de un remarcabil dinamism, și nu mai puțin, o trudnică năzuință spre purificare“;

Petru P. Ionescu în Revista Fundatiilor Regale: „Remarcăm de la început această constatare îmbucurătoare ca dl. Ion Siugariu aduce în poesia noastră tânără un suflu sănătos de viață, o atitudine în fața marilor probleme și o încercare de tehnică, oarecum nouă, personală“;

Pericle Martinescu în Dacia Rediviva: „Paradisul peregrinar este, în concepția poetului, acea stare de căutare continuă, de nostalgie a realizării interioare, singura care garantează o satisfacție deplină a existenței. Dar cum aceasta realizare este greu de atins, poetul este mereu în căutarea ei, paradisul sau este întotdeauna peregrinar. Acesta este miezul concepțiilor pe axa cărora dl. Ion Siugariu își alcătuiește, cu un deplin simț al construcției, volumul său de versuri“; 

Mihai Niculescu în Universul literar: „Reținem din această poezie, că din lectura întregii cărți, vibrația unui elan sufletesc de o puritate cum rareori am întâlnit, dornic de idealitate și de tot ce depășește mărginirea impusă condiției noastre pământești“;

Aurel Marin în Gazeta Transilvaniei: „Poesie de atmosferă, de suavități ca și de fericite ecouri folclorice, Paradisul peregrinar este lumea cu minunile ei nedeslușite, văzute cu un ochi avid de toate puritățile și uimit de puterile elementare ale naturii“;

Gherghinescu Vania în Tribuna: „Dl. Ion Siugariu este tânăr și la primul volum. Nu s’ar parea. Căci el a trecut dincolo de preocupările poetice ale primei tinereți și dincolo de exprimările în care plutesc impurități inerente începutului. Versul său e cristalizat ca expresie și scuturat de orice banalitate“;

Vasile Damaschin în Seara: „Paradisul peregrinar, culegerea de poesii a tânărului scriitor Ion Siugariu, este o excepție. Ea ne amintește de victoriile de odinioară ale versului tânăr“;

Apollonius în „Preocupari literare”: „Poetul este de reținut. O anumită tehnică muzicală răspândește o plăcută atmosferă lirică, în care cuvintele devin adesea vibrații și adieri“;

George Drumu în Revista Bucovinei: „Poesia d-lui Ion Siugariu e o litanie liniștită cu mici umbre de tristețe pentru un orizont care se îndepărtează  într’una. Prezența omului nu tulbură nimic. E o risipire de imagini bine închegate, printre care se împletește ca un vis nesfârșit, ca o făclie în nopțile luminate de toamnă“.

***

˂˂Cetindu-l, am reavut dinainte drama întreagă a generaţiei mele. Idealul universal, proiectarea României către ceea ce îi semăna şi către ceea ce o aştepta, adunarea într’o revistă şi într’o grupare a voinţei noastre de putere spirituală, războiul, separările, morţile, exilurile. Decenii de deşerturi şi sânge între acea imagine pură, voitoare de mai bine pentru toţi oamenii pământului, împrospătaţi în românism, adică în cunoaştere, şi teribilul destin care a făptuit contrariul. Ură, lupte de clase, materialism absurd, plin de molii şi de răutate, patru decenii de proză întunecată şi neomenească, de durere românească, definitoare şi ea, într’un fel, deoarece a fost poporul român punctul în spaţiu şi în timp în care s’a concentrat suferinţa şi nedreptatea. Poate că şi asta înseamnă ceva, deşi noi am fi vrut concentrarea pe alte valori şi pe alte recorduri. Oricum, poesia lui Ion Şiugariu, atât de legată de acea intenţie, stă mărturie în aceste pagini de ceea ce ar fi putut fi şi n’a fost decât în sacrificiu şi în moarte. În această nedorită dar acceptată grandoare de a fi, generaţia dela 1939 se reîntâlneşte cu Ion Şiugariu într’un moment în care întunericul care l-a ucis pare a face loc luminii care din Soare începuse să curgă peste noi.˃˃

(Vintilă Horia despre Ion Şiugariu de la Meşterul Manole / Madrid, 21 I. 1985).

˂˂LOCUL LUI ŞIUGARIU. Revista Meşterul Manole intra astfel în rândul marilor reviste literare ce deschideau o epocă sau un curent în evoluţia scrisului nostru, devenind – în optica sa – arsenalul noii forţe spirituale a ţării. L-am cunoscut în perioada când, prim-redactor al ei, alături de Ovid Caledoniu şi Vintilă Horia, directori – Ion Şiugariu se dedicase cu trup şi suflet revistei…

De la articolul program până la cronica măruntă sau „viaţa cărţilor” (prin 1940, când l-am cunoscut) revista era în mâinile lui. Lui îi încredinţam noi colaborările, cu el discutam programul revistei, ideologia ei literară, doctrina ei. Zelos, activ, însufleţit corifeu al grupării, Ion Şiugariu era, într-un sens, un spiritus rector, un mentor al ei. Revista era pentru el, aşa cum voia să o facă, o instituţie sacră, o vatră a generaţiei sale, prin care şi pentru care trăia. Punea mai presus de orice problemele generaţiei sale şi începea să simtă şi să gândească în ultimul timp, să lucreze numai în numele ei. În acelaşi timp, printre puţinii de la noi care înţelegeau că a folosi culturii, ţării tale, este a te înţelege cu generaţiile care te vor urma şi pe care în fond le-ai pregătit, era preocupat de orientarea spirituală, de experienţa morală a tineretului. Colabora la revistele vremii, în special Decalogul (unde numele său nu lipsea de obicei) cu articole de orientare creştină în cel mai profund spirit ecumenic – privind  „setea de a nu trăi şi de a nu muri oricum, setea de ceruri”…

Împărţea cu cel mai bun prieten al său, Laurenţiu Fulga, când l-am cunoscut, o cameră sărăcăcioasă de la etajul V al Palatului Tinerimii, unde era căminul studenţilor refugiaţi…

În pagini de o rară sinceritate, încredinţând hârtiei un zbucium interior pe care nu-l putea mărturisi „nici fiinţelor celor mai dragi şi mai apropiate”, Ion Şiugariu ascunde un om de o nobleţe morală impresionant prin verticalitatea unei poziţii poate exemplare în generaţia sa…

Dar locul lui Şiugariu în istoria literaturii române, dacă ar fi să-l plasăm în acest larg context, se leagă de generaţia pe care Vintilă Horia o numea  „generaţia de la 1939” – generaţie  căreia îi aparţinea împreună cu Vintilă Horia, Ovid Caledoniu, Horia Niţulescu, Axente Sever Popovici, Ştefan Baciu – „cea mai ambiţioasă şi mai orgolioasă dintre generaţii” – pe un plan mai profund şi, desigur, mai complex.˃˃

(Al. Husar – fragment din Prefață la volumul Țara crinilor, 1997 – ed. Agora-Iași )

˂˂Despre revista „Meşterul Manole", apărută la Bucureşti în intervalul ianuarie 1939-aprilie 1942 în doar treisprezece numere fizice (lunare sau combinate), nu s-a putut vorbi sau scrie până în 1990, nu atât datorită programului ei, străin de orice extremism, cât datorită faptului că liderul grupării, Vintilă Horia, alesese calea exilului (rămăsese în 1945 în Italia: emigrase în 1948 în Argentina şi se stabilise din 1953 la Madrid)…

La primul număr, din ianuarie 1939 – „Meşterul Manole" se recomandă ca o revistă lunară de literatură, avându-i ca redactori pe Ovid Caledoniu, Vintilă Horia şi Miron Suru. Grupul revistei, anunţat pe prima pagină – este: Ştefan Baciu, Mihai Beniuc, Ovid Caledoniu, M. Camilucci, Virgil Carianopol, Mihail Chirnoagă, Paul Constantinescu, Vintilă Horia, Ion Aurel Manolescu, Aurel Marin, Pericle Martinescu, I. Mirea, Horia Niţulescu, Grigore Popa, Rudd. Rybiczka, Teodor Scarlat, Ştefan Stănescu, Mircea Streinul, Miron Suru, Ion Şiugariu, Octav Şuluţiu…

La ultimul număr, apărut cu menţiunea ianuarie-aprilie 1942, revista îi are ca directori pe Ovid Caledoniu şi Vintilă Horia, iar ca prim-redactor pe Ion Şiugariu. Lista grupului elimină multe din numele notate în primul număr, dar şi adaugă altele: prozatorul V. Beneş…, poetul Emil Botta…, prozatorul Laurenţiu Fulga…, Ion Frunzetti, poet…, filosoful Constantin Micu, eseistul Axente Sever Popovici…

După 1990, Vintilă Horia, care a murit în Spania în aprilie 1992 fără să mai apuce să viziteze România postdecembristă, ar fi dorit reluarea revistei şi a programului ei, dar a fost imposibil. Gestul nu ar fi devenit, probabil, mai mult decât o formă de omagiere a unui trecut cultural ce merita, fără îndoială, să fie mai bine cunoscut după o lungă interdicţie [comunistă]… ˃˃

(Ion Simuţ – Depăşirea respectuoasă a gândirismului – în revista România literară, 2005 /  publicație a Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii)

Sursa: http://www.romlit.ro/depirea_respectuoas_a_gndirismului

˂˂Cred că este datoria cercetătorilor, criticilor și istoricilor literari, să zăbovească mai mult asupra scrierilor sale, pentru a-i redefini, cum se cuvine, locul în cadrul literaturii române și pentru al dărui atenției publice în adevărata lumină. Acesta este dealtfel și motivul evocării Centenarului nașterii poetului la 6 iunie 1914, în Rotonda Muzeului Literaturii Române, Bd. Dacia Nr.12, [BUCUREȘTI –] unde circa 2 săptămâni s-a putut vizita o expoziție foto-documentară din Arhiva Bibliotecii Academiei Române și unde poetul a fost evocat de amfitrionul Lucian Chișu, critic și istoric literar, de subsemnatul, de redactorul șef-adjunct al revistei „Viața Românească“ Marian Drăghici, de poetul Lt. Colonel Liviu Vișan din partea Bibliotecii și Editurii Militare din București, și de tânărul critic și istoric literar George Neagoe, și de alți participanți..˃˃

(Ion Dumitru, München, 26 ianuarie 2015)

Surse: http://www.curentul.net/2015/02/01/in-memoriam-ion-siugariu/

http://www.aro-rhein-main.de/cenaclu/ion-siugariu/

http://www.clipa.com/a12908-70-DE-ANI-DE-LA-MOARTEA-POETULUI-EROU-ION-SIUGARIU.aspx

˂˂Spre deosebire de alţi confraţi, nu există la Ion Şiugariu – intelectual format la umbra Gândirii – urmele unui crez de stânga. Colaborator cu Pan Vizirescu şi Ovid Caledoniu la Muncitorul Naţional Român – publicaţie oficială, funcţionar de nevoie al Statului, apoi şef de cabinet al ministrului Ion Petrovici în guvernul Antonescu, gândea altfel decât Mihai Beniuc [care era un poet realist-socialist].

După 1990 pare a fi revendicat în chip gălăgios – ca în alte cazuri şi fără nici o probă – de dreapta legionară.

Ca şi Vintilă Horia, victimă cunoscută şi tragică a unor astfel de alegaţii, Ion Şiugariu nu are nimic cu Legiunea. Are în schimb cu cea mai curată idee naţională românească, pentru care a înţeles să-şi ofere viaţa.

Acum că Şiugariu e binecunoscut ca om şi ca erou, ar trebui să ne interesăm nu doar de biografia sa, dar să ne uităm mai mult la ceea ce contează: la operă, la poezia sa, la neliniştile conştiinţei sale scriitoriceşti.˃˃

(Ion Igna – articol apărut în revista Cultura a Fundației Culturale Române, 2014)

Sursa: http://revistacultura.ro/nou/2014/06/ion-siugariu-destin-de-poet/ 

***

Alte argumente – că este o personalitate recunoscută, marcantă pentru epoca sa și zona din care provine: 

- Există Casa memorială a poetului Ion Șiugariu – și este promovată de Muzeul Județean Maramureș (http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=685&-Casa-Memoriala-a-poetului-Ion-Siugariu-BAITA-Maramures )

- Exista Statuia poetului – tot în satul nașterii sale

-  Există o lucrare de doctorat în materie de Ion Șiugariu: http://doctorate.ulbsibiu.ro/obj/documents/Rezumat-romana.pdf

-  În municipiul Baia Mare – reședința județului Maramureș există Strada Ion Șiugariu: https://www.google.ro/maps/place/Strada+Ion+%C8%98iugariu,+Baia+Mare/@47.6568831,23.5670153,17z/data=!4m2!3m1!1s0x4737dc43cfd899ab:0x1a7a24bd0fe05439