(con)Damnatii...

(continuare; vezi si postarea precedenta!)

 

1997: ea, o romanca de 20 de ani; el, un tigan de 19. Prima declaratie de dragoste, Alexandru – s-a nascut de Ziua Europei urmatoare (alta coincidenta cu „9 Mai” nu doar cartierul)!

Apoi urmatoarele 9 declaratii: Marian, Daniel, Marius, Cristinel, Adrian, Alexandra, Monica, Emilia, Florin. 

Azi – ea, mama, tot domnisoara – cu numele! Si ultimii 2 sau 3 copii (n-am retinut exact) – nebotezati. N-au gasit nasi. Si nu doar…

Din cand in cand, incearca sa incapa printre ceilalti, printre noi, sa fie oameni obisnuiti, sa fie in rand cu lumea; cand li se pare „stramta”(si stramba!) – se razvratesc: degeaba s-au declarat romani caci copiii resimt discriminarea iar parintii, pentru ca nu-i pot absolvi de stigmat si saracie – sunt frustrati. Si iau masuri: nu trimit copiii la scoala; si se manifesta – de obicei in raport cu „autoritatea”. Si se „razbuna”: daca nu coopereaza – pierd periodic alocatia complementara.

Si sarac si cu principii – parca-i prea mult… Si-apoi principiile chiar daca-s doar „orgolii” – nu-s necesare. Nivelul acesta de saracie presupune implicit umilinta, smerenie, docilitate, servilism – cel putin in aparenta! – ca sa poti cere indurare si milostenie… nu doar de la Dumnezeu!

Acum incearca din nou sa se adapteze. Copiii – doritori sa frecventeze scoala si chiar dezghetati la minte. Sigur (s-)ar putea recupera daca frecventa ar fi constanta dar, din pacate, este in absoluta interdependenta cu relatiile sociale formale si cu… foamea: cand este prea mare (si-i des!) – „nu-i trimit flamanzi si fara pachet” zice mama. Acum tatal lucreaza din nou… Si spera toti!

Saracia te dezumanizeaza.  Daca consimti… Acestia cu incapatanare se cred cineva. Si sunt – pana se cred… Doar sa nu oboseasca! Ori sa nu-i convingem noi ca-s… nimeni. Deocamdata – primesc daca si ce li se ofera dinspre autoritati, cunostinte si prieteni. Nu (mai) cer – si asta-i culmea „orgoliului”, pe care daca nu l-ar avea – ar cersi, ar fura, ar da in cap… Inca rezista.

Noi – cati circumspecti si cati reticenti?

Eu am ajuns aici la pranz – direct la desert: biscuiti. Vreo doua ceasuri ne-am imprietenit, cu fiecare care-cum a venit de la scoala. Doar de la gradinita sosisera inaintea mea cei mai mici. Copiii cum s-au capatat la caiete si creioane – scriu, socotesc iar unul dintre ei isi deseneaza casa, cam cum ar dori sa fie... 

***

In statia de autobuz…  am tras concluzia:

-         Asteptati autobusul? - intra-n vorba d-na P.M.

-         Da.

-         Unde ati fost p-aici?

-         La cei 10 frati…

-         Ooo, vai-de-capu-lor… Dar ati mai fost, nu de multa vreme, la „9 Mai”…

-         Da, si-am revenit in „Fericar”.

-         N-aveti o tigara?

-         Nu.

-         Dar un leu – aveti?!