20 ianuarie 2013

Comemorare poet Ion SIUGARIU. Tema: mineritul. „Din lumea noastra fara cer”: versurile poetului si cantecele populare mineresti ale lui Nicolae SABAU. Lansare DVD. In 20 ianuarie 2013, ora 15


Manifestare dedicata memoriei poetului-erou Ion SIUGARIU de catre scriitorii maramureseni.
Rapsodul Nicolae SABAU dedica cantecele sale cu specific minier - ortacilor din imprejurimile Baii Mari.  




Poezii de Ion SIUGARIU:

MANIFEST
Pe străzile oraşelor trecem grăbiţi,
Printre ziduri şi umbre. Palide făclii
La răspântii aprindem. Tot mai obosiţi,
Ne cuprind în amurguri orele pustii.
Fără de seamăn împrejurul nostru cresc
Apăsătoarele, inumanele tristeţi.
Mult aşteptata Auroră, semnul ceresc,
Nu se-arată pe cer. Ci, prieteni poeţi,
Să părăsim întunecatele cetăţi
Şi să purcedem spre larguri. Liberi să fim!
Porţile zăvorâte cu şapte lăcăţi,
Iluminaţi şi drepţi, chiar azi să le zdrobim.
Că visurile noastre, pure arătări,
Cetăţile acestea nu le cuprind nicicând;
Spre nemaivăzutele, cereştile zări,
Necontenit ne poarte vifornicul gând...

OAMENI
Îngerul nepământean al harnicei morţi
A trecut prin oraş, nevăzut, ca un duh.
Pe urma lui, prin întunecatul văzduh,
Părea să se deschidă uriaşe porţi.
Cu săbii şi flăcări, atunci, din pământ –
Sub cerul de moarte’ngheţat,
Ne-am smuls şi-am strigat
Către suveranul de sus guvernământ:
Noi, înalţii-omenirii interpreţi,
V’adresăm azi un energic protest
Pentru abuz de putere. Jugul acest
Nu-l mai răbdăm. Semnat:
Artişti, pictori, poeţi...

MINERI
Nu v’am uitat, minerii mei. Îmi pare
Adeseori că trec cu voi spre mină,
Pe Valea Roşie: o coloană lină,
Înşiruită pe o dungă de cărare.
Cu-aceeaşi lampă de carbid în mână,
Păşim tăcuţi, cu frunţile-aplecate,
Îmbătrâniţi şi scunzi, puţin aduşi de spate,
În laibăre şi cioareci vechi de lână.
Subţire, din înalt de zări, se lasă
Amurgul peste sat. În fiece ogradă,
Să vadă Craiul Nou, ies fetele din casă.
Şi noi intrăm, tăcuţi, pe gânduri, în baladă... 

SATUL MEU ARDELEAN
Când, printre ceţuri, câteodată mă frământ,
De satul meu ardelean mi se face dor,
De minerii mei simpli şi buni. Încă mă dor
Peregrinările lor negre prin pământ.
Îi văd, pe potecile umbroase trecând,
Ca nişte arse făclii, cu lămpile’n mâini,
Peste munţi de piatră, neclintiţi stăpâni,
Spre lumina de sus îi poartă tristul gând.
Înfruntă anotimpurile. Anii grei
Îi încovoaie tot mai mult. Ci se tot duc,
Visând acelaşi soare. Singur mă usuc,
Că nu sunt şi eu printre voi, minerii mei...

MUNŢII MEI PRIETENI
Mă gândesc şi-acum cu drag la munţii mei,
Nebiruiţi de timp şi aspre vijelii;
Munţii româneşti ai Ardealului, Făclii,
Creşteau spre cer. O, veşnic singuri, munţii mei!
Mi se păreau peste adâncuri – veşnicii
De glorie străbună. Încă, printre ei,
Mai rătăceau, din basme, româneştii smei 
Şi feţi-frumoşi, şi zâne – pure veşnicii!
Se ridicau, prin neagra vreme, neclintiţi,
În spaţii tot mai clare. Dreptele lor frunţi
Larg străjuiau nemărginirea, munţi iubiţi!
Nebiruiţi de timp, înalte străji, cărunţi,
Rătăcitorul drum prin lume voi mi-l ştiţi
Şi aşteptaţi să mă întorc, dragi prieteni – munţi...

MINERII MEI
Cu lămpile nedespărţite’n mână,
Cu hainele murdare de otrăvuri şi ţărână,
Îi văd cum merg încet, slăbiţi, cărunţi,
Minerii mei, din satul mic de peste munţi...
În ochii lor atâta plumb şi atâta oboseală,
A’ngrămădit viaţa cenuşie şi banală,
Atâta resemnare oarbă în picioare,
Că mersul lor căznit şi trist mă doare.
Din fundul munţilor îmbătrâniţi şi grei,
Au scos grămezi de aur, bogăţii.
Din neagra sihăstrie a pietrelor pustii,
Dar au rămas tot fraţi cu sărăcia, tot golani,
Tot slugi la alţii, fără hrană, fără bani,
Tot aplecaţi de spate şi de frunţi.
Minerii mei, din satul mic, de peste munţi.
Mă uit la ei, cum merg încet printre arini,
Tăcuţi şi trişti, cu pumnii plini
De noduri şi de bătături, cu ochii goi.
Şi gândul mi se’ntoarce înapoi
La vremile de iobăgie şi de jug,
La vremile de roată şi de rug,
La toate suferinţele şi caznele de-atunci.
Şi-i văd, mereu ca azi, legaţi de-aceleaşi munci,
Tot ei, tot slugi, mereu la alţi stăpâni,
Cu-aceleaşi negre lămpi în mâini...
Şi, cum privesc aşa, tăcut la ei,
Mă simt şi eu aproape de minerii mei,
Cu lampa’n mână, mic, stingher:
Şi tatăl meu e tot miner!...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

APRECIEZ BUNA INTENȚIE!
NOTĂ: dacă nu aveți cont GOOGLE puteți lăsa un ”Comentariu” pentru oricare postare din Blog - alegând mai jos opțiunea ”Anonim” și declinându-vă identitatea sau aplicând e-mail-ul Dvs. imediat în continuarea mesajului creat... Cu încredere! S-AUZIM NUMAI DE BINE - CÂT MAI CURÂND! Cu prietenie A.M.