Cel mai mare eveniment cu baloane cu aer cald organizat vreodata in
Romania va avea loc in Baia Mare, in perioada 29 septembrie – 2
octombrie.
1st Maramures International Balloon Fiesta, cum este
denumit acest regal al baloanelor, va aduna la start un numar de
aproximativ 25 de echipaje din 11 tari: Belgia, Franta, Olanda, Marea
Britanie, Plonia, Moldova, Slovacia, Slovenia, Ungaria si Ucraina.
Acestora li se adauga mai multe echipaje romanesti.
Promotorul evenimentului, John Istrate, a declarat ca a „ales Baia Mare pentru conditiile foarte tentante din punctul de vedere al zborului (peisaj superb, alternanta munte – depresiune, locuri de aterizare), precum si pentru apropierea de granita de vest a Romaniei, ceea ce face accesul echipajelor straine mult mai facil”.
Primele baloane vor zbura de la sol in dimineata zilei de vineri, 30 septembrie, incepand cu ora 7. Accesul publicului va fi permis timp de trei zile, in intervalul orar 10 – 20. De asemenea, doritorii de zbor cu balonul vor putea efectura ridicari captive in ancora cu baloanele, intre orele 17 – 20.
Un zbor cu balonul va costa 400 lei si va dura aproximativ o ora, in functie de conditiile meteo. Locul de desfasurare este pista Aeroportului Baia Mare, unde participantii pot testa si ultimele modele de autoturisme Mercedes Benz.
„Este o premiera pentru Maramures. Vrem ca an de an sa avem acest gen de evenimente”, a declarat Mihai Patrascu, directorul Aeroportului Baia Mare, institutie fara de care fiesta baloanelor nu ar fi avut loc.
Organizatorii spera ca pe viitor sa aduca in Baia Mare peste 50 de baloane, la evenimente similare.
Sursa info.http://www.ziarmm.ro/premiera-cel-mai-mare-festival-al-baloanelor-cu-aer-cald-in-baia-mare-participa-25-de-echipaje-din-11-tari/
Actiunea se desfasoara cu sprijinul Aeroportului International Baia Mare,
Aeroclubul Romaniei
si Primaria orasului Tautii Magheraus.
NOTA BENE: Aeroportul International Baia Mare se gaseste pe teritoriul orasului TAUTII-MAGHERAUS.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
APRECIEZ BUNA INTENȚIE!
NOTĂ: dacă nu aveți cont GOOGLE puteți lăsa un ”Comentariu” pentru oricare postare din Blog - alegând mai jos opțiunea ”Anonim” și declinându-vă identitatea sau aplicând e-mail-ul Dvs. imediat în continuarea mesajului creat... Cu încredere! S-AUZIM NUMAI DE BINE - CÂT MAI CURÂND! Cu prietenie A.M.