Poezia „ȚIGANII” (autor Elena MIHAI)

sursa http://www.poezii.biz 
(replică la „Șatra”) 

- Hai la cazane, ceaune și tigăi,
Dați-ne-n schimb, acolo, niște săpun,
Ouă, untură, vreo două gobăi,
Rachiu din cel tare și vin din cel bun, 


Doi pumni de mălai, de-o palmă slănină,
Vreun chil de fasole, câteva nuci. 
Oleacă de brânză, niște smântână
Și, poate, hăinuțe, că-s goi bieții prunci! 

Hai să-ți ghicesc bafta, soarta, norocul, 
Să îți descânt să te faci mai frumoasă, 
Pune inelul să-ți fac cu ghiocul, 
Că pot să-ți aduc ursitul acasă! 

Scuipă pe carte, cu banul fă cruce
Sau pune cerceii, un lanț, o brățară,
Să ai voioșie și-o viață mai dulce, 
S-alung sărăcia-n pustie afară! 

E larmă de parcă satul ar fierbe,
Copiii se-adună - căci vor să admire,
Sau mai degrabă, aș zice, s-observe
Lângă pârâu corturi, cai, coviltire.

E-o altă lume, acolo e șatra,
La foc, bătrânul cu mușchi de aramă
Dă cu ciocanul, mai taie cu dalta,
Face cu ochiul..., aproape îi cheamă.

Le frige carne la foc, în țepușe.
Începe să cânte, pe cap îi mângâie,
Pe dată apar câteva țigăncușe
Și-ncep dansu lor din șold și călcâie.

Ca la un semn, toată șatra se-adună.
Și bate din palme în ritm sacadat,
Voci țigănești pe văioagă răsună,
În ce secol suntem - cu toții-au uitat.

Copiii de-abia apucă să guste
Carnea ce sfârâie când le e dată,
Vrăjiți de largi, coloratele fuste,
Rămân spectatori cu gura căscată.

E-o lume complet mirosind a poveste,
Plină de farmec, eresuri, cutume.
să o admirăm cât încă mai este
Înfiptă-n tradiții, dans și costume.