28 ianuarie 2022

Ion SIUGARIU, poetul-erou - ca stare de spirit... 2005 - comemorare 60 de ani de eternitate

Azi, la 17 ani de la eveniment, publicarea filmarii acesteia reprezinta si „In Memoriam” Augustin COZMUTA, Stefan BELLU, Petre LESIU, Stefan RUSU, Ion BOGDAN (Dumitru IUGA), Ion M. MIHAI, Ion BURNAR, Dragomir IGNAT, Nicu REMETEAN, Paul ANTONIU, Nicolae PETRICEC, Vasile DOBRA, Mihail I. VLAD, Claudian COSOI si altii... -

cenaclisti in „Arta” si „Nord”ul Maramuresului, alaturi de ceilalti participanti la Sedinta de lucru, in 29 ianuarie 2005 pe scena, atunci consacratului „Camin cultural din Tautii-Magherauș”, azi de nerecunoscut... dupa „trecerea la alt nivel”, si sub toate aspectele, in 2008, respectiv in Casa Oraseneasca de Cultura (la min. 27 vedeti „ambientul” interior general)! Insa... „Societatea oamenilor cu pareri”, din pacate, s-a transformat invers fata de vremea cand intr-un „cocteil” veritabil incapeau toate parerile, si se regaseau si cele contrare - fara a se leza, si se armonizau - adica... era vremea cand inca oamenii mai aveau rabdare sa se asculte si unii pe altii... ca sa nu zic si ca se frecventau regulat, raspundeau invitatiilor cu interes si asteptau chiar ocaziile acestea! PS: cu cat sunetu-i mai deficitar - cu-atat poate-i mai provocatoare reflectia :)



28 iulie 2021

BIHARI Zoltan - filozofia spiritului. In memoriam


Oaspetele nostru a fost dr. BIHARI Zoltan – filozof, profesor la Universitatea din Tokyo

(autor articol original - în limba maghiară - CSOMA Gyӧrgy, 

publicat în Bányavidéki Fáklya / 6 septembrie 1980)

 

-          Atât știm despre Dvs.: că v-ați născut în Băița, că ați terminat școala în Baia Mare și ați călătorit în jumătate lumea. Vorbiți o mulțime de limbi străine, aveți trei doctorate, și de la începutul anilor '50 sunteți profesor la Universitatea din Tokyo.

Cu ce vă ocupați la facultate?

-          Cu literatura universală, dar eu sunt filozof. Literatura de aceea mă interesează pt. că prin literatură pot mai ușor ajunge / descifra decât prin filozofie – gândirea lumii. Dacă spun filozofie – toată lumea se gândește la Platon, Kant, Aristotel și Schopenhauer sau alții. Noi zicem despre filozofia pură că se referă la gândirea omenească, în context istoric și geografic. Eu am propria mea filozofie și asta este despre ființa umană. Filozofia adevărată este despre oamenii care sunt în viață. Dar eu cercetez cultura diferitelor popoare – ce scriu acestea despre oameni,  cum văd viața propriu-zis. Și asta de multe ori iese mai bine într-un roman decât într-o lucrare filozofică. Foarte multă literatură cercetez în facultate și cer și studenților mei să citească în diferitele lor limbi – engleză, franceză, germană etc., adică să citească în original cărțile. Eu predau în engleză și japoneză, vorbesc 7-8 limbi, și încă tot atâtea înțeleg.

-          Cum ajungeți de la Băița la Tokyo?

-          Cea mai scurtă cale este din Aeroportul Tăuții-Măgherăuș, zbor către București, de acolo Moscova, apoi Moscova-Tokyo. În 13 ore pot să ajung.

-          Asta am înțeles, dar cum a fost drumul lui Bihari Zoltan?

-          Nu vreau să-mi fac biografia, asta nu are niciun sens. De fapt am scris despre acest lucru în ziarul Pentru socialism, în urmă cu șase sau opt ani.

-          Ce vă leagă de locurile natale?

-          Ce mă leagă de locurile natale? E greu de descris. Ceva este, dacă nu ar fi – nu m-aș mai întoarce, și nu m-aș întoarce atât de des. De fapt – destul de des vin, vin mai des decât oricine din colțul acela de lume, colegii-mi și spuseră că vin prea des. Aici am familia, tatăl meu – de 90 de ani, frații; aici, este acest frumos și liniștit loc, copacii… – toate parcă îmi vorbesc, doar aici mi-am petrecut copilăria. Acest lucru nu se poate uita. Îmi iubesc locul natal. De ce? Întreabă un băiat de ce iubește o fată! Nici el n-o să știe să-ți răspundă… Îmi învăț studenții să aibă o viziune reală despre oameni. De aceea le spun: lumea nu înseamnă doar America, Franța, Anglia. Eu le recomand să viziteze și Europa de Est, România – să cunoască această țară și acest popor care a progresat foarte mult în ultimii ani. Bogăția lumii ar trebui să fie însăși popoarele – nu acei bogați puțini, în timp ce popoarele lor suferă.

-          Ce știu studenții dvs. despre România? Le povestiți despre țară și locurile natale?

-          De fiecare dată când mă întorc, mă întorc încărcat cu reviste, cărți și vederi. Le vorbesc despre cultura, literatura, pictura, muzica – comorile pe care dacă nu le-ar cunoaște ar rămâne săraci. Părerea mea este că un om inteligent ar trebui să știe despre fiecare țară și cultura ei atât cât se poate. Nu-i bine să ne limităm doar la șabloanele mari.

-          După părerea dvs. – care ar fi un lucru important pentru a le cunoaște?

-          De exemplu, pentru o carte bună trebuie să citești și să te informezi foarte mult. Ar fi și obligația popoarelor de a nu înlătura anumite culturi. Și culturile mici ar trebui să fie făcute cunoscute – pentru că fiecare cultură este proprie spiritului său. Ține de inteligență ca și cultura noastră să nu o punem deasupra altor culturi. Trebuie să deschidem viziunea omului, pentru că limitele cunoașterii sunt infinite… Ne trebuie multe cărți bune, cărți sănătoase, care să ne dezvăluie ce frumoasă și bogată este viața omului. 

-          Pentru mine e un pic curios că dvs., ca filozof, sunteți omul realității și obiectivității.

-          Ne trebuie unele principii, asta e teoria mea. Dar, dacă teoria rămâne doar teorie – nu are nicio valoare. Și teoriile ar trebui adaptate realității.

-          Ați spus că vă ocupați cu literatura comparată. Cât sunteți de informat cu privire la literatura română actuală?

-          Am foarte multe cărți în limba română și maghiară. Din păcate – nu dispun de timpul necesar pentru a le putea citi pe toate. Printre scriitorii mei preferați se numără Coșbuc, Eminescu, Sadoveanu, Szӧcs Kalman, Sűtӧ Andras. Trebuie să recunosc că nu sunt întrutotul la zi cu literatura română.

-          Dvs. citiți foarte mult. Îmi puteți spune ce tehnică folosiți pentru a vă însuși atâtea informații?

-          Citirea rapidă. Asta e atât de necesară ca și, de exemplu, un telefon sau o mașină. Și constă că omul pune mâna pe o carte și, oricât ar fi de groasă, se uită la cuprins, citește câteva rânduri din prefață și urmărește sfârșitul. Eu în 5 minute mă uit peste o carte de 200 de pagini, și pot să spun, în mare, despre ce este vorba. Dacă consider că merită – o cumpăr. Nu am timp să citesc cărți slabe ori fără înțeles. Timpul irosit degeaba face viața fără rost.

-          Dvs. aveți timp liber? Cum vi-l petreceți?

-          Noi, profesorii „străini”, trăim separat în capitala Japoniei. Avem o casă cu săli de sport, cluburi, câini… Lunar mă duc pentru a face conversație; hobby-ul meu este cititul cărților și teoria.

-          V-ați gândit să vă întoarceți?

-          După pensionare, dacă n-o să mai fiu de folos facultății – mă voi întoarce. Dacă-i vorba de odihnă, aici aș dori să mă odihnesc, în pământul natal. Dacă voi avea energia, o să mă ocup mai mult cu literatura română, cultura: aș dori să o fac cunoscută în lumea întreagă, pentru că foarte puțin se știe despre minunata și bogata cultură românească. 

***
pagină din volumul:


informație din publicația:


17 martie 2021

La interferența Țării Codrului cu Țara Chioarului – aCasă la țară… Muzeul satului „Acasă” – gospodărie tradițională cu specific local

Gospodăria tradițională românească, cu specific local (casă, șură, grajd, șopron, colniță, coteț), veche de circa 300 de ani, situată în centrul orașului TĂUȚII-MĂGHERĂUȘ, în proximitatea Liceului „Traian VUIA”– este un ansamblu strămutat din satul Bozânta Mare. Ultima gazdă a casei a fost lelea Florița. Ulterior, urmașii au agreeat o convenție cu Primăria orașului Tăuții-Măgherăuș și Consiliul Local – astfel că ansamblul gospodăresc a fost relocat și amenajat ca muzeu.

Colecția interioară de obiecte, specifice locului, este alcătuită din donații private. Ele atestă modul de viață, obiceiurile, credința, îndeletnicirile oamenilor care au trăit aici din vremuri străvechi. În primii ei ani, colecția era mică și în formare, și a fost expusă pe holuri în incinta Școlii generale din Tăuții-Măgherăuș. Directorul de atunci, prof. Ștefan RUSU și prof. de limba română Emil CRÂNCĂU au găzduit-o, promovat-o și îmbunătățit-o pe măsura donațiilor obținute. Ulterior, când se putea întrevedea o locație proprie – s-a identificat și „casa bătrânească” din Bozânta Mare între timp, pe lângă livada școlii ca loc de amplasare – Primăria a agreeat înființarea unui muzeu. Și acasă s-a considerat, în largul lui spiritual, mult, bine și cu folos, prof. de limba română, pensionat din învățământ dar angajat de Primărie să-și desăvârșească visul, ideea – în muzeu, circa 10 ani. Acum Muzeul „Acasă”, alături de Casa memorială „Ion ȘIUGARIU” sunt pregătite să vă încânte și descânte, dezmierde și despovăreze sufletul! Vezi p-aici... 

Din unele obiceiuri încetățenite sau din anumite denumiri populare consacrate ale obiectelor, reiese și influența – prin interferența cu alte culturi (de exemplu influența slovacă – în stil și îndeletniciri iar influența maghiară – în limba vorbită și gastronomie) – asupra comunității băștinașe care, deși și-a conservat modul de trai autentic românesc, limba literară, organizarea gospodăriei și arhitectura absolut specifică – și-a „adaptat” traiul și graiul cu a celorlalți, să poată coabita laolaltă și să se poată înțelege unii cu alții în decursul istoriei.

Zona centrală a orașului Tăuții-Măgherăuș este situată pe vechea vatră a satului Tăuții de Jos numit prima dată de slovaci – Totfalu iar ulterior de maghiari – Misztotfalu. Prima mențiune atestatară Totfalu datează din anul 1440 când husiți din Boemia s-au refugiat pe aceste meleaguri, unde s-au așezat pe malul râului Miszt. Date istorice despre această așezare omenească există însă de la 1216.

Muzeul „Acasă” este o mostră de autentic românesc specific local, este aCasa care vă conectează cu realitatea inițială și inițiatică iar dacă vă lăsați în voia atmosferei create – vă „teleportați” prin timp în casa părinților, a bunicilor și străbunicilor, printre lucrurile lor sfinte și fundamentale… Și dacă doar cu privirea le iscodiți – licărește în străfundul Dvs. geneza iar dacă le și răsfățați mângâidu-le cu-aducere-aminte – deja povestea-i gata… În realitate însă, casa părintească, ca loc al nașterii (și spirituale!), pe măsură ce trece vremea va rămâne consacrată doar în sintagmă și-n muzeu. Acasă – la muzeu de-acum! – va reprezenta tot mai mult locul comun pentru „incidența” cu originile și pentru nostalgii... și este, evident, o provocare: conștientizarea că în era globală – acasă, în sensul natal, este pe cale de dispariție; sunt tot mai mulți cetățenii universali cu rezidențe și cetățenii multiple. Totuși, pentru „deconectare” temporară din tumultul cotidian, da-ți o fugă la muzee, încărcați-vă bateriile cu energia primordială… și-apoi gata – înapoi în viitor! Daca v-ați și „ancorat” bine în limba maternă, nu vă paște niciun pericol: aveți și identitate specifică nu doar CNP! Deci ne vedem aici, Acasă...  

https://www.youtube.com/watch?v=iTxZtfU2Pcw 

https://www.youtube.com/watch?v=jUbr3oP5Jlo




Casa memorială a poetului-erou Ion ȘIUGARIU: locul unde a răsărit Soarele în 6 iunie 1914…

 În 1976 Floarea ȘUGAR donează statului casa (din care se retrăsese si ea, cu mulți ani în urmă), casa în care a văzut lumina zilei poetul Ion ȘIUGARIU – erou în Cehoslovacia anilor 1945 la doar 31 de ani. „Soarele” cum îi spuneau cei apropiați, „însetat de lumină” cum scria despre sine că este – sufletul poetului peregrin poate adăsta acum și pe pragul casei sale memoriale care-i poartă numele, la Băița, sub aceiași codri adumbriți de Pietroasa, privind aceeași grădină care i-a inspirat atâtea incantații… „Copilul acesta singuratic e poet” își spunea adeseori și chiar plăpând și firav cum era – a putut să-și descopere și vocația de… erou: uneori se juca cu moartea-n texte, alteori il învăluia frica, deznădejdea sau disprețul. Încă înainte să meargă în întâmpinarea războiului și-a morții – în publicistică își vărsa și cauzele și năduful…

Muzeul Județean Maramureș a avut casa în patrimoniu și ani mulți a fost loc de întâlnire, inspirație și creație pentru mai multe generații de scriitori, artiști și ziariști. Comemorările de regulă au fost anuale, au rămas așa și constau ca de obicei în întâlniri ale scriitorilor cu fii satului, elevi, cadre didactice și Administrația orașului – care le și organizează acum.

Din anul 2008, casa cu fundație din piatră de vale, stâlpi din stejar, pereți din bârne crăpate lipiți cu pământ și pământ pe jos, acoperită cu șindrilă, compusă din două camere și prispă – intră în administrarea Consiliului Local al orașului Tăuții-Măgherăuș printr-un protocol semnat între Consiliul Județean Maramureș și Primăria orașului Tăuții-Măgherăuș. Urmează investiții majore pentru consolidarea imobilului și reparație capitală; se alocă fonduri și pentru drum – astfel că poteca scobită și bătucită secole cu pasul de-alungul coamei „Curăturilor” din „Dâmbuʼ Luncii” devine… Strada 80 – cu asfalt, rigole, canalizare și parapeți!

În 2013, cu un an înaintea Centenarului, a (re)născut și în Slovacia: am exportat acolo un mit, o legendă, o poveste; am împărțit cu ei nu doar eroul (pe care-l aveau deja) ci și poetul; am dus spiritul creației sale lângă trupul său împământenit, la (a)casa de veci – și acestei jertfe găsesc slovacii potrivit să i se incline mereu, mulțumindu-i că asemenea ofrandă și celelaltele 11 mii de soldați români au fost prețul eliberării lor. Frații noștri, cum ne spun – așa se și poartă: smeriți și recunoscători sinceri unui spirit cultivat și erudit care și-a sacrificat conștient viața și visul… nu fără regrete, dar care știa cel mai bine că trebuie mai întâi să (te) eliberezi ca să fii și liber! Și a trait precum a scris… Pe tot teritoriul Slovaciei, de unde-au relocat eroi în Cimitirul Militar al Armatei Române din Zvolen – slovacii au înălțat monumente în memoria acestora, astfel că Slovacia este un altar de jertfă și pioșenie.

Poetul de-acum are tot timpul: „Sunt singur, departe… Pe aici sunt munți, e zăpadă multă, ca la noi acasă. Mă gândesc la copilărie, la părinți… Îmi pare rău că n-am putut merge până acasă… Am scris mai multe scrisori dar n-am primit niciun răspuns… Adresa noastră de acasă este: Ion SOREANU, com. Băița, Of. poștal Tăuții-Măgherăuș. Dacă poți încearcă să le scrii și tu. Să știi că mie acasă îmi spun Ion. Nu-mi spune nimeni Soare…” (fragment din corespondența de pe front, 26.01.1945)

Soția poetului, Lucia – mai întâi muză, apoi reflexia Soarelui... – a fost neobosită în a-i „risipi” razele surprinse în cuvinte, până dincolo de secol… Lucia SOREANU-ȘIUGARIU (n.1920) a trăit în Aachen, Germania, până în 2015.

„N-ar mai trebui să moară nimeni…” – ultimul rând scris de poet în jurnalul său de front.

Date bio-bibliografice despre poetul-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU (n.06.06.1914 – d.01.02.1945) – caută:

Album bilingv româno-slovac „Ion SIUGARIU”

Ion SIUGARIU - Agenda CENTENAR (Subiecte-Dezbateri-Invitati)

„Bolnav de aurora” - Ion SIUGARIU (SOREANU) / volum de poezii

și „Progresia SIUGARIU” aici https://www.youtube.com/results?search_query=progresia+siugariu 

și aici http://casadecultura-tautiimagheraus.blogspot.com/search/label/ion%20siugariu 





10 februarie 2021

Gheorghe Crișan: „să-i trimit din gândurile ce-l privesc...”

„să-i trimit din gândurile ce-l privesc, mai ales că eu, știe el bine, 

nu-s umblat în lume nici în putință de vre-un fel să umblu cândva...”

Scumpa noastră prietenă, Luci

Ne-am întors acum, în zori, de la Băița și Baia Mare. Noaptea petrecută în tren n-a reușit să șteargă din anturajul nostru decorul strălucitor al razelor soarelui proiectat peste rugina pădurilor întinse de jur-împrejurul crestei de deal unde stăruie în tăcere și lumină casa memorială. 11 octombrie 1986 s-a repetat cu același aspect de suflet la 11 octombrie 1987 și, surprinzător, cu aceeași vreme de soare. Ca să cunoști mai real împrejurările, copiez aici din caietul program: 

˂˂Ora 13.00 CASA MEMORIALĂ ION ȘIUGARIU BĂIȚA, Evocare istorică. Contribuția României la victoria asupra Germaniei hitleriste, poetul erou Ion Șiugariu – simbol al jertfei românești pentru eliberarea popoarelor de sub dominația fascistă. Participă: scriitorul Teohar Mihadaș din Cluj-Napoca, veteran de război de la Oarba de Mureș; ziaristul Gheorghe Crișan din Oradea și prof. Onisim Filipoiu din Cluj-Napoca – colaboratori și prieteni ai poetului. Organizează: Muzeul Județean Maramureș, cu concursul cenaclurilor literare „Nord” și „Arta” din Baia Mare˃˃ 

Fiindcă despre serbările acestea interesează să scriu mai mult și, deocamdată, mai e de adunat material – îndeosebi fotografic – încerc să scriu informații așa cum îmi vin în minte. Timid, fără sonoritate în glas, cu trac permanent în fața publicului și, pe deasupra, nici prea arătos, a trebuit să-mi organizez dinainte cele câteva fraze ce mai urma să rostesc în plus celor spuse anul trecut. Am avut în buzunar o notiță cu titlu gazetăresc:

50 de ani de prietenie. S-au împlinit anul acesta în aprilie. Atunci, în aprilie 1937, ne-am întâlnit pentru întâia oară, cum se zice, personal, căci ne mai întâlniserăm noi în septembrie 1936 în aceeași pagină a revistei „Afirmarea” cu poezii și proză. (Să fi fost o proorocire ori numai întâmplare?) Se vede că prietenia dintre mine și Ion Șiugariu nu avea nevoie de stagiu, ori că jumătatea de an de când ne-am întâlnit în revistă era luată în considerare chiar fără a se aminti în cuvintele de la întâlnire… El, figura lui pământeană suavă și încărcată de melancolie și visare… cu ceva mai înalt decât mine, blond de ziceai ca-i din țările nordice, a intrat în tipografia Ducret încredințat că odată ajuns acolo nu mai e nevoie să întrebe pe nimeni, ci va veni drept la mine, așa cum a și făcut. Ne-am strâns mâinile în tăcere și liniște, de parcă abia ne despărțisem de câteva ceasuri și eram încredințați că nu ne vom despărți niciodată. Nici nu ne-am despărțit de cincizeci de ani și nu o vom face nicicând.” 

Poate că introducerea aceasta cam seamănă cu ceea  ce scria Eminescu prin „Nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el”, dar mi s-a părut utilă ca să trec la finalul cuvântării ce mi se pare mai deosebit. Iată-l:

˂˂Se știe că Ion Șiugariu se căsătorise în iulie 1943 cu studenta în farmacie Lucia Stroescu, căreia i-a dedicat multe din poeziile ultimei etape de creație. De asemenea ei îi sunt adresate scrisorile de pe front publicate de L. Fulga. Sunt de atunci 44 de ani și farmacista Lucia Soreanu (numele oficial al lui Șiugariu) continuă să-i poarte numele și gândurile. Tot iubindu-l i-a adunat poeziile, corespondența și fotografiile găsite, într-un elegant volum intitulat „SETE DE CERURI”, a cărui recenzie competentă am citit-o anul trecut în revista „Tribuna” Cluj-Napoca sub semnătura lui Octav. Ruleanu.

Copilărind în satul meu de pe șesul Someșului, uneori mi s-au părut figuri de stil pădurile, munții, minerii din poeziile lui Șiugariu. Acum, după a doua vizită pe acestă creastă de pădure, nu mă mir că: „În zori, pădurile ca rimele așteaptă În toate diminețile scăldate-n soare…” Și soarele și pădurile și minerii și adâncul sufletelor omenești erau lumea în care a trăit și trăiește în noi prietenia de jumătate de veac. ˃˃                                                                                 

Păcat că nu mi-am putut face notițe gazetărești, nici nu a avut foi scrise ca să i le cer lui Teohar Mihadaș care are dar oratoric și a vorbit impecabil și impresionant despre prietenia lui cu Șiugariu, la București, în anii studenției. Filipoiu n-a putut veni fiind bolnav, dar a mai vorbit romancierul Daniel Drăgan despre respectul ce datorăm eroilor și scriitorilor (el  e de 45-50 de ani, nu l-a văzut pe Soare), poetul Ion Iuga care scrisese și un poem închinat lui Șiugariu (tot din generația nouă, maramureșean, cunoștință de a mea de la cenaclu din Oradea). A prezentat chiar George Maria Banu, care m-a asaltat pe mine și pe Coca cu atenții și respect deosebit și am constatat că a pus în vitrina casei memoriale „Sete de ceruri”.  A urmat un program artistic susținut de formații de tineret acolo în fața casei, iar jos, la statuie, un program și mai vast (l-am simțit prea vast fiindcă la ora 16 stăteam în picioare de dimineață de la ora 10). Cântece, formații orchestrale și – între numerele executate – poeți ai cenaclurilor maramureșene – mulți dintre ei cu volume de poezii apărute – au prezentat poezii, unele dintre ele dedicate. Poate în următoarele scrisori voi reveni cu amănunte, odată cu imaginile ce le voi putea trimite. 


Eram așteptat și în rezolvarea cererii mele pentru obținerea reproducerilor de pe fotografiile de pe panouri care nu le ai. Organizarea aceasta era însă încredințată prea multora și toți au sărit să-mi spună că o execută, că își iau responsabilitatea, etc. Cu toate astea, am fotografiat și eu câteva care se puteau mai ușor scoate de pe perete. Le-am fotografiat așa cum le ținea o fată în mână, ceea ce nu reprezintă o metodă tehnică iar rezultatul îl voi constata acum, după copierea filmului. Nici imaginile de la serbare nu-s în aceleași condiții făcute – prietenul meu de la ziar care le făcuse anul trecut fiind bolnav; eu i-am încredințat aparatul meu profesionistului de la ziar și unui profesor amator prieten de-al  lui Banu, dar ei au activat mai mult cu al lor, pe filmul lor deci și ar fi greu să li-l cer. 

 

Între mai multe teme de ținut minte în urma zilei de 11 octombrie din anul trecut și anul acesta, rugămintea mea prin care o transmit pe aceea a doamnei Viorica Ursu, Baia Mare 4800, str. Victor Babeș, apart. 7 de a-i trimite un volum „Sete de Ceruri”. Și din partea Muzeului și a Comitetului de Cultură ea a organizat și condus permanent și cu deosebit suflet acțiunile de omagiere a poetului. E o intelectuală de valoare din generația mai tânără care merită această favoare.

De data aceasta eu am reușit să comunic cu o lună înainte vestea despre omagierea din acest an. Să știi că, chiar speram să vii, deși Coca mă domolea mai realistă. Așteptam doar să mă chemi la telefon abia sosită în țară și să-mi fixezi o întâlnire, poate – din cauza grabei numai -  direct la Băița, de unde să te întorci pe firul tinereții poetului la Oradea, la noi. Dar câte nu visează anumiți oameni și visările cine știe dacă mai au timp să se înfăptuiască. Oricum însă, prietenia a crescut prin cine știe ce înfățișări necunoscute încă oamenilor. Cât despre el, despre Șiugariu, uneori mie mi se pare că e undeva în țări îndepărtate, reci, și e bine să mă nizuiesc în cele ce se fac aici, să-i trimit din gândurile ce-l privesc, mai ales că eu, știe el bine, nu-s umblat în lume nici în putință de vre-un fel să umblu cândva, sunt ca un copac scorburos rămas pe locul unei păduri demult tăiate, iar când îți scriu, de o vreme încoace, s-ar putea să fie și scrisoare către el. 


Oradea, 12 oct. 1987                                                        Voi urma după ce am câteva fotografii.

Sărutări de mâini

G[heorghe]. Crișan [semnătură]  


   


16 octombrie 2020

Corespondență din / în exil. „Lucia Soreanu-Șiugariu –

Frau Señóra, Doña, Madame, Doamnă…

„Nu cred în fotografii ci în imaginile pe care le lăsăm în amintire…”

Vintilă HORIA

 

„O, dar aș fi vrut să fiu iubit altfel decât toată lumea, să fii atât de mare și atât de aprinsă, încât iubirea aceasta să lumineze peste veacuri. Toate așteptările mele le-am adunat în tine.” / Ion ȘIUGARIU, București, 25.03.1942 

„Am primit și de acasă ieri o telegramă prin care mă anunță că sunt cu toții bine și sănătoși. Nici nu-ți poți închipui câtă bucurie mi-a făcut această știre.”/ Ion ȘIUGARIU, 14.01.1942 

„Te rog să fii sigură că te iubesc până dincolo de moarte. Al tău, Soare” / Ion ȘIUGARIU, București, 10.09.1942

Cum supraviețuiește Muza? Nemurește, eternizează, perpetuează un destin și hălăduiește prin el… decenii la rând:

după ce-a răscolit Soarele și-a despovărat raze, după ce-a desferecat zăvoarele și-a pătruns adânc în suflet fermecându-l, după ce-a încolțit iubirea altfel și-a inspirat incantații – a ales să nu se frângă, ea, raza aceea care tresălta mereu răzbătând între cer și pământ… până să lămurească destinul frânt în 1945 și aproape înfrânt din nou după 70 de ani al acestui aureolat însuflețit și transfigurat în om 31 de ani, desăvârșindu-l în nimbul care-l închipuia licărind încă de la nașterea sa în 1914.

A valorizat cuvânt cu cuvânt toate înscrisurile de prin agende, jurnale, manuscrise, scrisori, telegrame, le-a ordonat și publicat volum după volum;

a recuperat și înnădit relații din tinerețea poetului – purtând corespondență cu foștii săi colegi de ideal și breaslă, cu urmași, succesori, terți etc.;

și-a călătorit Soarele ei pe la prietenii lui din Țară ori Exil – numai să rămână vie flacăra aceea întru care s-au mistuit deopotrivă toți: Conștiință și Caracter a scris pe destinul lor! Unii au venit mai târziu în întâmpinarea Muzei – să (o) cunoască și să afle; alții au fost dintotdeauna:

Vintilă HORIA

Nae ANTONESCU

Ștefan BACIU

Gheorghe CRIȘAN

Constantin CRIȘAN

Ovidiu VUIA

Dan CULCER

George BĂLAN

V. COPILU-CHEATRĂ.

*

„Sunt un om care am plâns prea mult în mine însumi.”

„Ca un orb alergam prin lume înainte de a te cunoaște.”

„Eu știam mai bine decât tine că mă iubeai.”

„Și dacă s-ar întâmpla să nu mai fiu, gândurile mele ar rămâne veșnic lângă tine.”

„Întinde mâinile, Santa Lucia. Mă vei găsi alături.”

„Recunoaște-mă, Lucia. Sunt eu: Soarele, Visul, Așteptarea.”

„Și te voi simți la brațul meu, alături.” (I.Ș.)  

*

Din 6 decembrie 2015 călătoresc împreună... prin Calea lactee! 

(Născută Stroescu – a văzut lumina zilei la 1 decembrie 1920. Date elocvente – aici: http://www.graiul.ro/2015/12/03/lucia-soreanu-siugariu-la-95-de-ani/ )

PS Sigur că mulți nu știți cum e să atingi câte-o amprentă de genul acesta – la scrisori mă refer… Răsfățat, mângâiere, consolare ori responsabilitate – ce poți să simți și mai ales, ce poți să crezi c-au comportat? Pentru mine… toate amestecate +datorie morală căreia i-a venit rândul: doamna Lucia SOREANU mi-a oferit o serie de scrisori, primite de la cei pe care i-am enumerat – să le pun în valoare, cândva… Deocamdată le-am spicuit – scanându-le… Tumult și Efervescență e numele lor! Le voi parcurge… și-apoi vi le arat și vouă cu tot dragul! Celor din breaslă, interesați de mai mult decât atât – le stau la dispoziție, dar ei știu asta... 








28 septembrie 2020

„Iluștri Anonimi” aspiranți – de la stânga la dreapta (2)

Consemnările mele, din ultima săptămână din campanie - și postate după, pt. a nu influența în niciun fel electoratul la alegerile locale din 27 sept. 2020 (2):

Ar trebui să ne dea de gândit „devotamentul unui neamț și al unei englezoaice: Unirea de la 1918 a fost posibilă datorită curajului şi profesionalismului elitelor aflate atunci în fruntea României. Politicieni, militari de carieră, profesori, ziarişti, oameni ai artelor - din Regatul României, din Transilvania, Basarabia, Banat sau Bucovina - luau parte la un proiect naţional, construit în decenii. Deciziile-cheie au venit, însă, de la cel mai înalt nivel al statului: suveranii şi primul cerc al puterii, adică liderii politici liberali şi conservatori. Negocierile externe, operaţiunile militare, gestiunea economică, urgenţele umanitare cereau energie şi efort din partea tuturor. Inspiraţia a venit tot de la vârf. Regele Ferdinand şi Regina Maria sunt cei care au dat tonul rezistenţei şi compasiunii.” 

Sursă citat - Devotamentul unui neamt si a unei englezoaice fata de Romania. Regele Ferdinand si Regina Maria

Și-acum, după 100 de ani, tot alții?! Siiigur... Dar noi, românii, ce-am făcut? Și ce facem - în următoarea sută?

Petre ȚUȚEA: „Democratia este sistemul social care face posibilă existența idiotului alături de geniu!”

Tot alții - deci! Sigur, la cel mai înalt nivel... deși, și partidele erau partide „cum scrie la carte” - disciplinate doctrinar și consecvente, și cu teluri... nobile - spre deosebire de asocierile „postmoderne” doar de interese personale evidente, puse la un loc în diverse partide, și pana la nivel înalt! Dar SUNT SOLUȚII - și tocmai, fie le-ar motiva să-și revină (ceea ce nu cred!), fie le-ar determina să se reorganizeze (ceea ce-ar fi logic!)...   OM CU OM - asta-ar putea fi sloganul electoratului: OM CU OM!!! 

Și ce să facem acolo unde-i o combinație, o rețea, o structură, o... listă? Păi urmăriți NUCLEUL... Sigur că am o părere și despre unii candidați-oportuniști avansați pe liste (că n-au cum fi dacă-s paraleli și cu politica, și în comunități și cu, mai ales, strategii vizionare pe termen lung) dar, din perspectiva „nucleelor” - am observat la mai mulți că-i greu să generezi o celulă mai mult decât rezonabilă (adică onorabilă!)... Că-s multi alții de pe margine care vor ști după - cum ar fi trebuit să fie... și ce-ar fi fost mai bine să facă... - întrevăd și asta însă, de pus mana, umărul și capul - tot mai puțini disponibili prin Cetate! Om cu om ziceam, dar consilieri „tot unu și unu” n-ai cum alege dacă cei cu scaunul la cap nu se bagă să ocupe scena... - fără să realizeze că doar implicându-te poți schimba ceva... și de jos în sus, și din aproape în aproape - că de sus în jos vedem ce-a ieșit până acum... sau încă nu-i suficient de evident cât să fie și îngrijorător? Analfabetii asimptomatici aspiră mai degrabă să (vă) molipsească decât să (vă) recunoască potențialul, valențele și superioritatea - așa că... Zbateți-vă și vă ocupați poziția singuri pe scara valorilor - sigur, după ce-o destoarceți!!! Și-nceputu-i simplu: porniți de la două categorii și-ajungeți la două caracteristicii: Statu-i stâng (Social, de felul lui) și Privatu-i de dreapta (dezvoltator Economic și finanțator, sponsor și mecena) - și-apoi identificați nucleele de stânga și nucleele de dreapta și alte specificități secundare cu care rezonați... că altfel, și peste 4-5 ani tot aici suntem...Încotro s-o ia „angajații de la patron”? Nu-i logic - încă? Păi... să-și urmeze angajatorul, că dacă n-ar fi... Și poate-și mai reconsideră ulterior și „aprecierile” cele specific românești de-ai bârfi necontenit și-ai sabota tocmai pe cei care le-au deschis ușa, le-au întins mâna, pe cei care-au pus laolaltă agoniseala familiei lor și împrumuturi din bănci pt. a înființa o afacere și locuri de muncă, care le dă de lucru și-i recompensează, și care întreține și Statul - stat care abia după aceea, și funcție de nivelul capitalului acumulat de la alții, dă și el, din cât are în straiță, și cel mai mult pt. diverse servicii către populație și personalul propriu! 

PS1. La un partid mi-au plăcut consilierii avansați, prezentarea și campania modernă / elegantă; sigur că n-are  masă corespondentă pe măsură în comunitate, și la cât de aerisit și igienic se vrea - chiar devine... steril tocmai pt. că partidul acesta nu va genera niciodată politicieni de mâna-ntâi decât cu politica ca a doua lor natură eventual, amatori deci. Mediul este un dat secundar (funcție de etapă) în economia politicii unui stat, și-i (de)generat de factorii de dezvoltare și nivelul de cultură atins de o societate și, prin urmare, scopul politic nu poate fi efectul cât cauzele... - aceasta-i și eroarea fundamentală a multor partide înființate pe alte criterii (etnice, rasiale, xenofobe, de mediu etc.) - pt. că politica-i politică și-atât. Faptul c-a trecut p-acolo Anghel - iată premoniția... promiscuității: cu resuscitarea iluzorie - le-a pus cununa pe catafalc; apoi și-au semnat și necrologul alături de țărăniști - în slujba osândiților! - să fie siguri că dând șanse altora și le împuținează pe-ale lor, infestându-și totodată și pretențiile respectiv discursul! Pădurile pot să nu mai fie virgine dar mediul înconjurător să fie mai puțin poluat... de semeni - ăsta nu poate fi un „Proiect de Țară”!

PS2. La altul nu mi-a plăcut un gen de discriminare evidentă și promovată, culmea, ca „alibi”, cu surle și trâmbițe - că tinerii nu-s atât de precoce după cum i-a învăluit și avansat; și dacă-s și răzgâiați - frustrarea asta cultivată reclamă mai multă îngrijorare decât învestire cu răspundere, și tocmai dinspre aceia cărora le-au întins mâna (ori le-au cerut-o?!); și multă altă lume dacă a apreciat că „mai trebuie să crească”... și politic, și să se afirme în comunități și între două campanii, sau mai ales - și fără (pre)judecățile altora de tip „copy / paste” realizări și obiective plagiate - atunci ar fi bine să nu ignore... doctrina, principiile și fondatorii aspiranți la liberalism iar nu la libertinaj deșănțat! Cât celorlalți „răzvrătiți” închipuiți - crescuți în sânul lui Adam!, trași pe dreapta, ajunși pe linie moartă cum ar fi și normal la asemenea trădare (trădare din partea liberalilor oportuniști - c-au aspirat... și-n stânga!) și resuscitați eventual - să le spună cineva că pragmatismul e atributul social-democrației iar nu democrației liberale! Rareș Bogdan, după euforie, poate fi cel mai de compătimit idealist principial p-aici...

PS*. Altul rămânea în anonimat, cum este de fapt - dacă nu avansa analfabeți funcțional(i) dar asta-i problema comunității (da, da - a voastră, a celor care rezonați pe o atât de joasă vibrație - sau... vă răzbunați frustrările votând infractori dovediți, de exemplu?)    

PS3. că între timp - ceilalți, care mai întâi au girat și-apoi au aflat - sunt numai buni pt. a demonstra cum se fac listele: prin convingerea unora, înaintea alegerilor... de potențiale facilități ulterioare probabil; și - da, indemnizația = „cu o săptămână de lucru la patron” nu-i de lepădat... Despre cinstea de-a reprezenta și onoarea ce i se face câte unuia de-ăsta - i se fâlfâie... că n-are stofă și nici nu pricepe de exemplu care-s baronii născuți, care-s făcuți și care pozează... iar despre răspundere să nu mai vorbim: Băsescu nu se dezminte - deși-i cel mai abil politician (sau poate de aceea!) - concurează tot spectrul cât-de-cât drept să se asigure pe el, nu să salveze Bucureștiul...

PS4. Despre USR - doar atât: anonim de discret candidatul; cred că-l depășește mocirla și nu s-a aruncat în valuri... Oricum, nici merite n-au, în ansamblu - dacă au urmărit pe cont propriu (de egoiști?) peștele cel mare doar pt. ciorba lor, și ce ciorbă... anodină și anostă, insipidă, incoloră, inodoră (vorba-aceea... - unde fierb de-a valma proprietățile unora cu sexul altora și-ar mai adăuga de-acum și 50% din profitul firmelor) și fără istoric: să desconsidere convenția (PNL-USR +) de la vârful capitalei în jos - doar pt. a candida... degeaba (din orgoliu, la derută ori pt. a compromite dreapta?) și unii și ceilalți și PMP-ul?! Oare să-și asigure... Firea?! Asta-i culmea... ipocriziei: „să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica” aprecia Caragiale...

PS5. Despre cei mulți - doar atât: toată „lumea bună” fuge de social-democrație dar așteaptă toate măririle de salarii și toate indemnizațiile de pomană - și au impresia că li se și cuvin! - însă de ales aleg... în mare secret, „pt. că pot” să distingă în cunoștință de cauză - tagma bugetată de „cei de rând”... și-i sunt recunoscători Ciumei roșii că există, cum și renegatului Covid pe cale de-ai mai pricopsit cu o indemnizație pt. că se duc la școală unii; elevii... pot să nu! Cei din spitale, angajații - deja s-au (de)prins... să (între)țină Covidul pe linia de plutire pentru indemnizația aferentă; comorbizii n-au decât să-ntârzie p-acasă cât pot că dacă nu... dracu îi ia - din sac în pielea goală și fără părăstas creștinesc tradițional! Pensionarii-s în-al-nouălea-cer deocamdată și chiar au impresia că-s speciali și ei în sfârșit - de când i-au avansat... seniori! Funcționarii publici sunt obișnuiți deja să încaseze de peste tot, și din stânga și din dreapta - și lăturile în valuri încrucișate, evident!

Politica ar trebui să fie pt. un stat în întregul și interesul lui, nu pt. grupuri discreționare și contradictorii în interiorul unei națiuni sau chiar al unui popor - dar asta trebuie să priceapă mai întâi cei care generează legile, amatori-oportuniști deocamdată, care confundă (dinadins) partidul cu diverse tipuri asociative de interese (mai mult împotriva decât în interesul statului - și, prin urmare, i-legitimate și logic)! Sigur, eu anticipez că nu va fi veșnic necesară politica și că va dispărea chiar - când nivelul de conștiință al societății va ajunge să înțeleagă că, de exemplu, tendința de-a fi liberal nu-i totuna cu a fi liber sau, mai ales, eliberat cu asumare (răspundere)!

*

MENȚIUNE: sper, și voi milita și eu pt. asta - din punct de vedere al „culturii pt. mase” dar și edilitar-publicitar - ca ședințele de CL-TM să fie transmise live într-un fel sau altul... să vă (re)cunoașteți reprezentanții propulsați pt. Guvernarea / Administrarea Orașului TĂUții-Măgherăuș!!!